În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă campania de donare de sânge. "Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Duării de Jos, s-a desfăşurat miercuri, 24 noiembrie 2021, în municipiul Galaţi, o nouă campanie de donarea de sânge prin implicarea preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din cadrul protopopiatului Tecuci. Această campania de donare de sânge organizată în Arhiepiscopia Dunării de Jos se înscrie în seria activităţilor pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate în această lună dedicată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat şi ocrotitor al creştinilor de la Dunărea de Jos", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 75 de voluntari din Protopopiatul Tecuci care au dorit să vină în sprijinul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge în această perioadă dificilă prin care trecem.

"Donatorii, între care şi mulţi tineri din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox, filiala Tecuci, au fost mobilizaţi de părintele Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci, iar deplasarea acestora de la Tecuci la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s-a realizat cu mijloace de transport persoane cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus. Preoţii şi credincioşii din cadrul acestui protopopiat au participat cu mare bucurie şi dragoste la acţiunea de donare de sânge pentru a aduce un sprijin real semenilor lor. Încă din anul 2013 aceştia se mobilizează exemplar pentru o astfel de campanie umanitară, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.

"Astăzi, ţara noastră se confruntă cu o criză cronică de sânge. Lipsa donatorilor de sânge înseamnă intervenţii chirurgicale amânate, boli care se agravează, multă suferinţă şi pierderea de vieţi omeneşti. O statistică naţională arată că 4 din 10 români au donat sânge vreodată, iar majoritatea dintre ei au făcut acest gest pentru o persoană apropiată, rămând foarte mulţi semeni care au nevoie de sânge", menţionează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Publicat în Comunitate

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Galaţi, unica structură de reprezentare a elevilor la nivelul judeţului, îşi exprimă dezamăgirea faţă de modalitatea în care un cadru didactic (nu) şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin în relaţia cu elevii săi.

"În urmă cu câteva zile, în spaţiul public au circulat diverse informaţii referitoare la o situaţie ce s-a petrecut în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Galaţi: o elevă de 6 ani, de la clasa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna” din Tecuci, a sărit pe geam de la etajul unu al instituţiei de învăţământ, după ce a fost închisă în sala de clasă de învăţătoare.

«Şcolile ar trebui dotate cu o infrastructură restrictivă pentru un grad suplimentar de siguranţă»

O astfel de întâmplare ar trebui să constituie un semn exclamativ faţă de conducerea unităţii de învăţământ în cauză, dar şi faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în subordinea căruia se află Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Tecuci. Este datoria cadrelor didactice să se asigure de integritatea fizică şi emoţională a elevilor în spaţiul şcolar, iar acest eveniment neplăcut sperăm să fie un caz singular, generat de neatenţia doamnei profesoare. De asemenea, reprezentanţii elevilor gălăţeni consideră că şcolile ar trebui dotate cu o infrastructură restrictivă pentru un grad suplimentar de siguranţă (geamuri care nu se deschid larg, ci permit doar aerisirea). Totodată, camerele de luat vedere, monitorizate constant de către un responsabil pot preveni astfel de situaţii.

«Solicităm Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi să procedeze la sancţionarea disciplinară a cadrului didactic»

Pe această cale, solicităm Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi să continue ancheta la nivelul unităţii de învăţământ în cauză, iar dacă se constată necesar, să procedeze la sancţionarea disciplinară a cadrului didactic, având în vedere că art. 36 alin. (6) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar prevede faptul că „Personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia de a veghea la siguranţa copiilor/elevilor, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor şcolare, extracurriculare/extraşcolare”", se arată într-un comunicat de presă al CJE Galaţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Galaţi, Alexia-Crina Lupu, a declarat: "Frica este un mecanism de supravieţuire, iar când aceasta se instalează, persoana în cauză nu se mai poate pur şi simplu coordona. Nu putem contesta în niciun fel reacţia elevei. În cazul de faţă, incidentul nu a avut repercusiuni grave de natură fizică, însă stare psiho-emoţională a fetei cu siguranţă a fost afectată. Vom păstra legătura cu reprezentanţii Inspectoratului pentru a ne asigura că deciziile ce vor fi luate vor preveni astfel de evenimente".

Publicat în Eveniment

O elevă în vârstă de 6 ani din clasa pregătitoare a unei şcoli din Tecuci s-a aruncat în gol de la etajul 1 după ce a fost încuiată în clasă din greşeală. Fetiţa s-a panicat, înfricoşată de varianta că-şi va petrece seara şi mai ales noaptea în şcoală, şi a decis să sară în gol. Noroc cu un alt cadru didactic al şcolii care întâmplător era în apropiere şi a sărit să o prindă atenunâd astfel căderea.

Sunt anchete acum deschise la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Poliţiei. Povestea s-a petrecut ieri la finalul orelor de curs, când învăţătoarea clasei se pregătea să conducă coloana de copii de la clasă către poarta şcolii unde aşteptau părinţii. Atrasă într-o discuţie cu unul dintre copii, cadrul didactic n-a observat că una dintre fetiţe s-a desprins din coloană şi a revenit în clasă pentru că uitase ceva. Şi aşa a încuiat-o în clasă.

