Sâmbătă, 29 octombrie 2022, medicul gălăţean Călin Doboş a fost condus pe ultimul drum, după ce şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier care a avut loc miercuri, 26 octombrie 2022, şi despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "A murit chirurgul vedetelor, gălăţeanul Călin Doboş".

Vedetele de la noi din ţară care l-au cunoscut au avut parte de un şoc în momentul în care au aflat că unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din România în rândul vedetelor şi-a găsit sfârşitul într-un mod tragic, potrivit WOWBiz. Bianca Drăguşanu se numără printre vedetele care l-au condus pe ultimul drum pe medicul estetician Călin Doboş. „Chirurgul vedetelor”, aşa cum era cunoscut, a îndeplinit dorinţele a numeroase persoane cunoscute din showbizul românesc în ceea ce priveşte operaţiile estetice, cu unele dintre acestea legând chiar prietenii strânse. Bianca Drăguşanu a fost una dintre bunele prietene ale sale, care se pare că a vrut să-i fie alături în această zi atât de tristă pentru cei care l-au cunoscut. Despre prietenia lor, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Bianca Drăguşanu devastată de durere după moartea chirurgului gălăţean Călin Doboş (VIDEO)".

whatsapp image 2022 10 29 at 14 32 16 copie

Bianca Drăguşanu a ajuns la înmormântarea bunului său prieten cu inima îndurerată, aducând cu ea o coroană din flori albe, dar şi un buchet de flori roz, ajutată fiind de un bărbat. Bianca Drăguşanu a purtat un costum negru, foarte simplu, format din sacou şi pantaloni, alături de ochelari de soare negri. Pentru a fi cât mai discretă în ceea ce priveşte ţinuta sa, blondina a ales să-şi strângă părul într-un coc, conform Spynews. Alături de Bianca Drăguşanu, pe ultimul drum l-a condus şi Vica Blochina, una dintre clientele sale fidele. „Rămas bun, prieten drag! Prea tânăr, prea talentat, mult prea devreme… Pentru mine ai fost şi vei fi numărul 1. Om deosebit, bun şi special! Te iubesc.”, a scris fosta balerină pe reţelele sociale, potrivit fanatik.ro.

Ambele vedete au avut o relaţie strânsă de prietenie cu medicul estetician, acesta decedând la vârsta de 48 de ani, în urma unui accident care a avut loc pe Podul Basarab. Aflat pe scuterul său, martorii au declarat că esteticianul avea foarte mare viteză la momentul impactului, fiind nevoie doar de o fracţiune de secundă pentru a se întâmpla tragicul eveniment. Accidentul s-a produs în jurul orei 12.30. Şi Simona Traşcă a fost afectată de moartea lui Călin Doboş, despre care a spus că era un om bun. Cei doi erau apropiaţi, iar vedeta şi-a făcut mai multe intervenţii estetice la cabinetul său. La clinica lui Călin Doboş au suferit intervenţii şi Andreea Tonciu, Cristina Spătar, Elena Ionescu, Raluca Podea, Răzvan Ciobanu şi Nicoleta Luciu. Dumnezeu să îl odihnească!

Publicat în Mozaic

UPDATE: Petrecerea de la Castelul Bran a unora dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii a avut loc azi-noapte - la aceasta au participat inclusiv Peter Thiel, fondatorul PayPal, şi partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen. Însă Elon Musk şi Angelina Jolie nu au ajuns în România, au confirmat, pentru Libertatea, două surse concordante din arme diferite ale Ministerului Afacerilor Interne, instituţii care ar fi trebuit să ştie în orice condiţii de prezența unor cetăţeni americani în ţară.

........................................................................................................................................................................................................

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, fondatorul Tesla și, de ieri, șeful Twitter, va fi în acest weekend în țara noastră. El a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere privată, la care vor lua parte mai mulți miliardari și vedete de la Hollywood, anunță Libertatea, citat de HotNews.

O parte dintre invitați au ajuns deja în România, dar Elon Musk va ateriza duminică. Duminică, de altfel, va avea loc și petrecerea. Castelul a fost închiriat pentru noaptea de duminică spre luni, când americanii sărbătoresc Halloween-ul. Invitații vor ajunge la castel seara, pe întuneric, pentru că nu doresc să fie văzuți, a declarat sursa Libertatea.

