Primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, intenţionează să introducă un sistem inovativ în România de plată a taxelor şi impozitelor locale. În acest sens, edilul şef al Tecuciului s-a întâlnit cu directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, în vederea încheierii unui parteneriat între Primăria Municipiului Tecuci şi Poşta Română pentru ca factorii poştali să poată încasa taxele şi impozitele locale.

Potrivit primarului Lucian Costin, până la sfârşitul lunii februarie se fac demersuri de precontractare a aecstui serviciu. „Vom analiza toate aspectele şi sperăm - dacă totul merge bine - ca pe la sfârşitul lunii februarie să semnăm contractul şi sper ca până la jumătatea anului acest sistem de plată să poată fi funcţional“, ne-a declarat Lucian Costin.

Acesta a mai spus că în acest moment, în ţară se mai discută pentru implementarea acestei metode de plată la Piatra Neamţ, acolo fiind într-un stadiu mai avansat al procedurilor.

„Aşa cum se întâmplă la Galaţi, se întâmplă şi la Tecuci, ca la fiecare început de an să fie aglomeraţie şi să se formeze cozi la plata taxelor. Încercăm să găsim soluţii pentru a decongestiona Direcţia de taxe şi impozite, mai ales acum, în pandemie, dar şi după aceea, şi având în vedere că de obicei se crează o legătură între factorii poştali şi pensionari, ne-am gândit că ar fi o soluţie bună pentru dumnealor“, a mai spus Lucian Costin.

Acesta a ţinut să precizeze că se analizează şi posibilitatea ca taxele să poată fi plătite şi la supermarketurile tecucene, prin sistemul SelfPay. „Consider că una dintre obligaţiile unei administraţii este facilitarea accesului cât mai rapid la servicii publice. Oamenii nu trebuie purtaţi pe drumuri şi lăsaţi să aştepte la ghişee“, a spus primarul Tecuciului.

Publicat în Comunitate
Vineri, 04 Februarie 2022 00:00

MOVIE NIGHT AT MUSEUM la "Teodor Cincu" Tecuci

Clubul de Istorie "Excelsior" organizează sub egida Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" o nouă seară de film. Proiectul a fost început în vara anului 2021 şi s-a dovedit un real succes. "Încercăm prin aceste seri de film să aducem tinerii alături de muzeu propunând filme educative, istorice dar şi de divertisment. Având în vedere contextul pandemic, dar şi anotimpul rece locurile sunt limitate la 35. Pe 4 februarie, ora 17:00 vă aşteptăm cu drag să vizionaţi împreună cu noi filmul "Pianistul". Este un film biografie dramatic de război din 2002 care a fost regizat de Roman Polanski, după un scenariu de Ronald Harwood cu Adrien Brody. A câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun actor, fiind nominalizat de alte patru premii printre care şi Premiul Oscar pentru cel mai bun film", transmit organizatorii, care precizează că evenimentul are loc cu respectarea tuturor regulilor sanitare prevăzute de lege.

Publicat în Comunitate

Poveste incredibilă la Tecuci, unde dintr-un depozit al Primăriei, fostă unitate militară, a dispărut o statuie care îl reprezenta pe Ştefan cel Mare. Descoperirea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, când s-a luat decizia ca statuia să fie luată şi amplasată la intrarea în oraş. Doar că cei câţiva consilieri trimişi să o ia au rămas cu gură căscată - statuia nu mai era. Dispariţia ei a fost reclamată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Povestea statuii lui Ştefan cel Mare începe în 2004, odată cu finalizarea ei de către artistul plastic Dan Mateescu. Costase la vremea respectivă peste 900 de milioane de lei şi era construită toată din bronz masiv, în greutate de peste 1,5 tone. În acel moment, grupul statuar înalt de aproximativ 7 metri nu avea loc de amplasament şi timp de 18 ani s-au tot tergiversat lucrurile, pentru că şi noile sistematizări rutiere legate de celebra Centură Ocolitoare a oraşului trenau.

„Au trecut 18-19 ani de atunci, când un sculptor local a lucrat «probono» această statuie din bronz, cred că bronzul e cauza acestei dispariţii. Vorbim de o statuie a lui Ştefan cel Mare alcătuită din 2 părţi, umeri şi bust, cam 1,5 tone de bronz în 2 bucăţi. Nu cunoaştem încă noi, consilierii locali veniţi de un an, unde e acum amplasată, unde e găzduită, că toată lumea dă din umeri. Per total, un milliard şi jumătate în 2002 a costat, atunci când s-a început construcţia“, a precizat Radu Vladimir, consilier local, şef comisie Cultură.

