Autorităţile sanitare din Marea Britanie au anunţat miercuri ''măsuri imediate'' după ce în sistemul de canalizare al capitalei Londra au fost descoperite mostre ale virusului care provoacă poliomielita, boală considerată eradicată în Marea Britanie din anul 2003, relatează agenţia EFE.
Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA - UK Health Security Agency) a precizat că mostre ale mai multor poliovirusuri relaţionate genetic au fost culese între lunile februarie şi iunie la uzina de ape reziduale a suburbiei londoneze Beckton, care deserveşte circa patru milioane de persoane.
UKHSA subliniază că majoritatea populaţiei din Londra a fost vaccinată în copilărie împotriva acestei boli care poate provoca leziuni ale măduvei spinării şi paralizia unor muşchi. Cu toate acestea, se estimează că aproximativ 14% dintre londonezi nu au primit primele trei doze necesare ale vaccinului.
Mostre izolate ale virusului au fost detectate şi în trecut în apele reziduale din Marea Britanie, dar acestea proveneau de la persoane care au primit în alte ţări un vaccin oral împotriva poliomielitei ce poate lăsa urme ale unei variante slăbite a agentului patogen.
Agenţia sanitară britanică presupune că virusul detectat acum a fost adus de o persoană venită din străinătate, din ţări precum Afganistan, Pakistan sau Nigeria, şi care a infectat alte persoane.
UKHSA subliniază că deocamdată nu au fost descoperite cazuri de îmbolnăvire, dar a îndemnat cadrele medicale ''să investigheze aprofundat şi să notifice orice caz suspect de paralizie acută flacidă'' care nu poate fi explicat prin cauze neinfecţioase.
Aceeaşi agenţie a cerut centrelor sanitare britanice să se asigure că pacienţii lor au primit dozele de vaccin împotriva poliomielitei şi să pună un accent special pe imunizarea ''noilor migranţi, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor''. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Ar putea părea ciudat în timpul unei pandemii care a ucis milioane de persoane şi a bulversat întreaga lume, dar un anumit tip de virus, bacteriofagul, ar putea salva la fel de multe vieţi, relatează AFP.
Georgia, o ţară mică din Caucaz, este în fruntea cercetărilor privind rezistenţa bacteriilor la antibiotice.
Deşi nu au fost în atenţie mult timp în cadrul cercetărilor efectuate în Occident, bacteriofagele sau virusurile care distrug bacterii, sunt de acum utilizate în unele cazuri medicale dificile, un exemplu fiind o femeie din Belgia care a dezvoltat o infecţie ce i-a pus viaţa în pericol după ce a fost rănită în atacul din 2016, de pe aeroportul din Bruxelles.
După doi ani de tratament cu antibiotic ineficient, bacteriofagele trimise din Georgia au învins infecţia în trei luni. ''Folosim aceste bacteriofage care ucid bacteriile dăunătoare'' pentru a-i trata pe pacienţi atunci când antibioticele nu dau rezultat, a explicat Mzia Kutateladze, de la Institutul georgian de bacteriofage Eliava.
Chiar şi o infecţie banală poate ''ucide un om, deoarece agentul patogen a dezvoltat rezistenţă la antibiotice'', a adăugat Kutateladze.
Bacteriofagele, cunoscute de un secol, au fost în mare măsură ignorate atunci când antibioticele au revoluţionat medicina, în anii 1930.
Cel care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea lor, cercetătorul georgian George Eliava, a fost executat în 1937 la ordinul unui alt georgian, Lavrenty Beria, apropiat al lui Stalin şi şeful poliţiei sale secrete.
Eliava lucrase la Institutul Pasteur din Paris cu bacteriologul franco-canadian Felix d'Herelle, unul dintre cei doi cercetători căruia i s-a atribuit descoperirea bacteriofagelor, şi îl convinsese pe Stalin să-l invite la Tbilisi în 1934.
Dar colaborarea lor a fost întreruptă când Beria l-a ucis pe Eliava, dintr-un motiv care a rămas necunoscut.
Odată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat rezistenţa la antimicrobiene o urgenţă globală de sănătate, bacteriofagele, care pot anihila bacteriile în timp ce lasă intacte celulele umane, revin.