La petrecerea privată de Halloween organizată de Musk la Castelul Bran au fost invitați actrița Angelina Jolie, cofondatorul Google Larry Page, fondatorul PayPal Peter Thiel, fondatorul Google Sergey Brin și alți magnați prieteni cu miliardarul, numiți și de Media Flux, dar și români care sunt prieteni cu invitații lui Musk. *sursa foto: Libertatea

Publicat în National

Medicul gălățean Călin Doboş, aşa-zisul „chirurg al vedetelor”, a murit miercuri, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Grozăvești din Capitală, notează stirileprotv.ro.

Se pare că acesta se afla pe o motocicletă, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.

„La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia”, a precizat Brigada Rutieră.

Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

Bianca Drăgușanu, o apropiată a acestuia, a postat pe Instagram un mesaj de rămas bun: „Rămas bun, prieten drag! Nu te voi uita niciodată! Nu există cuvinte pentru toată prietenia şi implicarea în viaţa mea! Te voi iubi mereu… Rămas bun!”.

Publicat în Eveniment
Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 11:36

Photoshop i-a furat buricul Loredanei Groza

Mare grijă cu Photoshopul, atrag atenția cei de la cronicacarcotasilor.ro, după ce o poză cu Loredana Groza o arată pe aceasta... fără buric.

"Dacă ăia de la Google și Facebook îți fură datele personale, ăștia de la Photoshop au găsit una și mai tare: îți iau buricul. Mâine-poimâine, umbli la o poză cu tine în Photoshop și te trezești fără un rinichi", notează sursa citată.

Citește și "Loredana Groza rămâne fermă pe poziții: 'Nu am nicio operație estetică!'" - https://monitoruldegalati.ro/mozaic/loredana-groza-ramane-ferma-pe-pozitii-nu-am-nicio-operatie-estetica.html

Publicat în Mozaic

Cătălin Măruţă a venit cu veşti uluitoare despre Survivor România! Prezentatorul de televiziune a dezvăluit care sunt vedetele care fac parte din echipa Faimoşilor. Telespectatorii au avut parte de surprize imense şi s-au bucurat enorm când au văzut ce staruri o să plece în Republica Dominicană.

Ce vedete participă la Survivor România în echipa Faimoşilor

Telespectatorii aşteaptă cu sufletul la gură Survivor România! Războinicii şi Faimoşii o să aibă parte de provocări greu de înfruntat, o să fie lipsiţi de confort şi o să fie nevoiţi să facă faţă unor condiţii foarte dure. Iată că s-a aflat ce vedete o să participe în emisiunea care a cucerit milioane de români!
CRBL a fost primul concurent care a păşit în platoul show-ului moderat de Cătălin Măruţă. Artistul care s-a mutat în Spania o să plece către Republica Dominicană încărcat cu optimism. Acesta speră să aibă parte de multe amintiri plăcute la Survivor România.
„Eu sper să mă distrez foarte mult, să adun cât mai multe amintiri frumoase. Recunosc, nu îmi place să pierd, dar şi când pierd, ştiu să pierd”, a transmis acesta în emisiunea "La Măruţă".

Andreea Tonciu, concurentă la Survivor România

Andreea Tonciu este o luptătoare! Vedeta abia aşteaptă să participe la emisiunea Survivor România. Bruneta a mărturisit că este pregătită să câştige, aşa că o să dea tot ce este mai bun.
„Trebuie să fac antrenamente, în primul rând pe tocuri. Sunt foarte pregătită. Mâine am programare la doctor să mă tranform puţin. O să cunoaşteţi adevărata faţă a Andreei Tonciu! Chiar vreau să câştig”, a zis Andreea Tonciu.
De asemenea, celor doi li se alătură TJ Miles, Otila Bilionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Smărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niţă, Laura Giurcanu, Radu Itu şi Elena Chiriac.

