Rareş şi Cerasela i-au spus lui Radu Vâlcan dacă îşi doresc să plece împreună sau separat de pe Insula Iubirii sezonul 6, în finala reality show-ului de pe Antena 1. „Din perspectiva mea, eu îmi doresc să plecăm împreună, dar îl las pe Rareş, fiindcă eu am făcut foarte multe lucruri. Vreau să-mi răspundă el dacă este pregătit de o viaţă alături de mine aşa cum sunt eu, şi bună şi rea şi vreau să-mi răspundă el la această întrebare”, spune Cerasela. „Răspunsul este, aşa cum am şi venit, împreună, aşa o să şi plecăm. Împreună, exact cum am venit”, spune Rareş. „Cerasela, Rareş, aţi venit pe Insula Iubirii cu temeri, trebuie să vă spun că cei mai mulţi vă dădeau puţine şanse să duceţi testul al bun sfârşit. Cerasela, tu ai surprins pe toată lumea cu felul tău de a fi. Ai noroc că ai un bărbat ca Rareş lângă tine. Cu acest test v-aţi răspuns la multe întrebări. Vă doresc să aveţi parte de fericire maximă”, le spune Radu Vâlcan la final.

Cum arată relaţia lor, la 6 luni de la filmări

„După emisiune, eu şi Rareş am discutat şi am vorbit despre posibilitatea ca relaţia noastră să nu mai existe, relaţia noastră este în dubii acum. Acţiunile mele au fost greşite faţă de el, am exagerat foarte mult. Există posibilitatea ca relaţia să se termine”, spune Cerasela. „Discuţiile au continuat şi acasă, eu am văzut o Cerasela pe care nu o cunoşteam. Am ajuns de comun acord, cel mai bine discutăm pe imagini, iar ea îmi va explica tot ce a simţit. Repeta de multe ori că îi era dor de mine, dar nu arăta asta, doar când plângea. Contează intenţia, rămâne să vedem dacă e normal ce a făcut faţă de mine, unele imagini au fost anormale pentru o persoană care e într-o relaţie”, spune Rareş. „Rareş a ţinut foarte mult în el, zicea că nu avea nicio problemă că m-am apropiat de Daniel. Am zis că e ok să-l chem pe Daniel şi în ultima seară, nu m-am aşteptat ca Rareş să fie dezamăgit de acţiunile mele”, spune Cerasela. „Am pus pe stop gândirea aia să fie soţia mea, nu vreau ca mama copiilor mei să fie persoana care a fost acolo. Dacă reuşeşte să mă convingă că mi-am făcut eu filme acolo, reluăm de unde am lăsat”, mai spune Rareş. (sursa a1.ro)

VEZI VIDEO AICI: https://www.youtube.com/watch?v=sjhB3VDiJeY

Articole similare:
- VIDEO | Cerasela, în pat cu ispita fără haine: Am făcut fix ce am simţit! Cum a reacţionat Rareş, iubitul ei

- #Insulaiubirii6 | Cerasela, alegere controversată pentru dream date: O să renunţ la cireaşa de pe tort! (VIDEO)

- #InsulaIubirii6 | Cerasela: O ghicitoare din Tecuci m-a blestemat să n-am parte de iubire şi să am mulţi bărbaţi (VIDEO)

- Tecuceanca Cerasela, dezmăţ total la Insula Iubirii sezonul 6 (VIDEO)

Publicat în Mozaic

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis primele certificate negative intermediare pentru o serie de firme sau asocieri de firme care nu au respectat termenii contractuali, în baza noii legislaţii a achiziţiilor publice. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, aceasta este o prima etapă din cele 3 care trebuie parcurse înainte de reziliarea unui contract.

Potrivit ministrului, pentru contractele de proiectare aflate în derulare au primit certificate negative următoarele companii: Search Corporation, Egis România, Egis International, Consitrans, Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial, Primacons Group, NV Construct.