Superbacteriile ar putea ucide până la zece milioane de persoane pe an

Potrivit unui studiu recent, superbacteriile ar putea ucide până la zece milioane de persoane pe an atunci când rezistenţa antimicrobiană, din cauza utilizării excesive a antibioticelor, va atinge apogeul, ceea ce ar putea surveni în decurs de 30 de ani.
În timp ce medicamentele pe bază de bacteriofage nu pot înlocui pe deplin antibioticele, cercetătorii subliniază avantaje majore: preţ accesibil, fără efecte secundare, fără leziuni ale organelor sau florei intestinale.
''Producem şase bacteriofage standard care au un spectru larg (de utilizare) şi pot vindeca mai multe boli infecţioase'', a dat asigurări Lia Nadareishvili, medic la Institutul Eliava.
Cu toate acestea, la 10 până la 15% dintre pacienţi, bacteriofagele standard nu funcţionează şi ''trebuie să găsim bacteriofage capabile să omoare tulpina bacteriană în cauză'', a precizat ea.
Bacteriofagele potrivite pentru infecţii rare pot fi selectate din colecţia imensă a institutului, cea mai bogată din lume, sau găsite în canalizare, apele poluate sau soluri, a explicat doamna Kutateladze.
Institutul poate chiar ''să antreneze'' bacteriofagele astfel încât ''să poată ucide din ce în ce mai multe bacterii dăunătoare diferite''. ''Este o terapie ieftină şi uşor accesibilă'', a spus ea.
Un inginer mecanic, cetăţean american, în vârstă de 34 de ani, care suferă de şase ani de o boală bacteriană cronică, a declarat pentru AFP că ''a simţit deja o ameliorare'' după două săptămâni de tratament la institutul din Tbilisi.
''Am încercat toate tratamentele posibile în Statele Unite'', a declarat Andrew, care este unul dintre sutele de pacienţi din întreaga lume care vin în Georgia în fiecare an pentru tratament de ultimă oră.
În afară de medicină, bacteriofagele sunt deja utilizate pentru a preveni degradarea alimentelor şi pot fi folosite şi în agricultură ''pentru a proteja culturile şi animalele de bacterii dăunătoare'', a menţionat Kutateladze. Institutul Eliava a efectuat deja cercetări asupra bacteriilor care afectează bumbacul şi orezul.
Bacteriofagele sunt, de asemenea, capabile să combată armele biologice sau efectele bioterorismului. Cercetătorii canadieni au publicat în 2017 un studiu privind utilizarea lor pentru a contracara un atac cu antrax în locuri publice aglomerate. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Membrana coronavirusului SARS-CoV-2 se dezintegrează atunci când intră în contact cu un ingredient cheie utilizat în multe tipuri de apă de gură şi are ca rezultat o scădere a capacităţii de infectare a celulelor umane, arată un studiu citat de EFE, informează Agerpres.
Studiul, realizat de Universitatea din Valencia (UV), împreună cu Dentaid Research Center şi publicat în Journal of Oral Microbiology, a determinat că această dezintegrare a membranei coronavirusului se produce la intrarea în contact cu Clorura de Cetilpiridinium (CPC), prezentă în mai multe tipuri de apă de gură, se arată într-un comunicat al universităţii spaniole.
Potrivit cercetărilor medicale, s-a demonstrat că virusul SARS-CoV-2 are o mare preferinţă pentru cavităţile bucale şi se multiplică activ în glandele salivare; saliva persoanelor infectate are o puternică încărcătură virală.
Reducerea încărcăturii virale din gură ar putea fi o strategie pentru stoparea propagării sale şi mai multe studii au demonstrat în acest sens că folosirea apei de gură are capacitatea de a inactiva anumite virusuri care sunt transmise prin aer, precum şi unele coronavirusuri, inclusiv SARS-CoV-2.
În prezent, numeroase societăţi odontologice recomandă în timpul consultărilor stomatologice realizarea de clătiri bucale cu CPC pentru a ajuta la reducerea riscului de transmisibilitate a SARS-CoV-2.
Studiul, semnat de un grup de cercetători de la Departamentul de Biochimie şi Biologie Moleculară de la Universitatea din Valencia, în frunte cu profesorul Ismael Mingarro şi cercetătorii Manuel Bańó şi Rubén León, de la Dentaid Research Center, completează aceste investigaţii şi explică mecanismul activităţii antivirale a moleculei CPC.
Rezultatele demonstrează că acţiunea antivirală a CPC se produce graţie capacităţii sale de a rupe membrana SARS-CoV-2, având drept consecinţă o scădere a capacităţii virusului de a infecta celulele umane şi de a se replica.
În cadrul studiului a fost generate particule pseudovirale (VLP), care mimează virusul SARS-CoV-2, conţin cele patru proteine structurale ale virusului şi au dimensiunea şi morfologia particulelor cu încărcătură virală ce provoacă COVID-19.
Particulele VLP generate au fost tratate cu CPC şi s-a observat că cele care au intrat în contact cu CPC au fost dezintegrate, a explicat Ismael Mingarro.
"Dezintegrarea s-a observat utilizând tehnici de microscopie electronică, prin care s-a putut vedea cum aceste particule se dezintegrează intrând în contact cu CPC", a precizat expertul spaniol.
De asemenea, rezultatele arată că CPC reduce semnificativ integritatea VLP la o concentraţie de clorură de doar 0,05%.
CPC este un element cheie utilizat în multe tipuri de apă de gură care funcţionează ca antiseptic, eliminând bacteriile şi alte microorganisme, precum virusurile.
Acest studiu este important pentru că pune bazele unor viitoare investigaţii pentru a demonstra că utilizarea apei de gură este o strategie complementară pentru a evita transmiterea boilor infecţioase respiratorii cauzate de coronavirusuri, precum cel gripal şi SARS-CoV-2, a precizat Manuel Bańó, cercetător la Dentaid Research Center.