Ce au dezvăluit Faimoşii despre Survivor România. Ce puncte slabe au

Vedetele care fac parte din echipa Faimoşilor au mărturisit care sunt punctele lor slabe, dar şi la ce se pricep. Lipsa alimentelor şi a confortului, dorul de familie şi probele grele o să îi facă pe concurenţi să trăiască provocarea vieţii lor.
Emil Rengle: Cred că o să conteze psihicul, cred că pot să duc asta timp de 5 luni. Mă bazez pe asta. Slăbiciunea mea? Mâncarea. Nu ştiu. Trebuie să învăţăm cum spargem asta.
Otilia Bilionera: Eu sunt ambiţioasă. Mă adaptez destul de repede, dar la mine e cu mâncarea… colegii nu ar trebui să îmi fure din mâncare, fac urât.
TJ Miles: Pe mine mă ajută condiţia fizică. Am grijă de corpul meu, ce mănânc, asta mă ajută. O să spun confortul la slăbiciune. O să fie greu.
CRBL: Am trecut prin multe experienţe asemănătoare. Cred că sunt singurul care a trecut prin astfel de condiţii. Sper că o să le dau sfaturi celorlalţi. Îmi place să execut ordine, nu vreau responsabilitatea unui lider. Nu am puncte slabe.
Andreea Tonciu: Eu sunt puternică, vreau să demonstrez că pot să fac foarte multe lucruri. Nu o să fiu lângă Rebeca, nu mă interesează mâncarea şi unde dorm.
Xonia: Sunt luptătoare şi visătoare. Trebuie să mă lupt acolo, nimic în viaţă nu este uşor. Sunt pregătită pentru acest nou capitol în viaţa noastră. Ce slăbiciuni am? Multe. Nu mănânc mult, dar nu ştiu la frig. Nu îmi place că nu o să am lumină noaptea.

Ce trebuie să ştie telespectatorii despre echipa Faimoşilor

Dezvăluirile nu s-au oprit aici! Cătălin Măruţă i-a adunat pe concurenţii care fac parte din echipa Faimoşilor în platoul show-ului său. Mulţi o să ducă dorul celor dragi, mai ales pentru că există vedete care pleacă la Survivor România şi o să simtă lipsa copiilor pe care îi au.
Radu Itu: La îndemânare am un punct slab, cred, la finalul traseului. Sunt şi foarte rapid pe traseu şi trebuie să vă bazaţi pe mine.
Roxana Ciuhulescu: O să stau departe de familie, nu am stat niciodată mai mult de 5 zile departe de copiii mei. Sper să fiu suficient de pregătită. Sunt un camarad foarte bun, am făcut sport de performanţă. Cred că toţi se pot baza pe mine.
Laura Giurcanu: Nu aş spune punct slab, dar o să îmi fie cel mai dor să ascult muzică. Răspund bine la situaţiile de stres, sunt destul de calmă.
Elena Chiriac: Sunt o luptătoare, am mai demonstrat, nu cred că o să mai fiu subestimată. Nu vreau să spun punctul slab.
Robert Niţă: Sunt un campion de echipă, prin definiţie. Sper să mergem cât mai departe. Spre final sper să îi stric planurile lui Cătălin. O să fie dificil să ne obişnuim cu lipsa celor dragi.
Cătălin Smărăndescu: Am un psihic foarte bun şi o minte diabolică. Ştiu că mulţi aşteaptă ca eu să clachez, dar o să vă sufocaţi. Matilda Victoria şi Cătălin Junior reprezintă punctul meu slab, o să îmi fie foarte dor de ei. (sursa playtech.ro)

Publicat în Mozaic

Când vedetele nu sunt pe platourile de filmare sau în concert, sunt acasă cu cei dragi şi cu animalele lor de companie... dar animalele în cauză nu sunt întotdeauna doar câini şi pisici. De la Nicole Kidman la Audrey Hepburn, iată 10 celebrităţi care au avut cei mai neobişnuiţi însoţitori de-a lungul anilor.

Nicole Kidman şi Keith Urban: Actriţa Moulin Rouge şi soţul ei au cumpărat în 2010 alpaca, mamifere originare din Cordillera Anzilor. Nicole a spus unei  reviste la acea vreme: „I-am dorit mereu din cauza gâtului şi genelor lungi”.

Michael Jackson: Regele Pop a deţinut odată un cimpanzeu numit Bubbles, care l-a urmat absolut peste tot. Bubbles locuieşte acum într-un sanctuary zoo din Florida.

Justin Bieber: Tânărul cântăreţ a deţinut o maimuţă capucin, care i-a fost totuşi luată şi dusă la o grădină zoologică.

George Clooney: George Clooney a fost cândva fericitul proprietar al unui porc vietnamez care l-ar fi costat nişte relaţii romantice...