„Este foarte bine fetiţa, a fost la şcoală, nu are absolut nimic. Mi-a povestit fetiţa că a rămas în clasă închisă, că s-a panicat şi a sărit de la geam. A fost un eveniment nefericit care din fericire, toată lumea a fost bine, putea să mi se întâmple şi mie acasă. Am vorbit cu fetiţa, o să fac nişte ore de psihologie cu ea, o să o duc la un psiholog şi să sperăm că a tras o lecţie importantă copilul meu din toată întâmplarea asta“, a spus mama fetiţei.

Reprezentanţii şcolii explică şi ei ce s-a întâmplat. „În acel moment doamna ştiind că toţi elevii sunt pe hol, că toţi erau câte 2 pentru a-i pregăti să îi scoată în faţa şcolii, a încuiat uşa, îşi lăsase obiectele personale în clasă, urmând să se întoarcă imediat după lăsarea copiilor, nu şi-a dat seama că elevă a intrat în clasă, fetiţa presupunem că s-a panicat. S-a urcat pe geamul de la biroul doamnei, a deschis geamul, a sărit, noroc că altă doamnă învăţătoare ieşea din şcoală cu elevii, exact sub geamul de unde fetiţa şi-a dat drumul, doamna învăţătoare din instinct a întins braţul şi a prins-o pe fetiţă de sub umeri, fetiţa în cădere s-a atins un pic la genunchi“, a spus Adriana Lefter, directoarea Şcolii „Elena Doamna“, Tecuci.

Inspectoratul Şcolar Galaţi a trimis o echipă de inspectori pentru a verifica ce s-a întâmplat. „Vom pune cap la cap toate informaţiile pe care le avem, notele de relaţii pe care le solicităm, vom vedea dacă este vorba despre culpă, neglijenţă sau o altă încadrare de natură a se impune vreo măsură specială“, a explicat Teodor Ştefănică, IŞJ Galaţi.

Fetiţa a fost astăzi la şcoală şi este perfect sănătoasă. Va urma totuşi câteva şedinţe cu un psiholog pentru a înţelege pe viitor că soluţiile extreme nu sunt mereu şi cele mai bune. Lipsa ei ar fi fost oricum sesizată la poartă şi ar fi fost descoperită în clasă. Poliţiştii gălăţeni s-au autosesizat şi anchetează cazul.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au identificat şi reţinut un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Tecuci, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe. Din cercetări, a reieşit că, pe parcursul anului 2021, bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, în cinci locuinţe, de pe raza municipiului Tecuci, de unde ar fi sustras telefoane mobile şi diferite sume de bani, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 7 000 de lei. Persoana în cauză, cercetată pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată, a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi a întocmirii probatoriului în cauză.

Publicat în Regional

Echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către operatorul 112 la o adresă de pe raza localităţii, unde era semnalat un conflict în familie.
La faţa locului, apelanta, o bătrână în vârstă de 73 ani, a declarat jandarmilor că între fiul acesteia şi nepot a intervenit un conflict spontan şi întrucât rugăminţile femeii către cei doi, de a înceta conflictul, nu au fost luate în seamă, aceasta s-a decis să cheme forţele de ordine.
Privitor la cele întâmplate, unchiul, un bărbat în vârstă de 52 ani, a declarat că pe fondul consumului de alcool între el şi nepot a intervenit un conflict spontan, iar într-un acces de furie al nepotului a fost lovit în repetate rânduri în zona capului. Nepotul, în vârstă de 20 ani, cu antecedente penale, a declarat verbal jandarmilor că după ce a băut împreună cu unchiul său şi-a adus aminte de toate bătăile pe care le-a primit în copilărie de la bărbat şi a decis să se răzbune.
Întrucât persoana agresată prezenta multiple leziuni la nivelul feţei, jandarmii au solicitat sprijinul unui echipaj medical de urgenţă, care l-a condus pe bărbat la Spitalul Municipal din Tecuci, în vedere acordării de îngrijiri medicale şi stabilirea diagnosticului.
Agresorul a fost condus de către jandarmi la sediul poliţiei unde i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările sunt continuate de către poliţie.

Publicat în Eveniment

Grigore-Gabriel Trifan, elev al Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci a fost premiat recent în cadrul Galei premiilor Academiei Descoperă-ţi Pasiunea în IT 2021. Evenimentul a fost organizat recent, marcând încheierea a celei de-a VII-a ediţii a programului „Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de şase luni.

Elevul tecucean Grigore-Gabriel Trifan face parte din echipa Eaglescode, distinsă cu Premiul Special oferit de compania Nagarro pentru aplicaţia Rreports. RReports este o aplicaţie menită să faciliteze comunicarea dintre cetăţeni şi primării. Astfel, oricine poate să trimită sesizări către administraţiile locale într-un mod simplu şi rapid, direct de pe telefonul mobil. Designul este intuitiv şi modern, iar semnalarea problemelor este mai încurajatoare ca niciodată, urmând ca, după trimitere, rapoartele cu probleme să fie văzute pe platforma primăriilor, iar acestea pot să trimită un răspuns către utilizatorul care le-a semnalat. VIDEO-ul promo al aplicaţiei AICI.

