Program încărcat în acest final de săptămână pentru iubitorii sportului din urbea gălăţeană. Sala Polivalentă Dunărea va găzdui sâmbătă trei meciuri. De la ora 12.30 este programată confruntarea handbalistică dintre CSM Galaţi şi CSU Neptun Constanţa, care contează pentru ultima etapă a turului Diviziei A la handbal feminin, seria A. Chiar dacă vor întâlni ocupanta locului trei, gălăţencele pregătite de Valeriu Costea nu concep decât varianta victoriei care să le consolideze poziţia de lider.
De la ora 17.00 este programat derbiul Diviziei A1 la volei masculin dintre CSM Arcada şi Dinamo Bucureşti. Un duel interesant în care echipa pregătită de Sergiu Stancu, abia revenită de la Belchatow, unde a fost învinsă după o luptă dramatică, scor 2-3 de PGE Skra Belchatow, în manşa tur din sferturile CEV Cup, porneşte cu prima şansă în ciuda programului încărcat din ultima perioadă. Bucureştenii au mai mulţi jucători infectaţi cu Covid 19, şi-au amânat deja meciul cu Zalăul şi până la ora redactării articolului nu s-a luat o hotărâre finală despre partida de la Galaţi.
Reunirea sportivă se va încheia cu partida CSM Galaţi - SCMU Craiova, din cea de-a 19-a etapă a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, programată de la ora 19.30. Cu un moral bun după victoria din fieful Stelei, băieţii lui Florin Nini vor avea un examen dificil cu echipa din Cetatea Băniei, care este creditată cu şanse la medalii în acest sezon, dar sunt decişi să facă un meci mare şi să obţină un rezultat pozitiv.

Publicat în Sport

Divizia A1 la volei masculin a programat sâmbătă partidele celei de-a 15-a etape. CSM Arcada Galaţi s-a deplasat la Baia Mare unde a întâlnit formaţia locală Ştiinţa Explorări. Aşa cum se anticipa băimărenii, pe teren propriu au fost o nucă tare. Campionii României şi-au respectat blazonul şi cartea de vizită impresionantă, s-au mobilizat, au muncit reuşind să anuleze o minge de set a gazdelor şi au obţinut o victorie de trei puncte, absolut meritată. Rezultat final: Ştiinţa Explorări Baia Mare - CSM Arcada 0-3 (-22, -18, -24).
Antrenorul Sergiu Stancu a început cu formula: Sobirov 8 puncte, Rangel 3 p, Sestan 13 p, Talpă 9 p, Raic 11 p, Bala 8 p - Kantor, libero. Au mai jucat: Raţă 6 p, Toro, Teleleu. Într-o altă partidă, Steaua - SCMU Craiova 3-2, după ce oltenii au condus cu 2-0. După 15 etape, podiumul Diviziei A1 se prezintă astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 42 puncte, 2. Steaua Bucureşti 37 p, 3. SCMU Craiova 35 p. „Suntem bucuroşi de victoria obţinută pe terenul celor de la Baia Mare mai ales ştiind faptul că multe echipe au avut meciuri grele la Baia Mare. În seara asta ne bucurăm, iar de mâine ne concentrăm pe următorul meci cel din Polonia. Cu siguranţă ne aşteaptă o partidă grea în Polonia împotriva unei echipe foarte bune. Noi vom face totul pentru a ne califica în faza următoare a CEV Cup”, ne-a declarat coach Sergiu Stancu.
Echipa gălăţeană a ajuns duminică seara în Polonia unde marţi, 1 februarie, va juca cu PGE Skra Belchatow manşa tur din sferturile CEV Cup. Returul se va disputa pe 8 februarie în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 18.00.