Mike Tyson: Boxerul a adoptat un număr mare de feline africane în timpul carierei sale, dar cei mai impresionanţi dintre ele au fost cei trei tigri ai săi Bengal.

Elvis Presley: În timpul vieţii sale, regele rock’n roll-ului a deţinut un "wallaby" (cangur),  cadou făcut de un fan australian în 1957. Cântăreţul a ajuns însă să-l dea unei grădini zoologice din Memphis pentru că îi era greu să aibă grijă de el.

Paris Hilton: Moştenitoarea Imperiului Hilton a adoptat un kinkajou (Kinkaju - Potos flavus, numit şi Mico de Noche şi Martucha, este un mamifer carnivor aparţinând familiei Procyonidae şi care trăieşte în America Centrală şi în marea parte a Americii de Sud)  pe care l-a numit Baby Luv, din păcate el a ajuns să o muşte. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu animalul, dar Paris a refuzat categoric să permită medicilor veterinari să-l mai injecteze după acest incident.

Tom Felton: Potrivit making-of-ului filmelor Harry Potter, actorul avea o chinchilla când era mic.

Reese Witherspoon: Vedeta are doi măgari pe nume Honky şi Tonky care locuiesc pe proprietatea ei întinsă din California.

Publicat în Pet Mania

Statutul de celebritate la Hollywood este cu siguranţă extrem de invidiat datorită avantajelor care le conferă - bogăţie, notorietate sau, de ce nu, posibilitatea de a avea jucării după chipul şi înfăţişarea personajelor interpretate în filme (despre Will Smith se spune că are o cameră întreagă de soldăţei din plastic şi metal după chipul personajelor pe care le-a interpretat). Acest statut vine însă şi cu o serie de dezavantaje, aşa cum ar fi imposibilitatea de a ieşi pe stradă fără a fi recunoscut şi abordat de fani, stresul de a fi mereu "în rol", mereu pregătit cu o replică inteligentă atunci când te întâlneşti cu presa, oboseala filmărilor departe de familie ş.a.m.d. Desigur că aceste dezavantaje par mărunte în raport cu beneficiile oferite de celebritate. Există însă o serie de actori şi regizori care au renunţat la statutul de celebritate şi au întors spatele Cetăţii filmului.

 

Jack Gleeson

 

Jack Gleeson este un tânăr plin de talent. Oricine a urmărit seria "Game of Thrones" (Urzeala Tronurilor) îl cunoaşte şi mai ales nu poate să-l sufere pe tânărul rege Joffrey - personajul pe care toţi am iubit să-l urâm, ceea ce spune multe despre abilităţile lui interpretative. După ce a încheiat filmările la celebrul serial HBO, Jack Gleeson a renunţat şi la cariera promiţătoare de actor. "Atunci când îţi câştigi existenţa făcând un anumit lucru, relaţia ta cu respectivul lucru se schimbă inevitabil. Acum nu pot spune că nu mai pot să sufăr actoria, dar pur şi simplu mi-am dat seama că nu asta doream să fac în continuare", a explicat el.

 

Gene Hackman

 

Cariera lui Gene Hackman se întinde de-a lungul a cinci decenii şi include mai multe titluri care au scris istoria cinematografiei, aşa cum ar fi "The French Connection", "Young Frankenstein" sau "The Birdcage". Dar după ce a jucat în filmul "Welcome to Mooseport" (2004), Hackman a luat pur şi simplu decizia să nu mai joace. Acum, 14 ani mai târziu, Gene Hackman este complet distanţat de Hollywood. Între timp el s-a apucat de scris, publicând deja trei romane.

 

Greta Garbo

 

Greta Garbo era în anii '30 una dintre cele mai iubite actriţe de la Hollywood. Filmul "Two-Faced Woman" (1941) nu a fost însă deloc bine primit de critici, într-o epocă în care părerea acestora conta poate mai mult decât în prezent. Greta Garbo a mai acceptat o serie de roluri în anii '40, dar în nici unul nu a mai izbutit să se ridice la performanţa interpretărilor anterioare. În cele din urmă a anunţat că s-a săturat de Hollywood şi şi-a petrecut tot restul vieţii departe de lumina reflectoarelor.