Publicat în Sanatate

O subvariantă a tulpinii de coronavirus Omicron care, potrivit unor studii, ar putea fi mai contagioasă decât versiunea originală a fost detectată în 57 de ţări, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), notează AFP.
Omicron, care se răspândeşte şi suferă mutaţii rapid, a devenit varianta dominantă în lume de când a fost detectată pentru prima dată în sudul Africii, în urmă cu zece săptămâni.
În buletinul epidemiologic săptămânal, OMS a explicat că această variantă, care reprezintă peste 93% din totalul specimenelor de coronavirus recoltate în ultima lună, are mai multe subvariante: BA.1, BA.1.1 , BA.2 şi BA.3.
BA.1 şi BA.1.1 - cele mai vechi versiuni identificate - constituie încă peste 96% din secvenţele Omicron încărcate în baza de date globală GISAID.
Dar se constată o creştere semnificativă a numărului de cazuri care implică BA.2, care are mai multe mutaţii diferite faţă de versiunea originală, în special pe proteina spike marcând suprafaţa virusului şi care este esenţială pentru a penetra în celulele umane.
"Secvenţe desemnate BA.2 au fost transmise la GISAID de 57 de ţări până în prezent", a subliniat OMS, adăugând că în unele ţări această subvariantă reprezintă acum mai mult de jumătate din secvenţele Omicron recoltate.
OMS a declarat că se ştiu încă puţine lucruri despre diferenţele dintre subvariante şi a cerut să se efectueze studii privind caracteristicile virusului, în special privind transmisibilitatea acestuia, capacitatea sa de a se sustrage protecţiilor imunitare şi virulenţa acestuia.
Mai multe studii recente au sugerat că BA.2 este mai contagios decât Omicron original.
Maria van Kerkhove, director tehnic al departamentului de combatere a maladiei COVID-19 din cadrul OMS, a declarat presei marţi că informaţiile despre subvariantă sunt limitate, dar unele date iniţiale au indicat că BA.2 a avut "o majorare uşoară a ratei de creştere în comparaţie cu BA.1".
Omicron provoacă, în general, o boală mai puţin severă decât variantele anterioare ale coronavirusului şi Maria Van Kerkhove a subliniat că, până în prezent, nu există dovezi că subvarianta BA.2 ar fi mai gravă. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond
Vineri, 21 Ianuarie 2022 10:11

