Cel de-al cincilea episod al duelul echipelor masculine de volei Steaua - CSM Arcada nu a dezminţit tradiţia şi a fost pe muchie de cuţit. Aflaţi în luptă pentru medaliile de bronz, steliştii au început tare şi şi-au adjudecat primul set. Formaţia bucureşteană a continuat după acelaşi scenariu a condus cu 21-17 şi 23-21 în cel de-al doilea set, dar campioana României şi-a arătat colţii, a reuşit patru puncte consecutive şi a egalat. Setul trei care a durat 35 de minute a fost dramatic şi s-a încheiat în favoarea gazdelor cu 32-30. CSM Arcada nu a renunţat, a revenit, a împins partida în tie-break unde Steaua a avut iniţiativa şi a obţinut o victorie de două puncte.
„Aşa cum ne aşteptam şi această partidă cu cei de la Steaua a fost o partidă încrâncenată la finalul căreia din păcate nu am fost învingători. A fost o partidă în care fiecare jucător a evoluat şi am fost mulţumiţi de implicarea băieţilor, au făcut totul pentru victorie. Acum ne vom concentra pentru partida de vineri în care vom întâlni pe teren propriu Dinamo. Ne dorim să câştigăm ultima partidă din acest campionat în faţa suporterilor noştri, pe care îi aşteptăm în număr mare alături de noi pentru ca la final să sărbătorim împreună câştigarea eventului”, ne-a declarat antrenorul Sergiu Stancu.
Rezultat final: Steaua Bucureşti - CSM Arcada Galaţi 3-2 (16, -23, 30, -22, 10). Echipa gălăţeană a început cu formula: Magdaş 2 puncte, Rangel 3 p, Toro 7 p, Butnaru 5 p, Raţă 13 p, Darlaczi 6 p - Kantor, libero. Au mai intrat: Sobirov 5 p, Teleleu 1 p, Sestan 14 p, Talpă 2 p, Raic 14 p, Bala 3 p, Cristudor - libero. Clasamenul play-off arată astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 72 puncte, 2. Dinamo Bucureşti 65 p, 3. Steaua Bucureşti 58 p, 4. SCMU Craiova 58 p. CSM Arcada va încheia sezonul pe 22 aprilie, când va întâlni, pe teren propriu, de la ora 16.00, pe Dinamo, partida fiind urmată de festivitatea de premiere.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de volei pentru speranţe a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele celui de-al doilea turneu semifinal. CSS Arcada Galaţi a fost prezentă în grupa L de la Suceava alături de alte trei echipe. „Vikingii” gălăţeni pregătiţi de Alin Andrei Lazăr au reuşit o performanţă extraordinară, calificarea la turneul final, după ce a ocupat locul 2 şi a înregistrat rezultatele: 0-3 cu LPS Suceava, 3-0 cu LPS Piatra Neamţ şi 3-1 cu CSS Tulcea.
„Mergem la turneul final după un turneu semifinal greu. Am reuşit să ne atingem obiectivul, iar acum mergem să ne bucurăm de primul turneu final al nostru şi chiar dacă venim din recălificări ne dorim o medalie! Sunt mândru de băieţii mei, au luptat până în ultima clipă şi până la ultima fărâmă de energie în ultimul meci împotriva unei echipe (Tulcea) cu care ne găseam pentru a 6-a oara anul acesta!”, ne-a declarat antrenorul Alin Andrei Lazăr.
Lotul echipei gălăţene: Eduard Ionescu, Cristi Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Răzvan Sînpetru, Cristi Ungureanu, Vlad Ovidenie, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Bogdan Neştian, Andrei Doca, Robert Stamate. Turneul final este programat în perioada 11-15 mai. Echipele calificate sunt: CTF Mihai I Bucureşti, CSM Bucureşti A, Academia Volei Lazăr Marius Zalău, CSS Avram Iancu Ştei, LPS Suceava, CSS ARCADA GALAŢI, CSS Zalău şi CSS Blaj.

