Pentru al cincilea an consecutiv, Asociaţia de sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism – APCA Galaţi marchează ziua de 2 Aprilie – Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului printr-o serie de manifestări organizate între 1 şi 6 aprilie 2016, menite să atragă atenţia asupra acestei afecţiuni.
Pe lângă un workshop intensiv, destinat cadrelor didactice, pe tema integrării şcolare a copiilor cu autism, acţiuni pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona foişor, o invitaţie la unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Teatrului de Păpuşi „Gulliver” şi marcarea încheierii primului an de „Afterschool interactiv şi creativ pentru copiii SPECIALI”, proiect unic si inovativ în România, a fost inclusă în Campania internaţională „Light it Up Blue” (“Luminează Albastru”), în premieră pentru Galaţi, o clădire-simbol a oraşului. Astfel, sâmbătă seara, pe 2 aprilie, clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” (şi a Teatrului de Păpuşi „Gulliver”) va fi una dintre cele peste 20 de clădiri din România luminate în culoarea solidarităţii cu lupta împotriva autismului.

Publicat în Eveniment

Chiar dacă se află, oficial, în vacanţă, actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi au un nou motiv de mândrie acum, după ce puţin înainte de sfârşitul stagiunii trecute au aflat cu bucurie că UNITER a premiat una dintre piesele de succes ale teatrului gălăţean - „Cerere în căsătorie” - pentru scenografie (scenografa Andrada Chiriac). Mai exact, aceeaşi piesă de A.P.Cehov, pusă în scenă după un concept propriu, cu trupa de la Galaţi, de regizorul Felix Alexa, a fost selectată pentru Festivalul Naţional de Teatru din toamnă, de la Bucureşti. FNT 2015, aflat anul acesta la a 25-a ediţie, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, este o manifestare culturală de referinţă a teatrului românesc, dar şi european. Festivalul Naţional de Teatru va avea loc în perioada 23 octombrie - 1 noiembrie 2015. 

Din Galaţi, pentru piesa selecţionată, una dintre cele 44 de producţii teatrale prezente în festival, vor fi prezenţi la Bucureşti atât directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Cristian Gheorghe (care va avea şi un rol în spectacol - Ivan Vasilievici Lomov) cât şi ceilalţi doi actori din distribuţie, Petronela Buda (în rolul Nataliei Stepanovna) şi Lucian Pânzaru (în rolul tatălui eroinei, Stepan Stepanovici Ciubukov).

Publicat în Eveniment