Un alt consilier, cu ceva mai multe mandate la activ, îşi aduce aminte că o astfel de discuţie a mai existat prin 2017-2018, atunci a şi văzut statuia în depozit. Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre actualii consilieri ai primarului, Mircea Lupaşcu, care îşi aduce aminte că imediat după preluarea noii administraţii prin vara lui 2020, a verificat împreună cu alţi reprezentanţi dependinţele primăriei, printre care şi depozitul, iar în acel moment statuia nu exista pentru că mărimea acesteia i-ar fi atras privirea. Nu a reclamat dispariţia pentru că nu ştia în acel moment că aşa ceva trebuia să existe în depozit. Gestionarul Marcel Mândru se încurcă în explicaţii. Susţine că a dat statuia cuiva de la Primărie sau Casa de Cultură, cam în primăvară, 2020, 2021, dar fără nici un fel de act.

Primarul din Tecuci a sesizat deja Parchetul. „Am făcut plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, aşteptăm organele de anchetă să vedem ce decizie vor lua şi ce vinovaţi vor găsi cu privire la lipsa acestei statui. În opinia mea, cred că a fost furată de hoţi şi dată la valorificare către fier vechi“, spune edilul Lucian Costin.

Posibil ca în urmă cercetărilor, gestionarul să spună totuşi cine, cum şi când a luat o statuie de 1,5 tone. Cel mai probabil, ea a încăput pe mâna traficanţilor de fier şi acum Ştefan cel Mare e o întreagă colecţie din piese din bronz.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii locali din Tecuci caută un hoţ care s-a urcat la etajul 1 al unui bloc şi a furat o geacă.

Astfel, după o noapte petrecută într-un apartament, pe str. Gh. Petraşcu, trei tineri nu au vrut să plece fără o amintire - o geacă de firmă, pe care o ochiseră de cu seară. Fără să stea pe gânduri, unul dintre ei, precum Spider-Man, s-a agăţat de ţevi şi în câteva secunde a ajuns la etajul 1, de unde a luat geaca.

"Dacă cineva îi recunoaşte sau poate să dea amănunte este aşteptat la sediul poliţiei locale", transmite Poliţia Locală Tecuci.

VEZI VIDEO, mai jos! ↓ *sursa video: camere supraveghere - Poliţia Locală Tecuci

Publicat în Eveniment

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, instituţie aflată în subordinea Primăriei şi Consiliului Local Tecuci, organizează alături de Comunitatea Evreilor din Tecuci, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci şi Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci - Ziua Internaţională de Comemorarea a Victimelor Holocaustului.

Evenimentul se va desfăşura după următorul program:

Miercuri 26 ianuarie 2022, ora 12:00 la sediul Muzeului:
- Deschidere, Manager Daniel Dojan;
- Tema: Holocaustul în Europa – prezintă elevi ai Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, Profesor Coordonator Monica Precupanu;
- Tema: Holocaustul în România – prezintă elevi ai Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci, Profesori Coordonatori Mihaela Marin şi Gabriela Pamfile.

Joi 27 ianuarie 2022:
- Ora 11:00 – Depunere coroană de flori la Monumentul Victimelor Fascismului din Cimitirul Evreiesc Tecuci;
- Ora 12:00 – Vizită la Sinagoga Meseriaşilor din Tecuci prezintă dl. Iancu Aizic, Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Tecuci.

Publicat în Regional

Doi tecuceni au fost depistați de jandarmi, la ore diferite, în timp ce abordau diverse persoane și le ofereau spre vânzare articole pirotehnice interzise. Bărbații s-au ales cu dosar penal.

Joi, 30 decembrie, la ora 12:15, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza municipiului Tecuci a fost sesizat de către un cetățean că în parcarea unui supermarket din localitate se comercializează produse pirotehnice. La fața locului, jandarmii au identificat persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 27 ani, care atrăgea clienții magazinului și le oferea spre vânzare pocnitori, baterii de petarde cu 10, 16 sau 19 focuri, produsele fiind depozitate în interiorul unui autovehicul. Obiectele pirotehnice au fost găsite în interiorul mașinii, iar bărbatul a declarat că nu deține documente legale pentru produsele în cauză și că acestea au fost achiziționate de la o persoană necunoscută, din București.


În aceeași zi, la ora 18:30, jandarmii au fost sesizați de către o patrulă a Poliției Locale Tecuci că în parcarea unui supermarket din localitate a fost observat un bărbat care comercializează articole pirotehnice din portbagajul unui autovehicul înmatriculat în Germania. Jandarmii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 ani, care întreba trecătorii dacă doresc să achiziționeze produse pirotehnice. La controlul efectuat în autovehicul, jandarmii au identificat în portbagaj mai multe cutii cu pocnitori și baterii de petarde cu mai multe focuri, produse pirotehnice pentru care bărbatul nu deținea documente legale.

Ambii bărbați au fost conduși la sediul Jandarmeriei, unde le-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, iar bunurile au fost confiscate și predate polițiștilor. Cercetările sunt continuate de poliție.