Scleroza multiplă cauzată de un virus

Scleroza multiplă este foarte probabil cauzată de virusul Epstein-Barr, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor americani, care au identificat pentru prima dată un responsabil al acestei boli autoimune, transmite AFP.
Această descoperire creşte speranţa unei posibile dezvoltări a unui tratament viitor care să facă posibilă vindecarea acestei boli ce afectează aproape 2,8 milioane de persoane pe glob.
Aproximativ 95% dintre adulţi sunt infectaţi cu virusul Epstein-Barr (EBV), care poate provoca şi alte boli, cum ar fi mononucleoza.
Studiul, publicat săptămâna aceasta în prestigioasa revistă Science, arată că acest virus este necesar pentru dezvoltarea sclerozei multiple, chiar dacă nu toate persoanele infectate dezvoltă această boală.
Ipoteza este studiată de câţiva ani, dar a fost greu de demonstrat în special pentru că acest virus este foarte frecvent, iar simptomele bolii nu se manifestă decât după aproximativ zece ani de la infectare.
Acesta este "primul studiu care oferă dovezi convingătoare de cauzalitate", a spus Alberto Ascherio, autor principal şi profesor de epidemiologie la şcoala de sănătate publică a Universităţii Harvard.
"Este un pas important deoarece sugerează că majoritatea cazurilor de scleroză multiplă ar putea fi prevenite prin oprirea infecţiei cu virusul Epstein-Barr", a adăugat el, citat într-un comunicat."Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac".
Cercetătorii au urmărit timp de 20 de ani peste 10 milioane de tineri adulţi înrolaţi în armata americană, dintre care 955 au fost diagnosticaţi cu scleroză multiplă. Potrivit acestei lucrări, riscul de a contracta scleroza multiplă a crescut de 32 de ori după o infectare cu virusul Epstein-Barr, dar a rămas neschimbat după infectarea cu alţi viruşi.
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Stanford, care au publicat un comentariu asupra studiului în revista Science, alţi factori, ca de exemplu genetica, ar putea juca un rol în dezvoltarea sau nu a bolii.
Scleroza multiplă este o boală autoimună a sistemului nervos central (creierul şi măduva spinării). Ea determină o perturbare a sistemului imunitar care atacă mielina, teaca folosită pentru a proteja fibrele nervoase.
Evoluând prin recurenţe, boala este foarte variabilă de la un pacient la altul, dar poate duce la sechele şi este una din cauzele frecvente de handicap la adulţii tineri.
Compania americană Moderna a anunţat săptămâna trecută că a început studiile clinice pe oameni a unui vaccin împotriva virusului Epstein-Barr. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

În ultimele zile, echipa Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică a primit notificări de la utilizatori din România care au primit mesaje de tip SMS, nesolicitate, în care erau informaţi că ar urma să primească un pachet prin curier rapid.
În spatele acestui mesaj se află o tentativă de atac tip phishing, o încercare a atacatorilor de a extrage date sensibile de la utilizatori. Acest atac conţine şi o componentă de răspândire de malware, care se activează în momentul în care mediul de pe care se face click este unul cu sistem de operare Android.
Mesajele sunt create astfel încât să pară a veni de la un serviciu de curierat (DHL) şi furnizează un link pentru instalarea unei aplicaţii de urmărire a comenzilor. De fapt, utilizatorul nu instalează o aplicaţie legitimă, în realitate pe dispozitiv instalându-se o variantă de malware denumită Flubot.
Nu este prima dată când acest tip de atac vizează utilizatori din România. Flubot este o variantă de troian bancar care afectează dispozitivele care rulează sistemul de operare Android. Această variantă de malware pentru terminalele mobile are rolul explicit de a extrage credenţiale de acces de pe dispozitive, cu focus pe detalii financiar-bancare.Pentru toate celelalte cazuri, în care utilizatorii folosesc alte sisteme de operare, atacatorii redirecţionează potenţialele victime către site-uri care găzduiesc campanii de tip scam. În plus, pentru răspândirea rapidă către alte potenţiale victime, FluBot obţine accesul la contactele din telefonul victimei, cărora le trimite acelaşi mesaj menţionat. 

