Motanul de la Hanul Vânătorului a supraviețuit ca prin minune
Roșcovanul, motanul localului din Vânători mistuit de flăcări sâmbătă, a scăpat cu viață din incendiu și acum are nevoie de ajutor pentru tratament.
"Ieri, un incendiu a mistuit Hanul Vânătorului din comuna Vânători. Motănelul localului a supraviețuit ca prin minune. Starea lui este stabilă, fiind internat la Prietenii cu blăniță - cabinet veterinar. Mulțumim Silvia Țiolan pentru disponibilitate. Urmează o perioadă lungă de spitalizare pentru el și vă rugăm să îl ajutați cu gânduri bune și cu susținerea tratamentului, AICI sau direct la cabinet cu mențiunea Roșcovanul", transmit reprezentanții Help Lăbuș.
Despre incendiul de proporții de la Vânători puteți citi pe larg AICI!
UPDATE: 4 clădiri au ars în urma incendiului de la Vânători
Incendiul de la Vânători a fost lichidat, dar un echipaj la Detașamentul de Pompieri Galați va rămâne la fața locului, pentru supraveghere, până duminică dimineață.
Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă din cauza vântului, făcările extinzându-se și la un imobil învecinat, dar și la o anexă dintr-o a treia gospodărie.
Pompierii gălățeni au lucrat aproximativ 11 ore pentru stingerea incendiului, dar și pentru protejarea locuințelor din învecinătate.
Au ars 4 corpuri de clădire principale și mai multe anexe, însumând aproximativ 5.000 mp, cu bunurile din interior, electrocasnice, instalații electrice, textile, diverse acte și corpuri de mobilă.
Au fost salvate trei locuințe, care se învecinau cu restaurantul de la care a pornit incendiul. Nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului: efectul termic al curentului electric (scurt circuit la o ladă frigorifică aflată în bucătăria restaurantului), transmit pompierii gălățeni.
Despre incendiul de proporții izbucnit de dimineață la restaurantul Hanul Vânătorului din localitatea gălățeană Vânători, Monitorul de Galați a relatat AICI!
Informații adiționale
- editie 1
Proiecte prin PNRR pentru achiziţia de zeci de vehicule nepoluante pentru Galaţi şi comuna Vânători
Primăria municipiului Galaţi în parteneriat cu U.A.T. Comuna Vânători a elaborat şi supus aprobării consiliului local, trei proiecte pentru achiziţia a 5 troleibuze, 10 tramvaie, 22 autobuze nepoluante şi 6 microbuze nepoluante.
Este despre aprobarea proiectelor „Achiziţia a 5 troleibuze cu emisii zero sau cu baterii şi 2 microbuze nepoluante” şi a cheltuielilor legate de acesta, în parteneriat cu U.A.T. Comuna Vânători, „Achiziţia a 10 tramvaie de 18 metri şi 2 microbuze nepoluante” şi a cheltuielilor legate de acesta, în parteneriat cu U.A.T. Comuna Vânători şi „Achiziţia a 22 autobuze nepoluante electrice de 10 metri şi 2 microbuze nepoluante” şi a cheltuielilor legate de acesta, în parteneriat cu U.A.T. Comuna Vânători. Cele trei proiecte ce vor fi depuse în vederea finanţării acestora în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă , Componenta 10 - Fondul Local, Obiectul de investiţii I.1.1 - Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziţia de vehicule nepoluante) au o valoare totală de 123,5 milioane lei aproape 25 milioane de euro.
Parteneriatul cu comuna Vânători a fost necesar pentru a accesa liniile de finanţare din PNRR dedicate proiectelor integrate să poată fi accesate, fiecare proiect având următoarele valori: 12.557.807,70 lei fără TVA - „Achiziţia a 5 troleibuze cu emisii zero sau cu baterii şi 2 microbuze nepoluante”, de 98.454.000,00 lei fără TVA - „Achiziţia a 10 tramvaie de 18 metri şi 2 microbuze nepoluante” şi de 12.557.807,70 lei fără TVA - „Achiziţia a 22 autobuze nepoluante electrice de 10 metri şi 2 microbuze nepoluante”. Rămâne de văzut dacă vor fi acceptate pentru finanţare.
Informații adiționale
- editie 1
Galați: Copil rănit într-un accident produs în sensul giratoriu, la Sat Costi
În data de 13 iunie 2022, la ora 10:30, Poliția a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN26, la sensul giratoriu din dreptul localității Sat Costi a avut loc un accident rutier.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați care au ajuns la fața locului au stabilit faptul că o femeie în varsta de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism având direcția de deplasare dinspre comuna Vânători spre municipiul Galați, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în față sa, pe aceeași direcție de mers.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea unui minor, care se afla pasager in cel de-al doilea autoturism, care a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru Copii Sf. Ioan Galați pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ pentru ambii.
