Securea războiului dintre Jador şi DeSanto nu a fost îngropată. Continuă conflictul în care producătorul muzical susţine că numele sub care este cunoscut manelistul îi aparţine, aşa că, mai nou, a luat atitudine. După ce Jador a fost înştiinţat că trebuie să îi achite lui Ovidiu DeSanto nici mai mult, nici mai puţin de 100.000 de euro pentru numele de scenă, situaţia a degenerat, când artistul nu a plătit suma. Producătorul muzical a trimis notificări televiziunilor, lucru recunoscut chiar de el, pentru ca media să nu mai folosească numele de scenă al manelistului, pe numele său real, Ionuţ Remus Dumitrache, potrivit cancan.ro.

De la prietenie, s-a ajuns la conflict între manelist şi Ovidiu DeSanto, pe numele său real - Ovidiu Băcilă, mărul discordiei fiind numele de scenă al lui Jador, care a fost înregistrat legal la OSIM de către producătorul muzical. În perioada în care manelistul nu era cunoscut în spaţiul public, DeSanto l-a luat în echipa lui, devenindu-i astfel impresar. Între timp, cântăreţul a intrat în topurile de pe YouTube, bucurându-se de un succes imens, iar relaţiile dintre el şi fostul său impresar au început să se răcească. S-au răcit atât de rău, încât acum se „luptă” pentru pseudonim. Jador s-a „pomenit” că numele de scenă i-a fost înregistrat pe cale legală de către fostul său impresar, care, după ceartă, i-a cerut o sumă semnificativă de bani pentru a-l lăsa să îl folosească în continuare.

Deşi, la început, acceptase, în final nu s-a ţinut de promisiune astfel că, acum, Ovidiu DeSanto a înaintat atenţionări către televiziuni pentru a nu mai folosi pseudonimul „Jador” atunci când acestea se referă la manelist. Ovidiu DeSanto a răspuns afirmativ atunci când a fost întrebat dacă într-adevăr a trimis notificări televiziunilor însă consideră prematură o dezvoltare a acestui subiect. „Da! Momentan cred că e prematur să vorbesc de treaba asta. Nu vreau să vorbesc de treaba asta acum, că e prea devreme. Nu vreau să stric ceva, că eu am construit… ceva”, a declarat DeSanto, în exclusivitate pentru cancan.ro.

Publicat în Mozaic

În faţa unei actualităţi anxioase şi deprimante (pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina, criza economică), o mare parte a publicului a ales să evite jurnalele de ştiri, potrivit unui studiu publicat miercuri, relatează AFP.
"Aceste rezultate reprezintă o adevărată provocare pentru industria informaţiilor: subiectele pe care jurnaliştii le consideră cele mai importante - crize politice, conflicte internaţionale sau pandemii - par să fie tocmai acelea care acţionează ca un factor de respingere pentru anumite persoane", a declarat autorul principal al acestui studiu realizat de Institutul Reuters, Nic Newman.
Acest raport anual despre informaţia digitală are la bază sondaje online realizate de compania YouGov pe un eşantion de 93.000 de persoane în 46 de ţări.
În 2022, sondajele au fost realizate la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. O altă serie similară s-a desfăşurat în aprilie pe un eşantion de 5.000 de persoane în cinci ţări (Regatul Unit, Statele Unite, Germania, Polonia şi Brazilia) pentru a completa rezultatele iniţiale ţinând cont de războiul din Ucraina, care a început spre sfârşitul lunii februarie.
În total, aproape patru respondenţi din zece (38%) au spus că li se întâmplă să evite în mod intenţionat ştirile, în comparaţie cu anul 2017 când acest procent era de doar 29%. În cinci ani, procentul s-a dublat în Brazilia (54%) şi în Regatul Unit (46%).
Această dorinţă de a evita ştirile - sau, cel puţin, de a le tria - este mai puţin accentuată în două ţări din Europa de Nord - Finlanda şi Danemarca, ambele cu 20% - şi în Japonia (14%).
Pentru a se justifica, aproape jumătate (43%) dintre respondenţii care evită ştirile s-au declarat descurajaţi de caracterul lor repetitiv, în special în cazul ştirilor despre COVID-19 şi despre politică.