Publicat în Eveniment

În cursul acestei dimineţi, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi, Biroului Rutier Galaţi şi Biroului Rutier Tecuci au desfăşurat, pe D.N. 25, în zona Hanu Conachi, în municipiul Galaţi şi pe D.J. 251, pe raza comunei Matca, o acţiune preventivă având drept scop conştientizarea de către conducătorii auto a pericolului producerii accidentelor, pe fondul oboselii la volan.
Acţiunea a avut loc în contextul în care somnolenţa la volan este asociată cu aproximativ 20% din totalul accidentelor rutiere, fiind considerată una dintre principalele cauze ale accidentelor mortale care au loc pe autostrăzi şi alte drumuri expres.
Astfel, căscatul, lăcrimatul ochilor, vederea înceţoşată, nevoia de a închide ochii, scăderea vitezei de reacţie şi devieri de la traiectorie, sunt doar câteva dintre indiciile stării de somnolenţă la volan.
În cursul acţiunii, conducătorilor auto opriţi în trafic le-au fost înmânate pliante în care sunt prezentate cauzele şi indiciile stării de somnolenţă la volan.
Totodată, poliţiştii le-au oferit conducătorilor auto ceai şi cafea, explicându-le importanţa momentelor de pauză şi relaxare, în timpul conducerii autovehiculului pe distanţe mari de drum.

Publicat în Comunitate
Marți, 21 Decembrie 2021 15:12

Autobuze noi în Tecuci

Primăria Municipiului Tecuci a recepţionat patru autobuze destinate transportului public. Noile mijloace de transport sunt mai puţin poluante, mai confortabile şi modernizează transportul public din oraş.

„Îmi doresc ca tecucenii să călătorească în condiţii de siguranţă şi să avem un transport public civilizat, demn de secolul al XXI-lea. Noile autobuze vor fi deservite de Compania de Utilităţi Publice, iar traseele pe care vor opera acoperă majoritatea zonelor din oraş. Cele patru autobuze sunt parte a  procesului de modernizare al oraşului, pe care l-am început. Cu toţii cred că ne dorim securitate în trafic, drumuri mai bune, servicii publice de calitate”, a explicat Lucian Costin, primarul Municipiului Tecuci.

În plus, începând cu anul viitor, elevii şi pensionarii cu venituri modeste vor beneficia de gratuitate la transportul public urban. Facilităţile acordate celor două categorii se vor regăsi în proiectul de buget pe anul 2022, a mai precizat Lucian Costin.

Publicat în Regional

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, au efectuat verificări la operatori economici, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi pietrelor preţioase, în judeţul Galaţi, pentru asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale în acest domeniu.
Astfel, în cursul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, au efectuat verificări la 12 societăţi comerciale, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi a pietrelor preţioase la puncte de lucru, situate în municipiile Galaţi şi Tecuci.
În urma controalelor efectuate, au fost descoperite şi indisponibilizate 23.357,38 grame de aur şi 140 de pietre preţioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei, şi au fost întocmite 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.500 de lei, şi a fost dispusă confiscarea a 5.181,94 grame de aur şi argint, precum şi a 838 de lei.

Publicat în Eveniment

Patrula poliţiei locale a constatat vineri dimineaţă, 26 noiembrie 2021, că pe strada Ştefan cel Mare din Tecuci a avut loc o adevărată "vendetă" cu olanele cu flori, cu pomii plantaţi şi chiar cu stâlpii de iluminat. Autorii acesteia au lăsat în urmă, atât pe trotuare, cât şi pe carosabil, flori, pământ, lămpi rupte, saci cu gunoi sparţi şi împrăştiaţi peste tot, ca după un război.
Imediat, s-a trecut la vizionarea înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere din zonă pentru a afla ce s-a întâmplat. Câteva camere au surprins un grup de 7 (şapte) tineri, îmbrăcaţi gros, cu glugi pe cap, care, în seara precedentă, în jurul orei 20.30, au ieşit din parcul central, îmbrâncindu-se şi fugărindu-se. Câteva minute s-au oprit la intrare pe strada Ştefan cel Mare, comportându-se la fel, apoi au continuat deplasarea spre celălalt capăt al străzii luând la bătaie pomii şi stâlpii de pe trotuar şi scoţând flori din olane, pe care le aruncau unii în alţii. Au continuat deplasarea spre spital, strada Costache Conachi şi apoi spre puntea peste râul Bârlad.
Cel mai greu a fost identificarea acestora, deoarece glugile le acopereau aproape permanent feţele, dar totuşi, în câteva secunde de filmare au putut fi recunoscuţi. Patrulele poliţiei locale au trecut imediat la căutarea acestora şi găsindu-i i-a invitat la sediul instituţiei, împreună cu părinţii lor, toţi fiind minori între 13 şi 16 ani.
Pentru fapta comisă minorii au fost sancţionaţi cu amenzi totalizând 7.200 lei, iar părinţii pentru nesupravegherea acestora cu amenzi totalizând 2.500 lei. Pentru readucerea străzii la aspectul dinaintea "furiei" celor "şapte samurai", familiile lor vor trebui să mai achite şi suma de 4.557 lei, contravaloarea prejudiciului produs.
Procesul verbal de constatare încheiat în urma acestui eveniment va fi înaintat organelor de cercetare pentru infracţiunea de distrugere, informează Poliţia Locală Tecuci. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment
Pagina 10 din 17