S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Şi-a violat bunica şi apoi a dat foc la casă
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi, la data de 26.05.2022, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, pentru săvârşirea în concurs, a infracţiunilor de: viol, prevăzută de art. 218 alin. (2) şi (3) din Codul penal; tentativă la distrugere, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 253 alin. (4) din Codul penal; toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
Cererea formulată a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, la data de 24.05.2022, în jurul orei 15.00, inculpatul, în timp ce se afla la domiciliul său, prin constrângerea fizică a persoanei vătămate, a săvârşit o faptă de viol asimilat, prevăzută de art. 218 alin. (2) şi (3) din Codul penal. Imediat după aceasta, inculpatul a încercat să incendieze corpul de casă în care locuieşte, de altfel amplasat în aceeaşi curte cu imobilul în care locuieşte persoana vătămată.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Faptele s-au întâmplat în satul Odaia Manolache din comuna Vânători, judeţul Galaţi, protagonistul fiind un tânăr de 32 de ani, iar victima se pare că este o rudă, respectiv bunica sa.
A fost semnat acordul de asociere între Galaţi şi Vânători pentru autobuzele electrice
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi primarul comunei Vânători, Costel Manolachi, au semnat astăzi, joi, 12 mai 2022, un acord de asociere între cele două localităţi privind achiziţia de mijloace de transport nepoluante în cadrul PNRR. Este vorba despre 20 de autobuze electrice şi a unui microbuz nepoluant.
„Este încă o iniţiativă ce se înscrie în linia acţiunilor pe care le avem pentru un transport modern şi prietenos cu mediul, oferind gălăţenilor condiţii civilizate de călătorie. În ultimii ani flota Transurb s-a schimbat foarte mult şi vorbim de peste 100 de noi mijloace de transport achiziţionate, dar trebuie să continuăm acest parcurs, inclusiv în colaborare cu localităţi din apropierea oraşului nostru”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Proiectul privind achiziţia noilor mijloace de transport este în valoare de peste 65 de milioane de lei şi urmează să fie depus săptămâna viitoare în cadrul PNRR.
Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "21 de autobuze electrice pentru comuna Vânători, prin PNRR, în parteneriat cu Primăria Galaţi".
21 de autobuze electrice pentru comuna Vânători, prin PNRR, în parteneriat cu Primăria Galaţi
Consiliul Local Galaţi a aprobat, marţi 03 mai 2022, participarea în cadrul proiectului ”Achiziţie de autobuze nepoluante (ce au zero emisii gaze de eşapament) - electrice, 20 bucăţi de 12 metri şi a unui microbuz nepoluant”, în parteneriat cu U.A.T. Comuna Vânători.
Astfel, municipiul Galaţi, în parteneriat cu comuna Vânători va depune proiectul pentru realizarea acestei investiţii pentru a obţine finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Atât municipiul Galaţi cât şi comuna Vânători trebuie să obţină votul celor două consilii locale.
Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului este de 55.085.013 lei fără TVA plus 10.466.152,47 lei TVA, partea ce revine Galaţiului fiind de 53.854.338 lei fără TVA, respectiv, TVA în valoare de 10.232.324, 22 lei. Rata de finanţare acordată de PNRR este 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile se va restitui beneficiarului de la bugetul de stat.
Informații adiționale
- editie 1
Zona Metropolitană Galaţi reloaded: Galaţi, Şendreni, Smârdan, Vânători şi Tuluceşti
De atâtea ori au vorbit politicienii despre Zona Metropolitană Galaţi sau - o altă variantă era Zona Metropolitană Galaţi-Brăila - încât s-a pierdut numărul planurilor, protocoalelor, studiilor, chiar şi a denumirilor. Înainte de varianta "Galaţi-Brăila", a fost şi "Zona metropolitană Dunărea de Jos". Ba chiar în urmă cu 2-3 ani se vorbea despre concretizarea acestei zone care să adune cele două municipii vecine şi chiar oficiliatăţile se lădau că totul este aproape gata, însă s-au împotmolit în orgolii când s-a ajuns la stabilirea sediului central, care s-ar fi vrut să fie la Galaţi, însă Brăila nu era de acord.
Iată că subiectul revine în actualitate, pentru că pe masa Consiliului Local Galaţi se află, spre aprobare, un document cu peste 300 de pagini şi nouă anexe pline de idei de proiecte, care se numeşte «Strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/ metropolitană şi Detaliere Plan de Acţiune, Programe şi Proiecte teritoriale şi Indicatori de monitorizare privind Zona Urbană Funcţională a municipiului Galaţi».
După zeci de pagini de analiză, în document se concluzionează că cea mai bună variantă teritorială ar fi formată din localităţile Galaţi, Şendreni, Smârdan, Vânători şi Tuluceşti.
