Instalaţiile de climatizare din trenuri nu mai pot atinge valorile de regim optim de funcţionare, având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă depăşeşte 35 - 38 grade, susţine CFR Călători, într-un comunicat postat marţi pe site-ul companiei.
Asta, în condiţii de funcţionare la temperaturi de peste 45 - 48 grade, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului, şi umiditate de 80%.
Totodată, reprezentanţii CFR admit că gradul de ocupare afectează confortul călătorilor.
Conform sursei citate, reglementările privind condiţiile normale de funcţionare a instalaţiilor de climatizare a vagoanelor "sunt prevăzute în clar în Normele tehnice feroviare autohtone şi internaţionale".
Astfel, valorile parametrilor de lucru pentru instalaţiile de climatizare sunt reglementate de organisme internaţionale la care sunt aliniate toate statele care deţin căi ferate, inclusiv toate statele membre ale UE, cu referire directă la UIC - Union Internationale de Chemins de Fer, asociaţie din care şi România face parte, ca membru fondator.
"Referitor la cele prezentate, facem următoarele precizări: România este încadrată în zona climatică II, ceea ce înseamnă că temperatura maximă optimă pentru funcţionarea în parametri nominali ai vagonului este de +35°C, iar umiditatea de maxim 65%. Având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă este de peste 35-38°C°, ajungând conform determinărilor şi a înregistrărilor din black box-ul procesorului de climatizare, în condiţii de funcţionare la temperaturi de peste 45°C - 48°C, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului şi umiditate de 80% (parametru raportat de către ANM), instalaţiile de climatizare să nu mai poată atinge valorile de regim optim de funcţionare", precizează compania.
Astfel, singura modalitate de a îmbunătăţi valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operaţiile de mentenanţă preventivă şi monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condiţiile descrise anterior, "lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanenţă, cu menţiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depăşirea pragului de temperatură şi umiditate".
CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, folosindu-se întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic. (sursa Agerpres)

Publicat în Comunitate

CFR Călători a anunţat că va suplimenta cu vagoane trenurile cu plecare spre litoral în dimineaţa zilei de 16 august 2021, măsura fiind luată pentru a răspunde cerinţelor de trafic.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, trenurile RE 8005, IR 1922, IR 1983, IR 1994 din Bucureşti Nord spre litoral, luni dimineaţă - 16 august, vor fi compuse la capacitatatea maximă admisă din punct de vedere tehnic, ceea ce înseamnă 1.100-1.400 locuri la fiecare tren.
De asemenea, sunt suplimentate şi celelalte trenuri din marile oraşe care circulă spre litoral. De exemplu, dinspre Moldova la trenurile care asigură legătura directă sunt disponibile aproximativ 2.500 locuri.
Trenurile care circulă astăzi spre/dinspre litoral, pentru preluarea călătorilor, sunt deja suplimentate cu vagoane la capacitatea maxim tehnic disponibilă.
Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, compania recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuţie: online de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online"; de la automatele de vânzare bilete din gări; dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gările CFR şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
CFR Călători menţionează că face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot aparea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.
Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.
CFR Călători roagă pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri şi în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor.
De asemenea, compania are şi o serie de recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiţii de temperaturi ridicate.
Pentru toţi pasagerii şi în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, recomandă: să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie; să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.
Pasagerii care au bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situaţii de forţă majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. (sursa Agerpres)

Publicat în National