Pentru contractele de execuţie lucrări au primit certificate negative: Asocierea Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi (fosta SC Aqua Parc) - Mavgo Holding - Vahoslav SK - Trameco; Asocierea Alexcor Trading - Mpresa di Construzioni ING. E. Mantovani - Pegasus Engineering - Todini Construzioni Generali; Asocierea Cosedil - BIT Invest - Chirulli Andrea Impresa Individuale - Total Road; Asocierea Concept Infrastrade Logistics - Tehnic Asist; Asocierea Mavgo Holding - Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi - BDU Maxi Construct - Hydrostroy AD; Asocierea Secol România - Secol Societa Edile Construzioni e Lavori - Tirrena Scavi; Asocierea Webuild - IHI Infrastructure Systems Co Ltd; Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) - Euro Construct Trading 98; Webuild SpA.

Asocierea Mavgo Holding - Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi - BDU Maxi Construct - Hydrostroy AD este cea care execută lucrările la varianta ocolitoare a Tecuciului, centură la care se lucrează de 7 ani, după 3 rezilieri de contracte. Ultimul contract a fost semnat în aprilie 2021, ordinul de începere s-a dat pe data de 20 mai 2021, iar termenul de finalizare a contractului era prevăzut pentru luna mai 2022.

"Documentele constatatoare periodice vor fi actualizate şi publicate din 90 în 90 de zile şi vor reflecta stadiul la zi pentru fiecare contract în parte, aşa cum prevăd noile reglementări, aprobate la începutul acestui an. După primirea acestor certificate negative intermediare (Documente Constatatoare periodice), antreprenorii au posibilitatea să recupereze întârzierile şi să evite astfel primirea unui nou document constatator negativ la următoarea evaluare. Acest tip de Documente Constatatoare va permite Comisiilor de evaluare să cunoască în timp real situaţia concretă a antreprenorilor care se prezintă la alte licitaţii şi vor constitui baza analizei cu ocazia verificării motivelor de excludere pentru abateri grave sau repetate în derularea contractelor deja încheiate", a precizat Sorin Grindeanu.

Publicat în Regional

Alegeri uimitoare la Insula Iubirii sezonul 6, în etapa în care fetele au fost nevoite să aleagă câte o ispită pentru dream date, notează a1.ro.
Iată ce alegeri au făcut fetele pentru dream date:
„Fetelor, băieţi, iată că am ajuns într-un momnt important al testului. Ne mai despart doar două zile, până la sfârşitul testului. Testul nu s-a încheiat. Va trebui să luaţi o decizie importantă, trebuie să alegeţi ispita cu care veţi merge la dream date. Ispitele nealese vor părăsi insula iubirii. Plângi, Cerasela?”, spune Radu Vâlcan.
„Nu ştiu ce să aleg”, spune Cerasela. „Eu vreau să încep. Pe Marius pentru că ne înţelegem bine, suntem ok”, spune Katy.
„Eu îl aleg pe Ali pentru că ne-am apropiat cel mai mult, cred că s-a văzut”, spune Teodora.
„Eu o să-l aleg pe Florin pentru că mai avem multe lucruri de discutat şi ne place să petrecem timp împreună”, spune Lavinia.
„Imprevizibilă sau nu, eu îl aleg pe Daniel şi o să renunţ la cireaşa de pe tort, Marco”, spune Cerasela.
„Îmi este foarte greu să aleg, dar alegerea pe care eu o voi face e ca o recompensă şi ca un dar pentru învăţăturile de aici, îl aleg pe Bogdan”, spune Cristina.
„Cum ţi-am spus şi ieri dar te voi refuza politicos, că nu-mi doresc asta”, spune ispita Bogdan. „Eu am spus ce am simţit”, spune Cristina.
„Dar tu aseară te-ai sărutat cu Denis”, îi spune Bogdan Cristinei. „Aşa, şi?”, răspunde ea.
„Eu nu îţi aduc linişte şi nu o voi face. Eu nu am niciun sentiment pentru ea. Îmi pare rău, dar trebuie să te refuz”, spune Bogdan.
„Îl aleg pe Marco atunci”, spune Cristina. VEZI VIDEO AICI: https://www.youtube.com/watch?v=TzXePJuisWs