Aplicaţia a fost realizată de elevii: Bogdan Andrei de la Gymnasium Tiergarten Berlin, Germania, Gheorghe-Daniel Bîrsan de la Colegiul Naţional "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu, Denisa-Maria Bodea de la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca, Andrei-Ionuţ Buzgo de la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Baia Mare, Luca-Andrei Culcean de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Satu Mare, precum şi Grigore-Gabriel Trifan de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci. Echipa a fost mentorată de timişoreanul Florin Laudat de la Nagarro.

Publicat în Comunitate

Accident pe D.E. 581, varianta de ocolire a municipiului Tecuci. Din primele verificări efectuate de poliţişti, la faţa locului, s-a stabilit că în accident au fost implicate o autoutilitară şi un tractor. În urma impactului, a rezultat rănirea unui minor, de 17 ani, care se afla la volanul tractorului şi care nu deţinea permis de conducere. Poliţiştii au constatat, de asemenea, că tractorul nu este înregistrat sau înmatriculat. Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere fără permis.

Publicat în Eveniment

La Tecuci, învăţătoarea Florentina Golea (foto ↑) a făcut o lecţie specială cu elevii săi din clasa a IV-a despre cum pot fi eroi în vreme de pandemie, inclusiv prin vaccinare. După această activitate, învăţătoarea postează pe Facebook câteva fotografii AICI «- şi are supriza să fie preluate de pagina oficială a campaniei de vaccinare pe RO Vaccinare.

La această postare s-au făcut sute de comentarii, remarcându-se multe comentarii negative deosebit de violente. Învăţătoarea din Tecuci a fost jignită şi chiar ameninţată cu moartea. Lecţia a fost făcută la propunerea UNICEF România, care a invitat cadre didactice din toată ţara să facă lecţii despre vaccinare cu elevii lor, în baza unor materiale educaţionale (grafice, poveşti şi broşuri) realizate tot de UNICEF.

Învăţătoarea a declarat că, în privat, a primit şi mesaje de ameninţare cu moartea. „Ştiţi povestirea istorică cu ruşinea lui Moş Ion Roată şi gestul domnitorului Alexandru Ioan Cuza? Cam aşa m-am simţit eu azi când am fost sunată de domnul ministru Sorin Câmpeanu, de domnul secretar de stat Sorin Ion şi de doamna Inspector Şcolar General, prof. Gina Brânzan, să mă felicite şi să-mi spună multe cuvinte de apreciere şi susţinere. Onorată peste măsură, am reuşit să spun că toate pietrele care au fost aruncate în mine m-au ajutat să fac grămadă, o ridicătură, de unde «vocea» mea a fost mai bine auzită! Dacă am reuşit să aduc un strop de încredere în nevoia de normalitate a vremurilor, atunci chiar nu contează obstacolele întâlnite!”, a postat Florentina Golea, sâmbătă, 23 octombrie 2021.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Pe fondul creşterii accentuate, la nivel naţional, a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au intensificat activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Activităţile desfăşurate, în perioada 08 - 10 octombrie a.c., pe raza municipiului Tecuci, au vizat, în special, zonele aglomerate, localurile de alimentaţie publică, agenţii economici, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, au fost controlate 12 localuri publice, baruri, terase, precum şi restaurante/ saloane unde se organizează evenimente private.
Poliţiştii au verificat, de asemenea, 29 de societăţi comerciale şi 130 de mijloace de transport persoane.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.
Totodată, poliţiştii au informat cetăţenii despre noile reglementări instituite pentru prelungirea stării de alertă, pe teritoriul României, conform H.G. 932/2021, şi necesitatea respectării acestora.

Publicat în Eveniment

Încă din dimineață zilei de sâmbătă, 9 octombrie, două echipaje din cadrul Secției de pompieri Tecuci s-au deplasat în zona localității Poiana pentru a lichida incendiul survenit la o anexă gospodărească cuprinsă de flăcări.
"Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind deteriorat acoperișul anexei, 100 de baloți de paie și 20 de stupi de albine. În după-amiaza aceleiași zilei, două mașini de stingere au fost solicitate în strada Muzei pentru a lichida un alt incendiu declanșat în urma unui scurtcircuit electric la o gospodărie. Spre seară, echipajele Secției de pompieri au fost chemate în localitatea Ciorăști, comuna Priponești, după ce vecinii unei gospodării au observat incendiul care amenința să distrugă o întreagă gospodărie. Până la sosirea pompierilor flăcările au fost domolite, aceștia lichidând complet incendiul la ora 19.00, fără a exista victime", a declarat Dan Ionașcu, ISU Galați.

Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea și folosirea improvizațiile electrice în locuinţe şi gospodăriile cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al județului Galați recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:
"- Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp.
- Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu.
- Nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora.
- Nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător.
- Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate.
- Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.
- Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii", atrag atenția pompierii gălățeni.

Publicat în Eveniment
Pagina 11 din 17