Anxietate

Peste o treime (36%) dintre ei au spus că astfel de ştiri le afectează moralul (mai ales persoanele sub 35 de ani, precum şi populaţia generală din Marea Britanie şi Statele Unite).
"Evit în mod intenţionat lucrurile care îmi provoacă anxietate şi cele care pot avea un impact negativ asupra vieţii mele de zi cu zi. Fac în aşa fel încât să evit să citesc ştirile despre morţi şi despre catastrofe", a declarat un rezident britanic de 27 de ani, citat într-o manieră anonimă în acest raport.
În plus, 17% dintre respondenţii care evită ştirile spun că acestea pot să îi ducă spre certuri pe care ar prefera să le evite. Iar pentru 16% dintre ei, ştirile actuale fac să se nască în interiorul lor un sentiment de neputinţă.
De asemenea, 8% dintre ei (în rândul cărora s-a constatat un procent mare de tineri) evită ştirile întrucât le consideră prea complicate pentru a fi înţelese. Potrivit cercetătorilor, o astfel de constatare ar putea să determine companiile mass-media "să folosească un limbaj mai simplu şi să explice mai bine subiectele complexe".
În acelaşi timp, 29% dintre oamenii care evită ştirile consideră că acestea sunt părtinitoare şi că nu pot să aibă încredere în ele.
În mod global, ediţia din 2022 a acestui raport arată o scădere a încrederii în mass-media după o creştere înregistrată anul trecut (42% dintre respondenţi au încredere, comparativ cu 44% în 2021).
Finlanda este ţara în care această încredere se află la cel mai înalt nivel (69%), iar Statele Unite şi Slovacia sunt statele în care încrederea în mass-media a atins cel mai scăzut nivel (26%). În România, el se situează în prezent la 33%, în scădere, conform raportului, publicat pe site-ul Institutului Reuters.
Raportul din 2022 confirmă că publicul tânăr se distanţează tot mai mult de mass-media tradiţionale şi accesează ştiri prin intermediul unor reţele de socializare, precum TikTok.
Institutul Reuters pentru studii jurnalistice face parte din Universitatea Oxford din Marea Britanie. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Un reporter TV a devenit viral pe internet după apariţia unor imagini în care relatează despre evenimentele din Ucraina în şase limbi diferite, notează digifm.ro.
Jurnalistul britanico-germano-luxemburghez Philip Crowther, în vârstă de 41 de ani, este corespondent internaţional al Associated Press (AP). El a postat pe Twitter un montaj video care-l arată transmiţând luni în timp real din Piaţa Libertăţii din Kiev în engleză, franceză, germană, spaniolă, portugheză şi luxemburgheză pentru posturi de ştiri din mai multe ţări despre tensiunile militare ruso-ucrainene.
Montajul său a avut peste 7,1 milioane de vizualizări, a primit circa 57.000 de like-uri şi a fost redistribuit pe Twitter de peste 9.000 de ori. Cei care l-au vizualizat au fost impresionaţi de competenţele lingvistice ale ziaristului poliglot, iar unii au mărturisit că habar nu aveau că există limba luxemburgheză.
„Sunt uimit să văd că cineva poate vorbi atât de multe limbi, care pentru urechea mea neinstruită sună fluent”, scrie un internaut. „Tipul acesta e probabil un fel de super-spion part-time” sau „Eşti strălucitor!”, au scris alţii.
Clipul i-a adus lui Philip Crowther şi admiratoare, una dintre ele scriind: „Oh, Dumnezeule, bărbatul acesta e căsătorit ?? Dacă nu este, unde îl pot contacta?”'.
Născut în Luxemburg, cu tatăl britanic şi mama germană, el lucrează în prezent la Washington ca jurnalist radio şi de televiziune. Anterior a fost reporter şi prezentator de ştiri la Paris la postul francez France 24. În descrierea de pe website-ul său, Philip Crowther menţionează domeniile pe care le acoperă, inclusiv diplomaţia SUA şi politica externă.
În SUA el a relatat despre dezbaterile Partidului Democrat, cele prezidenţiale şi mitingurile electorale ale lui Donald Trump. Transmite de asemenea ştiri de breaking news din întreaga lume şi distribuie adesea clipuri video cu ştirile sale din actualitatea SUA şi internaţională în mai multe limbi, relatările sale având o largă audienţă şi în alte ţări. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Mozaic

O nouă eliminare din competiţia Survivor România a avut loc marţi. Cei propuşi pentru excluderea din echipa „Faimoşilor” au fost Andreea Tonciu, Otilia Bilionera şi Robert Niţă.
„Pentru unul dintre concurenţi este ultimul act al prezenţei în Survivor România 2022”, a spus prezentatorul Dan Pavel.
Anunţul a avut loc în cadrul consiliului de nominalizare. În urma voturilor publicului, Andreea Tonciu a părăsit competiţia Survivor România. „Andreea, pentru tine aventura Survivor s-a terminat. Pentru tot ce ai făcut în tot acest show, îţi mulţumim şi îţi urez drum bun”, a spus Dan Pavel.
„Sunt tristă, pentru că cel mai mult m-am ataşat de Otilia şi-mi pare rău că o las singură aici. Vreau să-mi cer scuze în faţa colegilor dacă am greşit cu ceva. Vreau să plec cu fruntea sus şi sper să vom putea avea o prietenie frumoasă”, a reacţionat Andreea Tonciu, după ce a fost eliminată.

Xonia şi Roxana Ciuhulescu, primele eliminări din echipa „Faimoşilor”

Până acum, din echipa Faimoşilor au fost eliminaţi Xonia şi Roxana Ciuhulescu.
Roxana Ciuhulescu a părăsit, luni, Survivor România din motive medicale. „Roxana, ai suferit o accidentare care te-a împiedicat să mai intri pe trasee şi să participi practic la efortul colectiv al echipei pe traseele Survivor. Ai fost consultată de către medic iar în ceea ce te priveşte, medicul a hotărât că tu din punct de vedere medical nu mai poţi face faţă traseelor solicitante care implică efort fizic, obstacole, alergat. Survivor înseamnă să poţi face faţă eforturilor colosale pe care le depun adversarii voştri. Iar pentru tine, Survivor România se termină în această seară, şi eşti eliminată pe considerente medicale”, a spus prezentatorul, luni, Daniel Pavel. (sursa stirileprotv.ro)

Publicat în Mozaic

Cătălin Măruţă a venit cu veşti uluitoare despre Survivor România! Prezentatorul de televiziune a dezvăluit care sunt vedetele care fac parte din echipa Faimoşilor. Telespectatorii au avut parte de surprize imense şi s-au bucurat enorm când au văzut ce staruri o să plece în Republica Dominicană.

Ce vedete participă la Survivor România în echipa Faimoşilor

Telespectatorii aşteaptă cu sufletul la gură Survivor România! Războinicii şi Faimoşii o să aibă parte de provocări greu de înfruntat, o să fie lipsiţi de confort şi o să fie nevoiţi să facă faţă unor condiţii foarte dure. Iată că s-a aflat ce vedete o să participe în emisiunea care a cucerit milioane de români!
CRBL a fost primul concurent care a păşit în platoul show-ului moderat de Cătălin Măruţă. Artistul care s-a mutat în Spania o să plece către Republica Dominicană încărcat cu optimism. Acesta speră să aibă parte de multe amintiri plăcute la Survivor România.
„Eu sper să mă distrez foarte mult, să adun cât mai multe amintiri frumoase. Recunosc, nu îmi place să pierd, dar şi când pierd, ştiu să pierd”, a transmis acesta în emisiunea "La Măruţă".

Andreea Tonciu, concurentă la Survivor România

Andreea Tonciu este o luptătoare! Vedeta abia aşteaptă să participe la emisiunea Survivor România. Bruneta a mărturisit că este pregătită să câştige, aşa că o să dea tot ce este mai bun.
„Trebuie să fac antrenamente, în primul rând pe tocuri. Sunt foarte pregătită. Mâine am programare la doctor să mă tranform puţin. O să cunoaşteţi adevărata faţă a Andreei Tonciu! Chiar vreau să câştig”, a zis Andreea Tonciu.
De asemenea, celor doi li se alătură TJ Miles, Otila Bilionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Smărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niţă, Laura Giurcanu, Radu Itu şi Elena Chiriac.

Ce au dezvăluit Faimoşii despre Survivor România. Ce puncte slabe au

Vedetele care fac parte din echipa Faimoşilor au mărturisit care sunt punctele lor slabe, dar şi la ce se pricep. Lipsa alimentelor şi a confortului, dorul de familie şi probele grele o să îi facă pe concurenţi să trăiască provocarea vieţii lor.
Emil Rengle: Cred că o să conteze psihicul, cred că pot să duc asta timp de 5 luni. Mă bazez pe asta. Slăbiciunea mea? Mâncarea. Nu ştiu. Trebuie să învăţăm cum spargem asta.
Otilia Bilionera: Eu sunt ambiţioasă. Mă adaptez destul de repede, dar la mine e cu mâncarea… colegii nu ar trebui să îmi fure din mâncare, fac urât.
TJ Miles: Pe mine mă ajută condiţia fizică. Am grijă de corpul meu, ce mănânc, asta mă ajută. O să spun confortul la slăbiciune. O să fie greu.
CRBL: Am trecut prin multe experienţe asemănătoare. Cred că sunt singurul care a trecut prin astfel de condiţii. Sper că o să le dau sfaturi celorlalţi. Îmi place să execut ordine, nu vreau responsabilitatea unui lider. Nu am puncte slabe.
Andreea Tonciu: Eu sunt puternică, vreau să demonstrez că pot să fac foarte multe lucruri. Nu o să fiu lângă Rebeca, nu mă interesează mâncarea şi unde dorm.
Xonia: Sunt luptătoare şi visătoare. Trebuie să mă lupt acolo, nimic în viaţă nu este uşor. Sunt pregătită pentru acest nou capitol în viaţa noastră. Ce slăbiciuni am? Multe. Nu mănânc mult, dar nu ştiu la frig. Nu îmi place că nu o să am lumină noaptea.

Ce trebuie să ştie telespectatorii despre echipa Faimoşilor

Dezvăluirile nu s-au oprit aici! Cătălin Măruţă i-a adunat pe concurenţii care fac parte din echipa Faimoşilor în platoul show-ului său. Mulţi o să ducă dorul celor dragi, mai ales pentru că există vedete care pleacă la Survivor România şi o să simtă lipsa copiilor pe care îi au.
Radu Itu: La îndemânare am un punct slab, cred, la finalul traseului. Sunt şi foarte rapid pe traseu şi trebuie să vă bazaţi pe mine.
Roxana Ciuhulescu: O să stau departe de familie, nu am stat niciodată mai mult de 5 zile departe de copiii mei. Sper să fiu suficient de pregătită. Sunt un camarad foarte bun, am făcut sport de performanţă. Cred că toţi se pot baza pe mine.
Laura Giurcanu: Nu aş spune punct slab, dar o să îmi fie cel mai dor să ascult muzică. Răspund bine la situaţiile de stres, sunt destul de calmă.
Elena Chiriac: Sunt o luptătoare, am mai demonstrat, nu cred că o să mai fiu subestimată. Nu vreau să spun punctul slab.
Robert Niţă: Sunt un campion de echipă, prin definiţie. Sper să mergem cât mai departe. Spre final sper să îi stric planurile lui Cătălin. O să fie dificil să ne obişnuim cu lipsa celor dragi.
Cătălin Smărăndescu: Am un psihic foarte bun şi o minte diabolică. Ştiu că mulţi aşteaptă ca eu să clachez, dar o să vă sufocaţi. Matilda Victoria şi Cătălin Junior reprezintă punctul meu slab, o să îmi fie foarte dor de ei. (sursa playtech.ro)

Publicat în Mozaic

Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf s-au contrat în direct, joi seară, la Realitatea Plus. Totul a pornit în urma declaraţiilor impresarei referitor la relaţia antrenorului cu familia sa. Anamaria a dezvăluit că Reghecampf a generat extrem de multă suferinţă fiului său, în vârstă de 13 ani, din cauza pictorialului în care antrenorul s-a pozat lângă amantă - FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓. Dorinţa lui Laurenţiu Reghecampf de a se etala în mass-media cu o nouă femeie, deşi divorţul de Anamaria Prodan nu a fost încă pronunţat, a fost aspru criticat de impresară. DIALOGUL INCENDIAR AICI: https://www.youtube.com/watch?v=T-x2Loud7us

Publicat în Mozaic

Traseul de pe Drumul Împăraților a ajuns la final. Cuza & Emi și Mihai Petre & Elwira sunt cele două echipe care au luptat cot la cot pentru marele titlu de câștigător și pentru premiul de 30.000 de euro.