Articole similare:
- #InsulaIubirii6 | Cerasela: O ghicitoare din Tecuci m-a blestemat să n-am parte de iubire şi să am mulţi bărbaţi (VIDEO)

- Tecuceanca Cerasela, dezmăţ total la Insula Iubirii sezonul 6 (VIDEO)

Publicat în Mozaic

Circulaţia cu trenul pe ruta Iaşi – Bârlad – Tecuci va fi mult mai rapidă după ce magistrala feroviară M600 va intra într-un proces de modernizare cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Licitaţia de execuţie în vederea creşterii vitezei de circulaţie pe magistrala feroviară M600 Iaşi – Bârlad – Tecuci a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Lucrările au ca termen de realizare 18 luni şi vor fi realizate cu fonduri PNRR.

Sunt prevăzute investiţii de tip „Quick Wins” - Lucrări de eliminare a restricţiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, cu o valoare estimată de 167 milioane lei şi are ca obiectiv final circulaţia trenurilor de călători la viteza proiectată de 120 km/h şi 80 km/h pentru trenurile de marfă.

Publicat în Știrea zilei

Unele dintre cuplurile de la Insula Iubirii sezonul 6 au mers la clarvăzătoare, iar ceea ce li s-a spus a fost şocant, notează a1.ro.
Pentru Florin şi Cerasela, experienţa de a merge la clarvăzătoare a fost una uimitoare, la care nu s-ar fi aşteptat deloc. Florin a izbucnit în lacrimi, iar Cerasela a fost speriată de ceea ce i s-a spus. Desigur, fiecare dintre ei a mers cu partenerul ales pe insulă la date.
„Bine aţi venit la sesiunea de ghicit”, le-au spus clarvăzătoarele. „Eu nu prea cred în aşa ceva. Nu am mai fost niciodată”, spune Lavinia.
„Eşti o femeie foarte puternică, ai un bărbat în interior. Eşti bună la ajutat, dar când ai nevoie şi tu de ajutor te pierzi”, îi spun cele două femei Laviniei şi lui Florin.
„Mi-a zis că o să mi se schimbe viaţa financiară, de la o persoană care vine de departe. Dar eu nu cred treaba asta, mi se par poveşti”, spune Lavinia.
„Anul viitor să nu ai un accident, s-a mai întâmplat şi se va mai întâmpla. Fiica ta te va iubi foarte mult”, spune clarvăzătoarea.
„Când se deschide subiectul despre fiica mea eu mă emoţionez. Ea pentru mine e singura dragoste adevărată”, spune Florin.
„Am mers cu Daniel. M-am speriat, eu am o experienţă dubioasă, o femeie de etnie care dădea în cărţi în Tecuci, m-a blestemat când eram mică că nu am vrut să îi dau bani, mi-a zis să nu am parte de iubire şi să am parte de bărbaţi”, povesteşte Cerasela.
„Eşti foarte încăpăţânată. Probleme o să ai în iubire, dar în carieră nu”, spune clarvăzătoarea.
„M-am blocat când am auzit despre iubire. Să am un copil îmi doresc foarte mult”, spune Cerasela.