Prima victorie la Puşkin

După foarte mulţi ani, sala Florin Balaiş - Puşkin a revenit sâmbătă în circuitul competiţional voleibalistic la nivelul eşalonului secund feminin cu partida dintre CSU Hygienium Galaţi şi CSM Bucureşti. Derbiul seriei Est a adus faţă în faţă, în cea de-a 9-a etapă, ocupantele locurilor 2 respectiv. În ciuda absenţelor de ultim moment: Maria Vilău şi Camelia Vasile, cu probleme medicale la modă în această perioadă, echipa antrenată de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic a intrat foarte motivată pe teren, a servit foarte bine, a construit şi a finalizat aproape de fiecare dată şi a obţinut o victorie importantă care le consolidează poziţia a doua din clasament.
Rezultat final: CSU HYGIENIUM - CSM Bucureşti 3-0 (14, 20, 15). Echipa gălăţeană a folosit formula: Andreea Stănescu, cu o evoluţie foarte bună atât în atac cât şi la servici, Cristina Popoiu, aflată la debutul ca titulară, Carolina Radu, Anamaria Berdilă, căpitanul care le dă încredere mereu coechipierelor mai tinere, Ana Iordache, Sorina Răileanu - Minca Cristea, libero. A mai jucat: Ioana Ştefu. După nouă etape, CSU Hygienium se menţine pe locul 2 cu 24 de puncte, la şase lungimi de ocupanta locului trei, CSM Bucureşti. Runda viitoare, echipa noastră va juca în deplasare cu Academia de volei Tomis Constanţa.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

La 40 de ore de la senzaţionala calificare în sferturile de finală ale CEV Cup, dintre care vreo 12 petrecute pe drum, campioana României, CSM Arcada  a revenit pe teren pentru partida de pe terenul lui UV Timişoara, lanterna Diviziei A1. Antrenorul Sergiu Stancu a folosit formula: Toro, Butnaru, Raţă, Darlaczi, Sobirov, Teleleu - Cristudor, libero, aceeaşi care a încheiat thriller-ul cu United Volleys Frankfurt, care şi-a făcut încă odată treaba şi a obţinut o victorie de trei puncte. Rezultat final: UV Timişoara - CSM Arcada 0-3 (-17, -15, -17). Runda a 13-a a fost cu ghinion pentru urmăritoarele din Capitală ale echipei gălăţene: Dinamo Bucureşti - SCMU Craiova 2-3 şi Ştiinţa Explorări Baia Mare - Steaua Bucureşti 3-2. Podiumul Diviziei A1 se prezintă astfel: 1. CSM ARCADA GALAŢI 36 puncte, 2. Dinamo 33 p, 3. Steaua 31 p. CSM Arcada va disputa două meciuri în această săptămână: Rapid - 26 ianuarie acasă şi Ştiinţa Explorări Baia Mare - 29 ianuarie, în deplasare. Totodată s-au stabilit şi datele de disputare a dublei manşe din sferturile CEV Cup dintre PGE Skra Belchatow - 1 februarie în Polonia respectiv 8 februarie, la Galaţi.  

Prima victorie din retur pentru CSU Hygienium

Divizia A2 la volei feminin s-a reluat sâmbătă când au fost programate partidele primei etape din retur. CSU Hygienium Galaţi a jucat în deplasare cu CSM 2007 Focşani. Fetele noastre pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic au jucat bine şi au obţinut o primă victorie de trei puncte în acest an. „A fost un meci frumos, cu un prim set pe care l-am câştigat clar, apoi confruntarea a devenit interesantă şi echilibrată, adversarele cu sprijinul publicului au încercat să revină dar nu ne-am pierdut cu firea şi am reuşit să ne impunem în minim de seturi. Am început anul cu dreptul şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie ”, ne-a declarat antrenoarea de la CSU Hygienium, Adriana Dudnic. Rezultat final: CSM 2007 Focşani - CSU Hygienium Galaţi 0-3 (-11, -21, -23). Echipa gălăţeană a început partida cu formula: Carolina Radu, Camelia Vasile, Alexandra Iordache, Maria Vilău, Anamaria Berdilă, Andreea Stănescu - Minca Cristea, libero. Au mai intrat: Ioana Ştefu şi Sorina Răileanu. După opt etape, CSU Hygienium se menţine pe locul 2 în seria Est cu 21 de puncte. Formaţia gălăţeană va întâlni runda viitoare programată pe 29 ianuarie pe teren propriu, cel mai probabil în sala Florin Balaiş - Puşkin, de la ora 12.00, pe CSM Bucureşti, ocupanta locului 3.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport
Miercuri, 19 Ianuarie 2022 12:50