Pentru a vă proteja de acest tip de ameninţare online, echipa Directoratului vă recomandă să:
- Evitaţi accesarea link-urilor şi deschiderea ataşamentelor provenite din surse necunoscute;
- Acordaţi permisiuni aplicaţiilor mobile în mod punctual şi în funcţie de necesităţi;
- Verificaţi şi gestionarea periodică a permisiunilor aplicaţiilor mobile;
- Utilizaţi soluţii antivirus şi actualizaţi constant semnăturile acestora (update);
- Activaţi opţiunea de verificare a securităţii aplicaţiilor mobile instalate şi a opţiunii de blocare a celor din surse necunoscute;
- Actualizaţi sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat;
- Utilizaţi o soluţie de securitate (antivirus) pe dispozitiv;
- Dacă realizaţi că aţi căzut victimă acestui tip de atac evitaţi cu orice preţ autentificarea pe conturi fără a realiza o resetare din fabrică a dispozitivului sau recuperarea datelor dintr-un backup creat după instalarea aplicaţiei maliţioase.

Publicat în National

Morbillivirusurile feline (FeMV) sunt paramixovirusuri destul de recent descoperite, găsite la pisici. Prima descriere a indicat o asociere cu boala renală cronică (IRC) pe scară largă la specia gazdă. În diferite studii, s-a demonstrat o prevalenţă globală şi un genotip suplimentar, denumit FeMV-2, şi implicarea altor sisteme de organe la indivizii infectaţi.
Folosind un test de imunofluorescenţă, am detectat o seroprevalenţă globală a FeMV la aproape jumătate dintre pisicile investigate (n = 380), cu o proporţie semnificativ crescută la animalele mai tinere. În comparaţie cu pisicile europene cu păr scurt, rata de seropozitivitate este mai mare la pisicile cu pedigree. Indiferent de rasă, infecţia cu FeMV a fost asociată cu concentraţii crescute de creatinine în sânge, sugerând o asociere cu CKD. Analize ulterioare au indicat că această asociere a fost cea mai puternică la animalele cu titruri mari de IFA împotriva FeMV-2. În plus, a fost detectată o asociere semnificativă între statutul FeMV-pozitiv şi prevalenţa bolii tractului urinar inferior feline (FLUTD sau cistita idiopatică). Această asociere a fost dominată de pisici având anticorpi numai împotriva FeMV-1.
Pentru a evalua în continuare corelaţia pozitivă dintre seroprevalenţa FeMV şi CKD, precum şi FLUTD, este justificată luarea în considerare a caracteristicilor clinice suplimentare şi a parametrilor de laborator şi sunt necesare studii controlate de infecţie cu ambele genotipuri FeMV. Medicii ar trebui, totuşi, să fie conştienţi de o posibilă legătură între bolile renale şi ale tractului urinar inferior şi infecţiile cu FeMV.