VEZI VIDEO AICI: https://www.youtube.com/watch?v=NbFAm29UzLA

Publicat în Mozaic

Deputatul AUR Galaţi Lilian Scripnic trage un semnal de alarmă faţă de situaţia critică în care se află Oraşul Tecuci. "Nu cred că după 32 de ani de democraţie şi administraţie publică în România, ne-am fi putut imagina că într-un oraş de circa 31.000 de locuitori, administraţia locală ar fi putut ajunge la terifianta «performanţă» de a nu fi în stare să adopte bugetul local. Este revoltător modul în care aleşii locali ai acestui oraş s-au îndepărtat de la menirealor de a-şi face datoria faţă de cetăţeni. Ei nu înţeleg că jurământul pe care îl depun la preluarea mandatului nu reprezintă doar nişte vorbe în vânt", spune deputatul AUR Galaţi.

Lilian Scripnic menţionează că până acum oraşul a funcţionat în mod de avarie, cu 8% din bugetul pe anul 2021. "Suntem la jumătatea anului şi consilierii locali nu au reuşit să aprobe Proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului iniţial centralizat de venituri şi cheltuieli şi Programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare al UAT Municipiul Tecuci, pe anul 2022. Până acum oraşul a funcţionat în mod de avarie, cu 8% din bugetul pe anul 2021. De luna aceasta nu se mai pot face plăţile pentru lucrările de investiţii, pentru asfaltare, pentru iluminatul public şi salubrizare, pentru funcţionarea Poliţiei Locale, pentru reabilitărea şi modernizărea unor şcoli. Sunt în pericol de neplată prestaţiile sociale către persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, către asistaţii sociali, precum şi bursele elevilor. Programul «Masă caldă în şcoli» nici măcar nu s-a putut derula. Ceea ce este şi mai grav, este faptul că se pot pierde eventualele finanţări din PNRR", precizează acesta.

Deputatul AUR Galaţi le cere demisiile aleşilor locali din Tecuci. "Îmi exprim indignarea faţă de felul în care Primarul şi consilierii locali ai oraşului Tecuci pun mai presus orgoliile de partid şi ambiţiile lor politice mărunte. Oare ce doresc să demonstreze cu acest blocaj? Că sunt mari politicieni? Că sunt maeştrii ai luptelor politice şi buni combatanţi pe scena politică? Dacă nu reuşiţi să asiguraţi un buget acestui oraş, cum veţi putea oare face faţă provocărilor ce vor fi în toamna şi iarna care urmează, cu preţuri în creştere la energie? Stimaţi aleşi locali ai oraşului Tecuci, aţi uitat complet de ce v-au votat cetăţenii! Nu cred că îi mai reprezentaţi pe cei care au pus ştampila pe buletinul de vot! Reprezentaţi alte interese şi dacă nu reuşiţi să stabiliţi un dialog şi să găsiţi soluţii, mai bine prezentaţi-vă demisiile!", a declarat Lilian Scripnic.

Publicat în Politica

Accident rutier pe strada Tudor Pamfile, din Tecuci. Un bărbat, de 71 de ani, a fost acroşat de un ansamblu rutier (cap tractor şi semiremorcă), în timp ce traversa strada mai sus menţionată, prin loc marcat. Bătrânul a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Publicat în Eveniment