Publicat în Sport

Un nou episod al duelului dintre SCMU Craiova şi CSM Arcada Galaţi, de data aceasta în prima etapă din returul play-off-ului 1-4 din Divizia A1 la volei masculin. A fost din nou un nou meci thriller în sala Polivalentă din Craiova care a avut acelaşi deznodământ ca în sezonul regulat. Oltenii, care luptă pentru medaliile de argint sau bronz, au condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi, dar campionii lui Sergiu Stancu şi-au respectat blazonul, au revenit şi au obţinut o victorie de două puncte după 19-17 în tie-break. Rezultat final: SCMU Craiova - CSM Arcada 2-3 (24, -18, 18, -22, -17).
„Ne bucură mult victoria noastră de la Craiova. O victorie muncită împotriva unui adversar puternic. Vreau să felicit toată echipa, băieţii au dovedit încă o dată tărie de caracter, chiar dacă suntem campioni cu trei etape înainte de terminarea campionatului, băieţii au luptat până la capăt reuşind să câştige acest meci”, ne-a declarat antrenorul Sergiu Stancu.
CSM Arcada a început cu formula: Sobirov 12 puncte, Rangel 7 p, Sestan 19 p, Talpă 2 p, Raic 2 p, Bala 13 p - Kantor, libero. Au mai intrat: Raţă 17 puncte, Butnaru 3 p, Magdaş 6 p, Teleleu. Cu două etape înainte de terminarea sezonului, clasamentul se prezintă astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 71 puncte, 2. Dinamo Bucureşti 62 p, 3. SCMU Craiova 58 p, 4. Steaua Bucureşti 56 p. Etapa următoare, campioana României va juca pe 15 aprilie, la Bucureşti, cu Steaua.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de volei la categoria cadeţi a programat turneele semifinale. Galaţiul a fost reprezentat de CSS, la feminin respectiv CSS Arcada, la masculin. Deşi au avut un sezon bun, ambele echipe gălăţene nu au reuşit să acceadă la turneul final. La Braşov, „panterele roz” antrenate de Marian Apostu au înregistrat rezultatele: 0-3 cu CSS Turda, 0-3 cu Bravol Braşov, 0-3 cu CSS 2 Bucureşti. Lotul de jucătoare: Iulia Sava, Ioana Acxinte, Sara Călin, Andra Milea, Briana Constantin, Bianca Frumuzache, Eva Călin, Adriela Anton, Iulia Sbangu, Cristina Constantinescu, Bogdana Deaconescu, Ioana Dan, Teodora Ferdinand, Iulia Luca, Eliza Neculau.
„Tigrişorii” pregătiţi de Irina Todaşcă s-au deplasat la Topliţa unde au obţinut rezultatele: 1-3 cu CSS Topliţa, 3-0 cu CSS Blaj, 1-3 cu CTF Mihai I Bucureşti. Lotul de jucători: Răzvan Chirilă, Iustin Pavel, Andrei Cohal, Matei Porumb, Claudiu Boroş, Ştefan Diaconu, David Macovei, Eduard Ionescu, Sebstian Ursu, Rareş Anton, Ştefan Doca.

Publicat în Sport

Ultima etapă a turului din play-off-ul 1-4 al Diviziei A1 la volei masculin a programat vineri duelul primelor două clasate, Dinamo Bucureşti - CSM Arcada. Dinamoviştii au intrat foarte hotărâţi pe teren şi au izbutit să-şi adjudece primul set. Gălăţenii lui Sergiu Stancu au strâns imediat rândurile, Raic şi Bala au atacat precis, Sobirov a blocat ermetic pe centru şi CSM Arcada şi-a trecut în cont următoarele două seturi şi punctul necesar pentru cel de-al patrulea titlu de campioană naţională consecutiv. Aşa cum a procedat şi în alte dăţi, antrenorul Sergiu Stancu a introdus din setul 4 şi jucătorii de pe bancă: Teleleu, Darlaczi, Butnaru, Magdaş, Toro şi Cristudor - libero, Dinamo a revenit spectaculos şi a obţinut o victorie de două puncte importante în lupta pentru locul doi. Rezultat final: Dinamo - CSM Arcada 3-2 (19, -22, -20, 20, 10). Echipa gălăţeană a început cu formula: Sobirov, Rangel, Sestan, Talpă, Raic, Bala -Kantor, libero.
„Ne bucurăm pentru acest nou titlu câştigat, care vine să încununeze un sezon foarte bun al nostru. Am jucat 10 meciuri în Europa, ajungând până în sferturile de finală CEV Cup. Am câştigat Cupa României, un trofeu care îl tot pierdusem în ediţiile anterioare, iar acum am câştigat al 4-lea titlu de campioni. Întotdeauna la CSM Arcada Galaţi obiectivele sunt acestea, iar noi suntem foarte bucuroşi că am reuşit să atingem aceste obiective”, ne-a declarat antrenorul Sergiu Stancu. Cu trei etape înainte de final, CSM Arcada şi-a asigurat matematic un nou titlu de campioană. Echipa gălăţeană mai are de jucat în acest sezon cu: SCMU Craiova, pe 9 aprilie, Steaua Bucureşti, pe 16 aprilie, ambele în deplasare, şi cu Dinamo, pe 22 aprilie, la Galaţi.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

