Întrucât copiii şi adolescenţii prezintă un risc mai redus de a dezvolta forme severe de COVID-19, statele ar trebui să prioritizeze vaccinarea adulţilor şi partajarea dozelor de vaccin în cadrul mecanismului COVAX pentru a ajunge în ţările mai sărace, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un document care cuprinde reglementări provizorii privind vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, informează Reuters.
Câteva cazuri rare de inflamaţie la nivelul inimii, afecţiune denumită miocardită, au fost raportate la bărbaţi tineri cărora le-au fost administrate vaccinuri pe baza tehnologiei ARN mesager - produse de Pfizer BioNtech şi Moderna -, însă a fost vorba în general de forme uşoare, care au răspuns la tratament, a mai spus organizaţia.
Deşi riscul nu a fost complet stabilit, este mai mic decât riscul miocarditei asociate cu infecţia SARS-CoV-2, potrivit OMS.
Reglementările provizorii ale OMS au fost publicate în contextul în care mai multe agenţii de reglementare autorizează utilizarea anumitor vaccinuri în cazul copiilor, printre care agenţii din Statele Unite, China, Uniunea Europeană, India, Israel şi, cel mai recent, Canada.
''Întrucât copiii şi adolescenţii au tendinţa de a prezenta forme mai uşoare de boală în comparaţie cu adulţii, cu excepţia cazurilor când se află într-un grup cu risc crescut pentru forme severe de COVID-19, este mai puţin urgent să-i vaccinăm pe aceştia în comparaţie cu persoanele vârstnice, cele cu boli cronice şi angajaţii din domeniul sanitar'', a precizat OMS.
Copiii se pot confrunta cu ''long COVID-19'', care presupune simptome prelungite, dar situaţii de acest fel sunt încă în curs de investigare, a mai precizat agenţia sanitară.
Printre factorii de risc pentru formele severe de COVID-19 la copiii se numără: vârsta mai mare, obezitate, probleme medicale preexistente cum ar fi diabet de tip 2, astm şi boli cardiace, se mai spune în document.
Continuarea educaţiei pentru toţi copiii de vârstă şcolară ar trebui să fie o prioritate importantă pe perioada pandemiei, deşi măsuri pentru reducerea transmiterii ar putea fi necesare în şcoli, a mai precizat OMS.
În contextul constrângerilor privind rezervele de vaccinuri, campaniile de vaccinare ar trebui să se concentreze pe protejarea grupelor cu risc ridicat de spitalizare şi deces, spune OMS.
''Întrucât multe regiuni din lume se confruntă cu un deficit de vaccinuri, ţările cu o acoperire ridicată în rândul grupelor de risc ar trebui să prioritizeze partajarea globală a serurilor anti-COVID-19 înaintea vaccinării copiilor, adolescenţilor'', se mai precizează în document. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a cerut vineri statelor care doresc să înceapă vaccinarea anti-COVID-19 în rândul copiilor şi adolescenţilor să renunţe la aceste planuri şi să doneze statelor sărace dozele de vaccin ce ar deveni astfel disponibile, relatează agenţiile AFP şi DPA. Vorbind la o conferinţă de presă, Tedros a subliniat că, aşa cum merg lucrurile, al doilea an al pandemiei va fi ''mult mai mortal'' decât primul.
''Înţeleg de ce unele ţări doresc să-şi vaccineze copiii şi adolescenţii, dar vă solicit să vă gândiţi să renunţaţi la aceasta şi mai degrabă să le donaţi către COVAX'', sistemul internaţional creat pentru asigurarea unui acces echitabil la vaccinuri, a îndemnat directorul general al OMS.
El a subliniat că în prezent numai 0,3% din producţia mondială de vaccinuri anti-COVID-19 ajunge în ţările sărace şi există state cu venituri mici şi medii care nu şi-au vaccinat nici măcar personalul sanitar, în timp ce unele ţări se confruntă cu valuri epidemice explozive, în principal India, dar şi ţări vecine acesteia, precum Nepal sau Sri Lanka.
Sistemul COVAX este lipsit de o mare cantitate de vaccinuri pe care miza să o primească în trimestrul doi din acest an după ce India, unde sunt produse cea mai mare parte a dozelor de vaccin destinate acestui sistem, a interzis exportul lor pentru a combate puternicul val epidemic cu care se confruntă.
Prin urmare, OMS a lansat un apel pentru donaţii din partea ţărilor care au doze contractate. Franţa a acceptat să distribuie către COVAX circa 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca, la fel şi Suedia sau Elveţia, aceasta din urmă având în vedere să autorizeze curând donarea unui milion de doze din acest vaccin. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate