La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 10 martie 2021, au fost înregistrate 21.210 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 81 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 19.664 au fost declarate vindecate (41, în 24 de ore) şi 612 au decedat, 6 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 101.706 teste (483, în 24 de ore), 901 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 1 în carantină instituţionalizată, 677 erau izolate la domiciliu, iar 245, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 09 martie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 936 de persoane (838 prima doză şi 98 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul S Patinoar, 136 (135 prima doză şi 1 rapel).

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 36.507. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 12.113. Alte 12.281 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează sursa citată.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 4.564 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 şi 100 de decese provocate de virus.

Publicat în Eveniment

Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că, în data de 28 februarie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 579 de persoane (578 prima doză şi 1 rapel):
1. Centrul de Recuperare - 100;
2. Centrul Sala Sporturilor - 248 (247 prima doză şi 1 rapel);
3. Baza Siderurgistul - 145;
4. Oficiul Prefectural Tecuci - 60;
5. Centrul de vaccinare Târgu Bujor - 26.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 29.013. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 11.436. Alte 6.141 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti-SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, precizează Prefectura Galaţi.

Publicat în Eveniment

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a cerut astăzi managerilor marilor companii producătoare de vaccinuri anti-Covid-19 să ia măsuri urgente pentru îmbunătăţirea producţiei şi distribuţiei de vaccinuri. „Ca reprezentanţi ai tuturor companiilor farmaceutice prezenţi la această audiere, vă solicit să respectaţi angajamentele contractuale asumate şi, în acelaşi timp, să asiguraţi transparenţa necesară privind eficienţa epidemiologică”, a declarat Dan Nica.

Eurodeputatul român a subliniat că „disputele legate de producerea şi distribuţia vaccinurilor sunt inacceptabile. Cetăţenii pe care îi reprezint solicită transparenţă şi responsabilitate. Şi, mai ales, date şi informaţii clare privind eficienţa vaccinurilor. Numai prin asigurarea unui grad ridicat de transparenţă, drept garant universal, aplicat companiilor farmaceutice, campania de vaccinare va fi deplin asumată de cetăţenii noştri. În vremuri de urgenţă umanitară, îndemn companiile să nu urmărească doar profitul, ci mai degrabă să salveze vieţi şi să asigure o revenire rapidă la normalitate!”, a declarat Dan Nica, în cadrul  şedinţei comune a comisiilor europarlamentare pentru Industrie, Cercetare şi Energie, respectiv pentru Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară, reuniune la care au participat cei doi comisari europeni (Stella Kyriakides - pentru Sănătate şi Thierry Breton - pentru Piaţa Internă) şi managerii companiilor Astra Zeneca, Moderna, CureVac, Novavax, Pfizer, Johnson&Johnson şi Sanofi Pasteur.

Dan Nica a cerut producătorilor de vaccinuri să asigure transferul de tehnologie pentru a stimula producţia şi pentru a utiliza mai eficient capacitatea UE de la nivelul fiecărui Stat Membru de a produce cantitatea necesară de vaccinuri. Eurodeputatul social-democrat a atenţionat că descoperirea vaccinului se datorează cercetării comune şi, într-o anumită măsură, accesului liber la date în cercetare. Drept urmare, coordonatorul europarlamentarilor Grupului SD din Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie a solicitat directorilor marilor producători farmaceutici prezenţi la dezbatere să pună pe primul plan beneficiile concrete pentru cetăţeni şi cercetare, nu câştigurile pe termen scurt pentru propriii acţionari, deoarece trebuie evitată cu orice preţ întoarcerea la o logică a celor mai puternici şi a profiturilor obţinute pe seama celor vulnerabili.

Dan Nica a fost desemnat membru în Grupul de Lucru dintre Parlamentul European şi Comisia Europeană pe tema strategiei de vaccinare de la nivelul UE. Grupul de lucru va urmări îndeaproape strategia de vaccinare şi va transmite către Comisie solicitări concrete cu privire la măsurile adecvate privind strategia de vaccinare.

Publicat în Politica

În ultima săptămână de raportare, numărul gălăţenilor care au fost diagnosticaţi a suferi de infecţii respiratorii a scăzut sub 3.000, număr stabil în ultimele două săptămâni. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, în ultima săptămână de raportare s-au înregistrat în total 2.669 cazuri de infecţii respiratoprii, faţă de aproape 3.000 la ultima raportare. Astfel, acum, 2.370 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii, faţă de 2.953 acum două săptămâni, iar din aceştia, cei mai mulţi sunt, ca de obicei, copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, categorie unde s-au înregistrat 777 de cazuri. Şi numărul gălăţenilor depistaţi cu pneumonii a scăzut de la 371 de cazuri acum două săăptămâni la 299 de cazuri la ultima raportare. Şi aici categoria de vârstă cea mai afectată rămâne cea a copiilor până la 1 an, cu 87 de cazuri. 

„Menţinem în continuare sfaturile privind respectarea regulilor de igienă sanitară în colectivităţi, pentru a păstra departe ameninţarea afecţiunilor respiratorii. Totodată, reamintim bolnavilor cronic faptul că se pot aştepta la decompensări ale stării de sănătate în perioada rece, de aceea trebuie să urmeze tratamentele prescrise şi să meragă periodic la medic“, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie. Potrivit informaţiilor furnizate de DSP Galaţi, până acum, în campania naţională de imunizare, au fost vaccinaţi 9.578 de gălăţeni. În stoc au rămas 8.572 doze de vaccin.

Publicat în Sanatate

2.200 de doze de vaccin antihepatitic B pentru imunizarea nou născuţilor au fost aduse la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Vaccinul se administrează la 12 ore de la naştere, la 2 luni şi la 6 luni. Vaccinul este distribuit maternităţilor şi medicilor de familie şi este estimat că va ajunge pentru circa cinci luni. Vaccinarea antihepatitică face parte din programul naţional de vaccinare derulat de către Ministerul Sănătăţii. 

Publicat în Comunitate

Timp de două luni, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi are loc un şir de evaluări şi testări menite a stabili care este vârsta optimă la care ar fi utilă vaccinarea împotriva hepatite A, cunoscută şi ca „boala mâinilor murdare”. În ultima vreme s-a constatat o creştere a numărului acestor cazuri iar Ministerul Sănătăţii ar intenţiona să introducă în programnul naţional de vaccinare şi imunizarea împotriva hepatitei A. Cum nu s-a stabilit încă care este vârsta la care administrarea vaccinului ar avea efecte optime, la nivelul ţării are loc un program pilot de studiu, ce include şi Galaţiului, pentru ca, pe baza recoltărilor probelor de sânge de la  persoane de diferite vârste, să se stabilească când ar fi optimă imunizarea. 

Publicat în Comunitate

La nivelul judeţului Galaţi a început efectiv campania de vaccinare antigripală.

„În medie, pentru medicii de framilie s-au distribuit câte 30 de doze de vaccin antigripal. Anul trecut media a fost cam aceeaşi, între 30 şi 50 de doze pe medic de familie la prima tranşă de vaccinare”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Medicii de familie, fiecare în funcţie de situaţia de la cabinetul său, consideră că doar 30 de doze pentru un medic de familie este cam puţin. Unii anul trecut nu au reuşit să facă faţă cererilor pacienţilor nici după o a doua tranşă.

„Dacă ne gândim la numărul de bolnavi cronic, aceste doze sunt foarte puţine. Avem promisiunea că ni se vor da după ce terminăm. Nu ştiu... Ce e în mână nu e minciună. Anul trecut am avut 50 de doze, le-am folosit, după care au venit şi alţi pacienţi să întrebe dacă mai este vaccin şi le-am spus că nu mai am. Unii şi le cumpără, alţii nu, în funcţie de posibilităţi... Deşi anul trecut ar fi mai fost nevoie de doze de vaccin, am observat că, de la an la an, avem oameni care au înţeles că vaccinare a fost benefică - aici este vorba mai ales de bolnavii cronic - dar sunt şi pacienţi care au început să refuze”, a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, medic de familie.  