Sala Elite din Capitală a găzduit timp de trei zile turneul semifinal play-off din seria Est a Diviziei A2 la volei feminin. Reprezentanta Galaţiului, CSU Hygienium, formaţie pregătită de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic, a reuşit să-şi atingă obiectivul fixat pentru faza a 3-a a campionatului şi s-a calificat la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1. Fetele noastre au înregistrat rezultatele: 3-0 (12, 23, 21) cu CSM Bucureşti, 0-3 (-8, -23, -13) cu FC Argeş şi 3-0 (10, 12, 10) cu CSM 2007 Focşani şi au ocupat locul 2 în clasament.
„Am reuşit un turneu fantastic cu două meciuri jucate la potenţial maxim de toată echipa. Consider că am reuşit să valorificăm toate punctele tari şi ne-am adaptat jocului adversarelor, deşi primisem informaţii cum că CSM se întărise şi avea aşteptări să ne învingă. Ne-am mobilizat foarte bine, ne-am dorit, am muncit şi cred că rezultatul vorbeşte de la sine. Însă, toată perspectiva se îndreaptă spre ceea ce e cu adevărat important, turneul de promovare, unde sper să recuperăm locul pe care îl merită voleiul feminin gălăţean, şi anume în primul eşalon valoric”, ne-a declarat căpitanul CSU Hygienium, Anamaria Berdilă.
Lotul de jucătoare: Sorina Răileanu, Camelia Vasile, Maria Neacşu, Alexandra Iordache, Andreea Stănescu, Anamaria Berdilă, Carolina Radu, Cristina Popoiu, Maria Vilău, Crina Arbunea, Ioana Ştefu, Minca Cristea. Turneul de baraj se va disputa în perioada 6-8 mai cu participarea formaţiilor: FC Argeş, CSU Hygienium, CSU Poli Timişoara şi CSM Oradea, locaţia urmând să fie stabilită în urma licitaţiei ce se va organiza la sediul FRV.

Publicat în Sport

Divizia A1 la volei masculin programează în weekend partidele celei de-a treia etape din play-off. Soarta titlului de campioană se poate decide vineri seara la finalul partidei Dinamo Bucureşti - CSM Arcada Galaţi, programată de la ora 16.00 şi care va fi transmisă pe TVR 3. Formaţia gălăţeană pregătită de Sergiu Stancu are nevoie de două seturi pentru a aduce în vitrina clubului cel de-al patrulea titlu consecutiv. După superba victorie cu Steaua, CSM Arcada a rămas concentrată şi motivată să continue seria evoluţiilor foarte bune şi să câştige din nou în fieful lui Dinamo.
„Este, dacă pot să spun aşa finala finalei, la Bucureşti se poate decide titlul de campioană. Noi jucăm mereu numai la victorie, aşa vom face şi la Dinamo, nu ne gândim să luăm doar două seturi chiar dacă ne sunt suficiente. Ne dorim să ieşim cât mai repede CAMPIONI”, a declarat Alexandru Raţă, principalul realizator din partida cu Steaua din runda precedentă. În cealaltă partidă se vor întâlni SCMU Craiova şi Steaua. Cu patru etape înainte de finalul play-off-ului 1-4, clasamentul se prezintă astfel: 1.CSM ARCADA GALAŢI 68 puncte, 2.Dinamo 57 p, 3.Steaua 55 p, 4.SCMU Craiova 55 p.

Publicat în Sport

Divizia A2 la volei feminin programează în perioada 1-3 aprilie turneele semifinale în cele două serii. Sala Elite din Bucureşti va găzdui primele patru clasate din seria Est: FC Argeş Volei Piteşti, CSU Hygienium Galaţi, CSM Bucureşti şi CSM 2007 Focşani.
„Plecăm la Bucureşti cu dorinţa clară de a obţine calificarea la turneul final. Vor fi trei zile cu meciuri disputate, cu orgolii mari şi cu o încărcătură fizică şi psihică fantastică, iar echipele care vor şti să îşi gestioneze resursele vor fi cele care vor obţine biletele spre barajul de promovare. Deşi prima parte a campionatului ne-a poziţionat merituos pe locul secund, prefer să îmi concentrez atenţia pe jocul propriu şi pe al echipei, decât pe anticiparea rezultatelor”, ne-a declarat Anamaria Berdilă, căpitanul CSU Hygienium.
Programul complet al turneului: vineri 1 aprilie: FC Argeş - CSM 2007 Focşani, ora 16.00; CSU Hygienium -CSM Bucureşti, ora 19.00; sâmbătă 2 aprilie: FC Argeş - CSU Hygienium, ora 16.00, CSM Focşani - CSM Bucureşti, ora 19.00; duminică 3 aprilie: CSU Hygienium - CSM Focşani, ora 12.00, CSM Bucureşti - FC Argeş, ora 15.00.
Primele două clasate se vor califica pentru turneul de promovare în Divizia A1. La Oradea, în aceeaşi perioadă se dispută turneul play-off al seriei Vest cu participarea formaţiilor: CSU Poli Timişoara, CSM Sighetu Marmaţiei, CSM Timişoara şi CSU Oradea.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

