Volumul de lemn pus pe piaţă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva până la finalul acestui an a fost suplimentat cu 500 de mii de metri cubi, propunerea directorului general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, fiind aprobată de Consiliul de Administraţie în şedinţa din 10 octombrie a.c.
Astfel, faţă de un program iniţial de 9,5 milioane metri cubi recoltaţi din pădurile proprietatea publică a statului, până la finalul anului vor fi puşi pe piaţă 10 milioane de metri cubi, din care 3,9 milioane de metri cubi vor fi oferiţi ca lemn fasonat, iar 6,1 milioane de metri cubi ca lemn pe picior.
Menţionăm că ponderea lemnului fasonat pus pe piaţă de Romsilva a crescut în acest an la 39%, faţă de 26% pe parcursul anului trecut.
De asemenea, Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a aprobat, în aceeaşi şedinţă, un volum de 10 milioane de metri cubi pentru a fi recoltaţi în 2023 din pădurile proprietatea publică a statului. Din acest volum, 50% va fi valorificat ca lemn fasonat, exploatat prin forţe proprii sau contracte de prestări servicii de exploatare forestieră, şi 50% prin licitaţii de vânzare a lemnului pe picior către agenţii economici atestaţi.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional, informează Biroul de Presă al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Publicat în Economie

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni din 2021, faţă de perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2020, ca serie brută cu 1,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a scăzut,pe total cu 1,2%. Pe elemente de structură scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-23,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,5%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,6%. Pe obiecte de construcţii clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 11,5%, respectiv cu 8,1%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 29,6%.

Scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-20,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,5%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,4%. Pe obiecte de construcţii clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 10,5%, respectiv cu 5,5%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 23,6%.
Conform INS, în noiembrie 2021 comparativ cu octombrie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 16,1%, creştere evidenţiată astfel: lucrările de construcţii noi (+16,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+14,9%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+14,5%). Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri astfel: clădirile nerezidenţiale (+20,7%), lucrările de construcţii inginereşti (+19,9%) şi clădirile rezidenţiale (+5,9%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,9%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+16,1%), lucrările de construcţii noi (+6,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+4,3%).
Pe obiecte de construcţii volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale cu 10,2%, construcţiile inginereşti cu 9,0% şi la clădirile rezidenţiale cu 5,0%.

Creşteri s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi

În noiembrie 2021, comparativ cu noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 3,9%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi (+8,1%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+3,5%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 20,6%. Pe obiecte de construcţii clădirile rezidenţiale au crescut cu 42,9%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 6,7%, respectiv cu 4,4%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 2,0%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,7%) şi la lucrările de construcţii noi (+6,8%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 21,8%. Pe obiecte de construcţii, clădirile rezidenţiale au crescut cu 43,0%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 8,2%, respectiv cu 5,4%. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 4,8% în primul semestru al anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, un rol important la acest trend având vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, precum şi comercializarea carburanţilor, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, la nivelul lunii iunie din acest an, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a înregistrat un salt de 7,9% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+22%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (+1%).

Tot în iunie 2015, comparativ cu iunie 2014, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a consemnat o creştere cu 7,1% ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+21,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,4%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,9%).

Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie — iunie 2015, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie brută, a înregistrat un avans de 4,8% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+11,5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,8%). În acelaşi timp, vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,9%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în semestrul I 2015, comparativ cu semestrul I din anul anterior, a crescut cu 4,9%, datorită vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+10,6%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,9%). Vânzările de produse nealimentare au rămas la acelaşi nivel.

Datele INS relevă, totodată, că, în iunie 2015 raportat la luna precedentă din acelaşi an, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 4,2%, ca urmare a majorării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+11,7%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+1,5%). La polul opus s-a situat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu o scădere a afacerilor de 1,8%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2015, comparativ cu luna precedentă a crescut cu 1,7%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+12,7%) şi vânzările de produse nealimentare (+0,4%), contribuind la raportarea pozitivă.

În cazul comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, acesta a scăzut, în iunie 2015 faţă de mai 2015, cu 4,6%, notează INS.

Publicat în Economie