CSU Hygienium debutează în retur

Divizia A 2 - seria Est la volei feminin programează la sfârşitul acestei săptămâni partidele celei de-a opta etape, prima din retur. CSU Hygienium Galaţi va juca sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 12.00, în deplasare cu CSM 2007 Focşani. În partida tur, fetele pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic s-au impus clar cu 3-0. Gălăţencele, care s-au mutat cu arme şi bagaje la sala Florin Balaiş - Puşkin, au reluat antrenamentele pe 5 ianuarie, s-au antrenat foarte bine şi sunt nerăbdătoare să revină pe teren. Sunt aşteptate să se întoarcă la echipă cele două internaţionale Carolina Radu şi Minca Cristea, care au participat cu Naţionala României Under 17 la turneul balcanic de calificare la Campionatul European.
România a ocupat locul 5 după ce a înregistrat rezultatele: 0-3 cu Bulgaria, 0-3 cu Turcia, 3-0 cu Albania, 0-3 cu Serbia şi 0-3 cu Grecia. Tricolorele mici vor mai avea o şansă de calificare în primăvară când va mai avea loc un turneu, adversarele urmând să fie stabilite prin tragere la sorţi. La finalul turului, situaţia din clasamentul Diviziei A2 Est se prezintă astfel: 1. FC Argeş Piteşti 21 puncte, 2. CSU HYGIENIUM GALAŢI 18 p, 3. CSM Bucureşti 15 p, 4. CTF Mihai I Bucureşti 8 p, 5. ACS Sport Plus Brăila 7 p, 6. CSM 2007 Focşani 6 p, 7. ACS Bravol Braşov 5 p, 8. Academia de Volei Constanţa 1 p.

Publicat în Sport

Galaţiul revine în circuitul voleibalistic european cu un eveniment „first class”. Sala Polivalentă Dunărea va găzdui marţi, 18 ianuarie, şi joi, 20 ianuarie, de la ora 18.00, dubla manşă din 8-imile CEV Cup dintre United Voleys Frankfurt şi CSM Arcada.
Iniţial partida tur a fost programată la Frankfurt, dar din cauza resticţiilor pandemice, germanii au acceptat să joace ambele meciuri în oraşul de la Dunăre. United, care ocupă locul 2 în 1-st Bundesliga şi are în componenţă jucători valoroşi din Australia, Japonia, Canada, Suedia, Estonia şi Germania, a sosit duminică seara în Galaţi. Echipa gălăţeană nu va putea conta pe aportul lui Bissette, care a suferit o intervenţie chirurgicală, dar va încerca să profite de celelalte atuuri şi să meargă mai departe.
„Consider că suntem pregătiţi pentru dubla cu nemţii, ca echipă încercăm să depăşim câteva momente delicate cu accidentări, parcă pe bandă rulantă... Ne-am pregătit din greu, sper să profităm de terenul propriu şi să mergem mai departe în această competiţie”, ne-a declarat Marian Bala, desemnat cel mai bun voleibalist din România în 2021.
Accesul la acest eveniment va fi permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2. Preţul biletului de intrare este 10 lei, pentru fiecare dintre cele două partide.