Ultima cursă de pe Drumul Împăraților a fost una plină de suspans și adrenalină. Finala Asia Express 2021 i-a desemnat câștigători pe Mihai Petre și Elwira. Cei doi nu și-au mai putut stăpâni lacrimile de bucurie când au aflat că au ajuns primii la Irina Fodor. VEZI VIDEO AICI!

Publicat în Mozaic

Competiţia care a cucerit publicul din întreaga lumea va reveni în curând România! Survivor, formatul care a demonstrat că nimic nu este imposibil, în care concurenţii învaţă să îşi asigure adăpostul, să îşi procure mâncarea şi apa, pe cont propriu, pe o insulă izolată, a devenit imediat după lansare, un adevărat fenomen.
PRO TV anunţă colaborarea cu Acun Media, compania care produce formatul pentru mai multe ţări, printre care Turcia, Grecia şi Mexic, dar şi a sezoanelor anterioare difuzate în România. În curând, toţi fanii români vor avea oportunitatea de a trăi, încă o dată, unicitatea formatului care i-a făcut să nu se mai poată ridica din faţa televizoarelor.
Pentru prima dată lansat în 1997, în Suedia, Survivor este locul perfect pentru cei care vor să demonstreze că pot depăşi orice provocare şi că îşi pot trăi viaţa departe de casă,  fără resurse, în timp ce încearcă să găsească şi strategia perfectă pentru a rămâne cât mai mult în competiţie.
Regulile Survivor sunt clare: concurenţii sunt împărţiţi în două triburi care luptă zi de zi în provocări pentru imunitate şi alte avantaje. După fiecare luptă pentru imunitate, o echipă se vede nevoită să-şi elimine unul dintre membrii. Este o competiţie dificilă în care există un singur Supravieţuitor: cel care pleacă acasă cu titlul şi marele premiu.
Antonii Mangov, Director de Programe PRO TV declară: ”Ne bucurăm să anunţăm că în 2022 vom adăuga acest format incredibil în portofoliul nostru de programe. Survivor este deja un show de scucces în România, dar vom adăuga la semnătura puţin din ceea ce înseamnă PRO TV, ceea ce reprezintă garanţia divertismentului de cea mai înaltă clasă”.
O primă veste este faptul că Daniel Pavel, cunoscutul prezentator, va fi cel care va însoţi concurenţii acestui nou sezon şi va fi alături de cei de acasă pe parcursul sezonului. Mai multe detalii vor fi anunţate în perioada următoare, dar nu rataţi oportunitatea de a vă înscrie în unul dintre cele mai de succes formate din lume în curând pe survivor.protv.ro.

Sportivi şi vedete la Survivor

Până acum, mai mulţi sportivi au participat la celebra emisiune, alături de vedete, dar şi de oameni obişnuiţi.
Luptătorul Cătălin Moroşanu, boxerul Cezar Juratoni, fotbaliştii Mihai Onicaş. Sebastian Chitoşcă şi Ştefan Ciuculescu sau gimnastele Asiana Peng şi Ana Progras sunt o parte dintre sportivii care au participat la precedentele ediţii ale Survivor România.
La ediţia de la începutul anului, cel mai bine plătit concurent a fost cântăreţul Jador. Pe numele real Remus Ionuţ Dumitrache, acesta ar fi primit 4.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în Republica Dominicană.
Ceilalţi bărbaţi din echipa „Faimoşilor”, Cătălin Moroşanu, Costi Ioniţă sau Culiţă Sterp, ar fi primi sume cuprinse între 1.500 şi 3.000 de euro, conform Click. Alexandra Stan nu a excelat în timpul probelor, dar a fost remunerată cu 2.500 de euro, datorită renumelui din industria muzicală.