 

Rick Moranis

 

Comedianul Rick Moranis a avut un motiv trist pentru a se îndepărta de Hollywood. Soţia sa, Ann, s-a îmbolnăvit de cancer mamar şi a încetat din viaţă în 1991. După câţiva ani în care a încercat să-şi ducă mai departe cariera de actor fără a-şi neglija copiii, a ajuns la concluzia că nu mai poate continua şi este mai bine să se dedice în exclusivitate familiei. După ce a încetat să mai facă film, a scos totuşi două albume de stand-up comedy, dar nimic de nivelul interpretărilor din filme precum "Ghostbusters" sau "Honey, I Shrunk the Kids."

 

John Hughes

 

După ce s-a retras în anul 1994, celebrul cineast John Hughes ("The Breakfast Club", "Sixteen Candles" sau "Planes, Trains and Automobiles") nu a vrut să explice motivele acestei decizii. Bunul său prieten actorul Vince Vaughn a susţinut că retragerea lui Hughes din lumea filmului are legătură cu moartea unui alt bun prieten, actorul John Candy. „Ne-a spus de multe ori cât de mult l-a iubit pe Candy - dacă John Candy ar mai fi trăit, sunt sigur că şi John Hughes ar fi regizat mai multe filme", a dezvăluit Vince Vaughn.

 

Mara Wilson

 

Actriţa copil Mara Wilson, care îşi implora părinţii să o ducă la audiţii pentru roluri de film, a renunţat la rândul său la o promiţătoare carieră. După ce a devenit celebră în rolurile din "Mrs. Doubtfire" şi "Matilda", a ajuns la concluzia că meseria de actor nu este chiar atât de distractivă pe cât a crezut că va fi. După filmul "Thomas and the Magic Railroad" (2000), a renunţat complet la cariera de actriţă.

 

Peter Ostrum

 

Un alt actor copil cunoscut este Peter Ostrum, interpretul personajului Charlie Bucket în varianta originală a filmului "Willy Wonka and the Chocolate Factory" (1971). Imediat după acest rol studiourile Paramount i-au oferit lui Ostrum un contract pentru alte trei producţii, dar adolescentul în vârstă de 13 ani a refuzat spunând că este o muncă prea grea şi că preferă să facă altceva. În prezent Peter Ostrum este un medic veterinar de succes.

 

Bridget Fonda

 

Membră a dinastiei Fonda, Bridget Fonda făcea parte dintre "actorii cu sânge albastru" de la Hollywood. Şi cum altfel atunci când vii pe lume într-o familie care i-a dat pe Henry, Peter sau Jane Fonda. Nu a fost deloc surprinzător că avea talent de actor, pe care l-a şi demonstrat în câteva roluri din filme importante, printre care "The Godfather, Part III", "Single White Female" sau "Jackie Brown". Apoi în 2003 Bridget Fonda s-a căsătorit cu compozitorul Danny Elfman, a adus pe lume doi copii şi şi-a dat seama că preferă să rămână să-şi crească acasă copiii.

 

Sean Connery

 

Sean Connery a fost, prin rolurile sale, un star de maximă magnitudine la Hollywood. Povestea renunţării sale la actorie este foarte interesantă. Iniţial, lui Sean Connery i s-a oferit rolul vrăjitorului Gandalf din trilogia "Lord of the Rings", dar l-a refuzat, susţinând că nu înţelege scenariul. Apoi i s-a oferit un rol în trilogia "The Matrix" (nu a fost confirmat care rol anume) dar a refuzat din nou. Până la urmă a acceptat un rol într-un film fantastic, "The League of Extraordinary Gentlemen", care s-a dovedit un eşec, iar Connery, care a ridicat personajul James Bond la statut de legendă, a renunţat definitiv la actorie.

 

Joe Pesci

 

Joe Pesci este deopotrivă celebru pentru numeroasele filme cu gangsteri în care a jucat, dar şi pentru seria de comedii "Home Alone". Puţină lume ştie însă că el nu şi-a început cariera ca actor, ci ca muzician, cântând la chitară în mai multe formaţii, printre care şi una din care a făcut parte, mai târziu, şi Jimi Hendrix. Astfel, Pesci şi-a anunţat retragerea din lumea filmului în 1999 cu intenţia de a continua în lumea muzicii. Între timp el şi-a lansat un album denumit "Vincent LaGuardia Gambini Sings for You". Există şi un extras pe single de pe acest album, piesa "Wise Guy", dar nu s-a bucurat de un prea mare succes.

Publicat în Mozaic