Publicat în Sport

Sezonul voleibalistic a debutat în forţă. Cele mai valoroase echipe din România, în opinia specialiştilor, CSM Arcada Galaţi şi Dinamo au deschis balul duminică seara în Capitală, într-o partidă care a contat pentru manşa tur din sferturile de finală ale Cupei României. Fără acest trofeu în palmares încă, echipa gălăţeană pregătită de Sergiu Stancu ajutat de Răzvan Tănăsescu a intrat pe teren foarte motivată, a reuşit o evoluţie consistentă, cu o sincopă inerentă în setul trei şi a obţinut o victorie importantă şi de moral pentru perioada foarte încărcată care urmează, cu meciuri din trei în trei zile pe trei fronturi: campionat, CEV Cup şi Cupa României.
"Mulţumim frumos pentru felicitări. Suntem bucuroşi de rezultat. Am reuşit să câştigăm pe terenul celor de la Dinamo un meci foarte important pentru noi. Acum ne bucurăm de acest rezultat, dar de mâine ne concentrăm pentru meciul de la Bucureşti împotriva celor de la Titanii", ne-a declarat antrenorul de la CSM Arcada, Sergiu Stancu. Rezultat final: Dinamo Bucureşti - CSM Arcada Galaţi 1-3 (-18, -18, 18, -19). Echipa gălăţeană a început cu formula: Talpă, Rangel, Sestan, Sobirov, Raţă, Bala - Kantor, libero. Au mai jucat: Bissette, Raic şi Teleleu. Returul se va disputa pe 23 februarie, la Galaţi. CSM Arcada are prima şansă să se califice în Final Four. La sfârşitul acestei săptămâni se reia Divizia A1 cu partidele primei etape din retur. Campioana României en-titre va juca pe 15 ianuarie, în deplasare, cu Titanii Bucureşti.

Publicat în Sport

Nu este nicio noutate faptul că performanţa cere sacrificii. Şi sportivii ştiu cel mai bine acest lucru, în multe situaţii aceştia fiind nevoiţi să facă anumite sacrificii, renunţând la sărbători, vacanţe, distracţii etc. Din 20 decembrie 2021, Naţionala feminină de volei Under 17 a României se află în cantonament la Baia Mare. Printre cele 18 tricolore convocate se află şi două jucătoare de la CSU Hygienium Galaţi: coordonatoarea Carolina Radu şi liberoul Minca Cristea.
Carolina şi Minca sunt jucătoare de bază ale echipei gălăţene pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic, care a încheiat turul pe locul 2 în Divizia A2 seria Est, având şi dublă legitimare la Dinamo, echipă pentru care vor evolua în competiţiile juvenile. Naţionala de cadete a României va participa în perioada 12-14 ianuarie la turneul balcanic de calificare la Campionatul European ce se va desfăşura la Belikeşir - Turcia. Tricolorele au fost repartizate în grupa B alături de: Serbia, Albania şi Muntenegru. Grupa A este formată din: Grecia, Bulgaria şi Turcia. Primele două clasate se califică în semifinale.

Publicat în Sport

Oaspeţi de onoare în weekend la Galaţi. Naţionala de volei masculin a României sub conducerea selecţionerului Sergiu Stancu s-a pregătit timp de patru zile la sala Polivalentă Dunărea. „Este o acţiune care ne ajută să vedem la lucru jucătorii din campionatul intern şi să clădim în continuare, deoarece, aşa cum am mai declarat-o, voleiul românesc are valoare. Trebuie să muncim mult pentru a ajunge acolo unde îşi doresc toţi suporterii români ai acestei minunate discipline”, a declarat selecţionerul Sergiu Stancu. Din lotul tricolor fac parte şi patru jucători legitimaţi la campioana României, CSM Arcada: Marian Bala, Alexandru Raţă, Andrei Butnaru şi Vlad Kantor. România va susţine o dublă amicală în deplasare cu Ungaria.
Federaţia Română de Volei a anunţat zilele trecute că, pe baza voturilor membrilor Colegiului Central al Antrenorilor şi a membrilor aleşi ai Consiliului Director al FRV, au fost stabilite topurile voleiului românesc din 2021. Acestea vor fi decernate în cadrul  „Galei Voleiului Românesc”, care va avea loc la 22 decembrie, la Bucureşti. În cadrul acesteia vor fi aniversaţi 90 de ani de existenţă a voleiului în România. Voleibalistul Anului 2021 a fost desemnat Marian Bala (CSM Arcada Galaţi), iar antrenorul anului 2021 a fost desemnat Stancu Sergiu, cel care conduce campioana României, CSM Arcada Galaţi, totodată selecţionerul naţionalei masculine.