Avantajale acestei Zone Metropolitane ar fi:
• Posibilitatea unei planificări integrate a întreg teritoriului care să permită identificarea direcţiilor şi proiectelor majore de dezvoltare;
- Acorduri privind amplasarea de obiective strategice (de exemplu, centre comerciale, noduri de transport, spitale etc.);
- Limitarea şi gestionarea expansiunii urbane; promovarea zonelor pentru crearea de locuri de muncă şi locuinţe în zona metropolitană (de ex. centre secundare, suburbii puternice/ bine conectate etc.);
- Prioritizarea infrastructurilor/ dotărilor regionale şi a mobilităţii, corelat cu utilizarea terenurilor şi dezvoltarea locală;
- Conservarea şi protejarea mediului şi a resurselor, inclusiv a terenurilor agricole (inclusiv sprijinirea creării lanţurilor scurte de aprovizionare cu alimente) şi valorificarea spaţiilor verzi (peisaj, agrement, biodiversitate etc.)
- Abordarea potenţialelor dezechilibre în ceea ce priveşte finanţele locale, în relaţie cu dezvoltarea spaţială (indicând potenţialul pentru direcţionarea dezvoltării prin stimulente şi facilităţi fiscale).
• Facilitarea accesului către noi surse de finanţare, care să suplimenteze posibilităţile de finanţare ale proiectelor atât din oraşul polarizator, cât şi din UAT înconjurătoare;
• O mai bună gestionare a dezvoltării în teritoriu a oraşului şi nu numai, prin corelarea expansiunii urbane cu planificarea dezvoltării infrastructurii, a dotărilor socio-culturale etc.;
• O gestionare mai eficientă a serviciilor publice, prin administrarea acestora la nivel metropolitan (spre exemplu, transportul public, deservirea cu dotări socio-economice etc.);
• Sporirea atractivităţii unui areal prin promovarea integrată a resurselor comune ale întregii zone şi posibilitatea conturării unei identităţi puternice în jurul principalelor atuuri locale.
În această strategie sunt cuprinse aproape 90 de proiecte, începând de la aeroport, spital regional, terminal de călători CFR, până la piste de biciclete între localităţile zonei, până la pistă de biciclete între Galaţi şi Brăila, inclusiv campanii de promovare a mersului pe jos. Ca de obicei, multe intenţii bune, care rămân doar la stadiul de proiecte sau planuri şi bani publici cheltuiţi pentru studii.
Informații adiționale
- editie 1
"Cătare plină" pentru vânători, asigurată de AJVPS Galaţi
Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi gestionează, în prezent, pentru membrii săi, 35 de fonduri cinegetice ce cuprind majoritatea speciilor de mamifere şi păsări de interes cinegetic din fauna României.
15 dintre aceste fonduri au fost recontractate pentru gestionare, la sfârşitul lunii ianuarie 2022, după ce contractele anterioare expiraseră. Astfel, AJVPS Galaţi deţine peste 90% din fondurile de vânătoare de pe teritoriul judeţului Galaţi, iar cei aproximativ 650 de vânători, membri ai asociaţiei, vor putea avea, în continuare, "cătarea plină", deşi recontractarea celor 15 fonduri şi păstrarea integrală a patrimoniului Asociaţiei nu s-a făcut cu uşurinţă, întâmpinând opoziţia câtorva membri ai conducerii care iniţial au fost creditaţi cu încredere de către Adunarea Generală a AJVPS Galaţi şi care, prin acţiunea lor, au creat dezamăgire membrilor Asociaţiei forţîndu-i pe aceştia să-i acţioneze în instanţă.
"Avem obligaţia de a menţine fondul cinegetic al judeţului Galaţi neştirbit, chiar dacă, de data aceasta, a fost necesar un efort suplimentar pentru menţinerea integrală a patrimoniului asociaţiei. Suntem una dintre puţinele asociaţii din ţară care deţine într-un procent atât de mare fondurile de pe teritoriul judeţului în care activează. Membrii noştri pasionaţi de vânătoare se vor putea bucura în continuare de fondurile noastre cinegetice care cuprind o mare diversitate de vânat", ne-a declarat preşedintele AJVPS Galaţi, Cristian Dima.
Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi va demara, la sfârşitul lunii februarie, o nouă campanie de evaluare a efectivelor de vânătoare pe toate cele 35 de fonduri aflate în gestionarea asociaţiei.
Tot pentru pasionaţii de vânătoare şi nu numai, AJVPS Galaţi va demara, la începutul lunii martie, cursuri acreditate de pregătire în domeniul armelor şi muniţiilor. Aceste cursuri se adresează tuturor persoanelor care vor să deţină arme letale şi neletale: vânători, pădurari, personalul de pază şi protecţie, armurieri, dar şi cetăţeni care folosesc armele în scop de autoapărare etc.
Incendiu la o hală din Sat Costi
Incendiu la o hală în localitatea Sat Costi, comuna Vânători. A ars o hală cu destinația de reparații și întreținere auto cu o suprafață de cca.100 mp. Cauza probabilă, jar căzut din sobă. Au acționat 3 autospeciale cu apă și spumă. Incendiul a fost lichidat în 2 ore. Hala aparține unei societăți de distribuție de băuturi răcoritoare.