În contextul sesizărilor privind transportul ilegal de persoane şi colete, în perioada 20 – 22 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au desfăşurat o acţiune punctuală, cu precădere pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul rutier de persoane sau bunuri, în regim de taxi şi în regim de închirieriere.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 39 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2001 privind transportul public de persoane sau bunuri, în regim de taxi şi în regim de închiriere, în cuantum de 27.000 lei.
În trei cazuri, poliţiştii au reţinut plăcuţele cu numerele şi certificatele de înmatriculare, fiind dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a respectivelor autoturisme, pe o perioadă de 6 luni.
De asemenea, a fost reţinută o autorizaţie taxi şi ecusoanele atribuite de Primărie.
Astfel, pe strada Traian, din municipiul Galaţi, poliţiştii au depistat, la volanul unui autotruism, un bărbat care efectua transport de persoane contra cost, în regim de taxi, fără a deţine autorizaţie taxi ori altă autorizaţie valabilă, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1 000 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut plăcuţele cu numerele şi certificatul de înmatriculare, fiind dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului în cauză, pentru o perioadă de 6 luni.
Pe aceeaşi stradă din municipiul Galaţi, poliţiştii au depistat un conducător auto în timp ce efectua transport de persoane contra cost, în regim de taxi, fără a fi titularul unui certificat de pregătire profesională şi fără a deţine la bordul autoturismului copia buletinului de verificare metrologică a aparatului de taxat, precum şi asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2 000 de lei, fiindu-i reţinută autorizaţia taxi emisă de Primărie, precum şi ecusoanele atribuite de aceeaşi autoritate.
Un alt conducător auto care efectua transport de persoane, în regim de taxi, a fost depistat de poliţişti pe strada Tecuci, din municipiul Galaţi. Cu ocazia controlului, s-a constatat că acesta avea autorizaţia taxi expirată, din data de 14.05.2022, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1 000 de lei.  De asemenea, poliţiştii i-au reţinut plăcuţele cu numerele şi certificatul de înmatriculare, fiind dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului în cauză, pentru o perioadă de 6 luni.

Publicat în Regional

La Aerodromul Tecuci, sâmbătă, 21 mai 2022, între orele 09.00 - 16.00, are loc Festivalul Smaranda Brăescu - ediţia a III-a.
Vor evolua aeronave ale Bazei 95 Aeriene Bacău, Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, Aeroclubul Suceava, Aeroclubul Rădăuţi, Aeroclubul Piatra Neamţ, Aeroclubul Vădeni-Brăila, iar militari ai Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” vor executa salturi cu paraşuta.
Organizatorii evenimentului sunt Statul Major al Forţelor Aeriene şi A.R.P.I.A. - Filiala Tecuci, iar programul este următorul:
09.00 ACCES AERODROM
10.30 - 10.35 IMNUL DE STAT AL ROMÂNIEI
10.35 - 10.45 TE DEUM SMARANDA BRĂESCU
10.45 - 11.00 PREZENTAREA EVENIMENTULUI
11.00 - 13.00 PROGRAM DE ZBOR
- AERONAVE MILITARE BAZA 95 AER BACĂU
- AERONAVE MILITARE BAZA 90 AER OTOPENI
- LANSARE PARAŞUTIŞTI BATALIONUL 630 PST
- AEROCLUBUL SUCEAVA
- AEROCLUBUL RĂDĂUŢI
- AEROCLUBUL PIATRA NEAMŢ
- AEROCLUBUL VĂDENI-BRĂILA
- ZBOR CU PARAPANTE
13.00 VIZITARE AERONAVE STATICE
13.30 SPECTACOL FOLCLORIC SUSŢINUT DE: IRINA LOGHIN, NICU MÂŢĂ, SILVIA ŞARAMET ŞI SILVIU COVACI
Muzeul Aviaţiei Tecuci - Expoziţia permanentă "Aeronautica Moldovei"
14.00 DEZVELIRE BUST SMARANDA BRĂESCU
14.30 ACORDARE DE MEDALII ŞI PLACHETE ANIVERSARE.

Publicat în Regional

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Martin Cristinel Mihai, fost consilier local (PSD) în cadrul Consiliului Local al municipiului Tecuci, judeţul Galaţi.
           
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 - 2024), deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local, a participat la data de 13 iulie 2021 la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. privind numirea administratorului/directorului general unei societăţi. Ulterior adoptării Hotărârii C.L., a fost numit la data de 15 iulie 2021, administrator/director general al societăţii, prin încheierea unui contract de mandat.

"Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019. «art. 228, alin. (1), lit. a) şi e) şi alin. (2) - (5) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia. (2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei. (3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri. (4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Fapta aleşilor locali de a încălca prevederile alin. (1) şi legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.»", precizează ANI.

Martin Cristinel Mihai a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, menţionează ANI.

Publicat în Politica
Pagina 5 din 16