Preţul unui vaccin în farmacie este acum în medie de 25-30 de lei. Alţi medici consideră că, deşi cantitatea este deocamdată mică, dacă se dublează la o a doua tranşă le-ar putea ajunge, dacă iau în calcul experienţa anului trecut. 

„Cele 30 de doze repartizate de Direcţia de Sănătate Publică reprezintă aproximativ 10% din numărul de doze care ar fi necesare pentru a vaccina toată populaţia catagrafiată, aproximativ 300 de persoane din lista cabinetului meu se încadrează în criteriile Ministerului Sănătăţii. Din experienţa ultimilor ani am constatat că nu toate persoanele eligibile şi doresc să se vaccineze. Anul trecut am avut la dispoziţie 70 de doze şi au fost suficiente faţă de cererea populaţiei. Consider că aceste 30 de doze ar fi ca o primă tranşă, un fel de sondare în rândul populaţiei, să vedem dacă doresc imunizarea în număr mai mare ca anul trecut sau nu”, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie. Deocamdată, cu siguranţă, în special bolnavii cronic sunt cei care acceptă imunizarea antigripală gratuită.

Publicat în Sanatate

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi informează populaţia despre poliomielită, sau paralizia infantilă, o boală infecto-contagioasă severă. Din datele furnizate de către DSP Galaţi, Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii, poliomielita afectează sistemul nervos central, cauzând paralizii, mai ales la copiii sub vârsta de 5 ani. Poliomelita este o boală epidemică şi contagioasă, iar singura metodă de prevenire recomandată este vaccinarea antipoliomielitică. Din păcate, în România a scăzut foarte mult rata de imunizare, sub cea de siguranţă. Dar exisă şi alte motive din cauza cărora autorităţile reinformează populaţia.

„Chiar dacă în Romînia nu mai exisă un caz de poliomielită din 1992, acum există noi cazuri de poliomielită cu virus sălbatic chiar în Ucraina, foarte aproape de noi. În plus, nu trebuie să uităm că anul trecut, în Orientul Mijlociu, în ţările de unde provin acum majoritatea imigranţilor care vin în Europa, a fost un alt focar. Îngrijorător este că, din păcate, în ultima vreme, în România procentul de vaccinare a scăzut la 80%, faţă de 95% din totalul copiilor, aşa cum ar trebui să fie. Din practica mea, pot să spun că mai degrabă părinţii din mediul rural au încredere în medici şi acceptă imunizarea. În mediul urban, sub influenţa diverselor informaţii de pe internet, sfatul medicului trece pe plan secund şi aici avem cele mai multe refuzuri la imunizare. Singura modalitate certă de protejare a copiilor de această boală este imunizarea“, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie.

 

Oricând, o ameninţare

 

Sunt trei tipuri de poliovirusuri care cauzează poliomielita. Frecvenţa manifestărilor severe este de 1 caz de paralizie la 200 de infecţii cu virus. Calea de transmitere a poliovirusurilor urmează, cel mai adesea, traseul oral-anal, prin nerespectarea regulilor generale de igienă sau prin consumul de apă şi alimente contaminate. Perioada de incubaţie este de 7 -14 zile, iar persoanele infectate pot elimina viruşii prin materiile fecale timp de câteva saptămâni. Majoritatea persoanelor infectate (90-95%) nu prezintă simptome. La unele pot apărea însă simptome pseudo-gripale. Uneori pacientul acuză dureri de ceafă sau dureri la nivelul membrelor inferioare. Cea mai gravă formă a bolii este paralizia poliomielitică  atunci când apar dureri musculare foarte intense, paralizia instalându-se în decursul primei săptămâni. Poate afecta unul sau ambele membre inferioare sau superioare, cât şi musculatura toracelui. Aproximativ 1% dintre copii sunt afectaţi de paralizie. Dintre aceştia, peste 1% rămân cu sechele post-poliomielită pe viaţă. Nu există tratament, se poate interveni doar pentru a ameliora simptomele. Bolnavul poate avea nevoie de respiraţie artificială (când sunt afectaţi muşchii respiratori) iar în lipsa acesteia se poate instala decesul.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 5 din 5