Publicat în Sport

Divizia A1 la volei masculin a programat miercuri partidele celei de-a 11-a etape. CSM Arcada Galaţi a întâlnit în sala Polivalentă Dunărea pe Universitatea Cluj Napoca. Campionii lui Sergiu Stancu au confirmat aşteptările şi au încheiat anul şi turul en-fanfare cu încă o victorie scurtă. Rezultat final: CSM Arcada - U Cluj 3-0 (14, 11, 15). Echipa gălăţeană a început cu formula: Rangel 1 punct, Sestan 6 p, Sobirov 8 p, Raic 1 p, Bala 1, Talpă 6 p - Kantor, libero. Au mai jucat: Teleleu 4 p, Darlaczi 4 p, Raţă 9 p, Toro 8 p, Butnaru 8 p - Cristudor, libeero. La finalul turului, podiumul Diviziei A1 se prezintă astfel: 1. CSM Arcada Galaţi 30 puncte, 2. Dinamo Bucureşti 29 p, 3. Steaua Bucureşti 28 p.
Tripla campioană a României este foarte bine reprezentată în statisticile individuale. Vasile Talpă şi Adrian Butnaru ocupă primele două poziţii  la „best blocker”, iar Filip Sestan 56% şi Alexandru Raţă 55% sunt în Top 5 la eficienţa atacului. Dream Team-ul turului sezonului 2021-2022 are în componenţă patru jucători de la CSM Arcada: căpitanul Ivan Raic, croatul Filip Sestan, moldoveanul Vasile Talpă şi mexicanul Rangel. Primul joc oficial din 2022 este programat pe 12 ianuarie, la Frankfurt, cu United Volleys, manşa din 8-imile CEV Cup. Returul Diviziei A1 va începe 15 ianuarie, când echipa noastră va întâlni în deplasare pe Titanii Bucureşti.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

După superba calificare parafată la Chaumont în 8-imile CEV Cup, tripla campioană a României a rămas în Bucureşti unde sâmbătă la prânz a întâlnit pe CSU Ştiinţa într-o partidă ce a contat pentru cea de-a 10-a etapă a Diviziei A1. Voleibaliştii pregătiţi de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu şi-au tratat adversarii cu maximă seriozitate şi au reuşit o victorie scontată de trei puncte. Rezultat final: CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Arcada Galaţi 0-3 (-16, -19, -16).
Echipa gălăţeană a început cu formula: Sestan 5 puncte, Sobirov 13 p, Raic 9 p, Bala 12 p, Talpă 6 p, Rangel 4 p - Cristudor, libero. Au mai intrat: Toro 2 p, Raţă 1, Darlaczi 1 p, Butnaru 2 p, Teleleu.  După 10 etape, CSM Arcada se menţine în fruntea clasamentului cu 27 de puncte. Trupa lui Sergiu Stancu va disputa ultimul meci în faţa propriilor suporteri miercuri, 15 decembrie, de la ora 17.00, în sala Polivalentă Dunărea, cu Universitatea Cluj Napoca. CSM Arcada va încheia anul pe 18 decembrie în Capitală, unde va întâlni pe Dinamo în manşa tur din sferturile de finală ale Cupei României.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport
Pagina 5 din 10