Publicat în Mozaic

În cea mai misterioasă noapte din an, românii vor urmări emisiunea „Singura casă”. Aşadar, cei care au prins gustul la Halloween, îl vor petrece cu Pavel Bartoş, Alex Bogdan, Smiley, Mihaela Rădulescu şi Ruby.
Show-ul va marca noaptea de Halloween. Denumirea emisiunii vine ca o reacţie la faptul că Pro Tv nu mai difuzează filmul „Singur acasă”. Astfel, producătorii au folosit un joc de cuvinte care face referinţă la comedia preferată.
Duminică, Alex Bogdan va intra în pielea personajului Dracula şi va fi în aşteptarea vedetelor. Cei patru invitaţi vor trebui să depăşească propriile frici şi să părăsească casa vampirului.
Vedetele vor primi indicii şi vor parcurge mai multe paşi înainte ca să iasă din castelul lui Dracula.
„Cine intră la mine în castel, nu mai iese. Până acum, nimeni nu a reuşit”, spune vampirul Bogdan, care nu încetează să le înspăimânte.
Pro Tv a lucrat mult la acest concept şi l-au ţinut în secret. Producătorii speră la audienţe record. (sursa b1tv.ro)

Publicat în Mozaic

Consiliul Naţional al Audiovizualului precizează că în ultimele cinci luni a aplicat radiodifuzorilor 15 amenzi şi 11 somaţii publice pentru emisiuni în care s-a discutat despre pandemie sau vaccinare şi în care au fost încălcate prevederi ale legislaţiei audiovizualului.
"Reunit în şedinţe publice, ce au avut loc uneori şi de trei ori pe săptămână, în ultimele cinci luni, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite pentru diverse emisiuni în cadrul cărora s-au abordat subiecte legate de pandemie sau de vaccinare şi, constatând încălcarea prevederilor legislaţiei audiovizualului, au fost aplicate radiodifuzorilor 26 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi (în cuantum de 305.000 lei) şi 11 somaţii publice", informează CNA, luni, într-un comunicat transmis Agerpres.
Au primit amenzi şi sancţiuni posturile de televiziune Antena 3, România TV, Naşul TV, Realitatea Plus, Metropola TV, Kapital TV şi postul Radio Dobrogea pentru încălcarea unor prevederi din legislaţia audiovizualului referitoare la 'informare corectă', 'demnitate umană', 'xenofobie'.
Reprezentanţii CNA arată că, pe perioada pandemiei de COVID-19, au discutat atât cu reprezentanţi ai radiodifuzorilor, cât şi ai autorităţilor în privinţa respectării cu stricteţe a prevederilor legislaţiei audiovizualului referitoare la informarea corectă a publicului în reflectarea pandemiei.
După dezbateri în şedinţe publice, membrii Consiliului au luat măsuri punctuale şi, începând cu data de 16 martie 2020, au transmis instrucţiuni şi recomandări, prima dintre acestea fiind cea referitoare la asigurarea respectării de către furnizorii de servicii media audiovizuale a măsurilor dispuse pe durata instituirii stării de urgenţă.
"Chiar de la începutul pandemiei, în anul 2020, CNA a transmis tuturor radiodifuzorilor 12 recomandări referitoare la situaţia epidemiologică determinată de răspândirea COVID-19, printre acestea fiind campanii de informare a populaţiei cu privire la reducerea riscurilor de apariţie şi de răspândire a îmbolnăvirilor, încurajarea utilizării metodelor de plată electronice prin intermediul serviciilor ghiseul.ro, campanii precum 'Sunt doar un om', 'Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19", #împreună privind dotarea cu aparatură a spitalelor din România etc. Au fost emise şi cinci recomandări care au ca obiect desfăşurarea campaniilor electorale în contextul pandemiei", precizează CNA.
În anul 2021, după ce Consiliul s-a putut reuni având cvorumul necesar (în perioada 9 februarie - 12 mai nu au putut avea loc şedinţele publice ale CNA, Parlamentul nefăcând numirile pentru posturile de membru rămase vacante) au fost emise cinci recomandări privind campanii de informare publică referitoare la vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, adaugă sursa citată.

Publicat în National
Pagina 1 din 2