Sala Polivalentă Dunărea a găzduit luni seara al patrulea episod din duelul CSM Arcada Galaţi - Steaua Bucureşti. Partida a început cu un prim set foarte echilibrat, CSM Arcada a condus cu două puncte: 15-13, 19-17, 20-18, 22-20, 23-21, 24-22 şi Sestan a valorificat a treia minge de set. Băieţii lui Sergiu Stancu, care l-a introdus încă din primul set pe Raţă în locul căpitanului Raic, s-au descătuşat şi Bala a încheiat cu un as setul doi. Cu orgoliul rănit, steliştii au revenit şi şi-au adjudecat cel de-al treilea set. Împinşi din spate de minunatul public gălăţean, triplii campioni ai României, care şi-au exasperat adversarii cu blocajele ermetice ale centrilor Talpă şi Sobirov şi atacurile necruţătoare marca Sestan, Bala şi Raţă, puşi în valoare de coordonatorul Rangel, au preluat timona şi au obţinut încă o victorie de trei puncte.
Rezultat final: CSM Arcada Galaţi - Steaua Bucureşti 3-1 (24, 17, -21, 19). Antrenorul Sergiu Stancu a început în formula: Sobirov, Rangel, Sestan, Talpă, Raic, Bala - Kantor, libero. Au mai jucat: Raţă,  Darlaczi, Teleleu, Cristudor - libero. În cealaltă partidă din play-off: SCMU Craiova - Dinamo Bucureşti 3-2. Cu patru etape înainte de terminarea sezonului 2021-2022, clasamentul play-off-ului arată astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 68 puncte, 2. Dinamo Bucureşti 57 p, 3. Steaua Bucureşti 55 p, 4. SCMU Craiova 55 p. Echipa gălăţeană va juca etapa viitoare cu Dinamo, la Bucureşti. Partida este programată vineri, 1 aprilie, de la ora 16.00, şi va fi transmisă pe TVR 3. CSM Arcada are nevoie să câştige două seturi pentru a fi matematic campioană.

Publicat în Sport
Miercuri, 23 Martie 2022 10:28

CSM Arcada a făcut primul pas spre event

Divizia A1 la volei masculin a programat luni partidele primei runde din play-off-ul 1-4. Sala Polivalentă Dunărea a găzduit partida CSM Arcada Galaţi - SCMU Craiova. După un prim set liniştit adjudecat clar de campionii României, meciul s-a încins. Craiovenii au răbufnit, au revenit în joc şi au restabilit egalitatea la a patra minge de set, după ce anterior gălăţenii au irosit una de 2-0. Soarta confruntării s-a decis în cel de-al treilea set, unul foarte tensionat, pe muchie de cuţit. Oltenii, foarte arţăgoşi şi tensionaţi, au irosit şase mingi de 2-1, fiind preocupaţi mai mult să protesteze la deciziile arbitrilor, „capul răutăţilor”, antrenorul Dănuţ Pascu a fost sancţionat cu cartonaş roşu la scorul de 21-23, gălăţenii au profitat la maxim şi într-un final incendiar, cu Sobirov şi Raţă în prim plan, s-au impus cu 33-31.
Scăpaţi cu faţa curată dintr-un moment dificil, băieţii lui Sergiu Stancu s-au descătuşat, Sestan şi Butnaru au făcut legea în ultimul set şi au obţinut o victorie grea de trei puncte. Rezultat final: CSM Arcada Galaţi - SCMU Craiova 3-1 (15, -25, 31, 14). Echipa gălăţeană a început cu formula: Rangel, Sestan, Talpă, Raic, Bala, Sobirov - Kantor, libero. Au mai intrat: Toro, Raţă, Butnaru, Teleleu, Darlaczi. În cealaltă partidă din grupa 1-4: Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti 1-3. Situaţia din clasament se prezintă astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 65 puncte, 2. Dinamo Bucureşti 56 p, 3. Steaua Bucureşti 55 p, 4. SCMU Craiova 53 p. Etapa viitoare, CSM Arcada va întâlni Steaua, pe 28 martie, în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 19.00.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport
Pagina 3 din 10