Publicat în Pet Mania

O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cu un număr ridicat de mutaţii care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor existente pe piaţă împotriva COVID-19, a fost detectată în Africa de Sud, au anunţat joi oameni de ştiinţă, potrivit AFP şi Reuters.
''Din păcate, am detectat o nouă variantă, care constituie o sursă de îngrijorare în Africa de Sud'', a declarat virusologul Tulio de Oliveira cu prilejul unei conferinţă de presă online.
Varianta B.1.1.529 prezintă un număr ''extrem de ridicat'' de mutaţii, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care au detectat anterior varianta Beta.
Beta este una dintre cele patru variante etichetate drept ''preocupante'' de OMS, întrucât există dovezi că ar fi mai contagioasă, iar vaccinurile au o eficienţă mai scăzută împotriva acesteia.
Date iniţiale de la laboratoarele de diagnostic sugerează că noua variantă s-a răspândit rapid în cea mai populată provincie sud-africană, Gauteng, şi ar putea fi deja prezentă în celelalte opt provincii ale ţării, au mai spus oamenii de ştiinţă.
''Deşi datele sunt limitate, experţii noştri lucrează peste program cu toate sistemele de supraveghere stabilite pentru a înţelege noua variantă şi potenţialele sale implicaţii'', a precizat Institutul Naţional pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud într-un comunicat.
Africa de Sud a solicitat pentru vineri o întâlnire de urgenţă cu un grup de lucru care se ocupă de evoluţia virusului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a discuta despre noua variantă.
În acest moment, specialiştii nu sunt siguri de eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 împotriva acestei forme de virus.
Apariţia noii variante este fără îndoială la originea creşterii ''exponenţiale'' a contaminărilor din ultimele săptămâni, potrivit ministrul Sănătăţii din Africa de Sud, Joe Phaahla, prezent la conferinţa de presă.
Alte cazuri au fost semnalate în ţara vecină Botswana şi în Hong Kong, la o persoană care a revenit dintr-o călătorie în Africa de Sud.
Africa de Sud, care se teme de izbucnirea unui nou val de infectări cu noul coronavirus până la sfârşitul anului, este în mod oficial ţara cea mai afectată de pandemie de pe continentul african, înregistrând peste 2,9 milioane de cazuri şi peste 89.600 de decese.
La nivel global, pandemia este dominată în prezent de propagarea variantei Delta, extrem de contagioasă, detectată iniţial în India. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

De teama virusului sau a restricţiilor, numărul gălăţenilor care vin să se vaccineze a crescut surprinzător numai astăzi. S-au format cozi uriaşe în faţa centrelor de vaccinare, unde oamenii au venit în număr foarte mare încă de la prima oră. La Sala Sporturilor erau două cozi formate. Prin faţă intrau cei care se vaccinau cu Johnson sau prin stânga cu Pfizer. Asta deoarece au fost create două fluxuri de vaccinare cu intrări, săli de aşteptare şi ieşiri separate.

vlcsnap 2021 10 21 15h40m21s138

Unii dintre cei care astăzi au făcut prima doză spun că s-au vaccinat mai ales de teama bolii, în timp ce alţii recunosc tranşant că din cauza restricţiilor se vaccinează. „Am venit să ne vaccinăm cu Johnson, e şi teama de virusul ăsta, dar şi restricţiile. De fapt, cred că mai degrabă restricţiile, nu am convingerea că e bun vaccinul, dar îl fac. Sperăm să fie bine“, spunea o tânără care aştepta să intre la vaccinarea cu Johnson.

Cadrele medicale au fost luate prin surprindere de numărul mare de oameni, dar spun că au doze de vaccin suficiente. „Faţă de ultimele zile, da, sunt foarte multe persoane care au venit astăzi să se vaccineze cu prima doză. Teama probabil i-a determinat, dar şi restricţiile. Noi sperăm că au venit în primul rând din cauza faptului că vor să se protejeze de boală, au văzut că secţiile ATI sunt pline, dar se pare că şi restricţiile au un efect“, a precizat Alexandra Bejan, medic, Centrul de vaccinare Sala Sporturilor.

1.634 de gălăţeni şi-au făcut într-o zi prima doză, iar autorităţile ne asigură că există destule doze de vaccin.

Citeşte şi Noi decese în rândul nevaccinaţilor şi alte 233 de infectări la Galaţi

Publicat în Știrea zilei

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat pe str. Garofiţei, în municipiul Galaţi. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat „Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a focarelor de pestă porcină africană”. De asemenea a fost aprobată „Notificarea de instaurare a zonelor de protecţie şi supraveghere şi de instituire a măsurilor în aceste zone”. A fost luată şi decizia de „distrugere a carcaselor şi cadavrelor de suine prin metode alternative incinerare/îngropare”. În urmă cu o săptămână a mai fost identificat şi anihilat un alt focar de pestă porcină africană, în localitatea Cavadineşti.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 2