Angajaţii instituţiilor publice vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei fiecare, în perioada 2022 - 2026, conform unui act normativ adoptat de Executiv la finele anului trecut, informează agerpres.ro. Însă chiar unii antreprenori din turism sunt de părere că o redistribuire a bugetului alocat voucherelor de vacanţă pare să fie o soluţie mult mai bună.
O variantă ce ar putea fi luată în calcul este ca angajaţii la stat care câştigă 3.000 - 4.000 de euro să nu beneficieze de acestea, susţine antreprenorul Dragoş Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism.
„În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, ele au existat şi există în momentul de faţă şi sunt previzionate a rămâne încă patru ani, şi sunt sume destul de importante în ceea ce priveşte turismul din România, aproape 300 milioane de euro. Sunt bani mulţi şi sigur că noi putem să cerem şi mai mult, dar eu cred că trebuie să fim şi realişti. Ce poate că ar trebui să gândim apropo de voucherele de vacanţă este un alt mod de a fi folosite. Mie personal, e o părere strict personală, nu am fost mandatat de nimeni să spun lucrul ăsta, mi se pare că oameni care câştigă la stat, de exemplu, 3.000 de euro 4.000 de euro şi aşa mai departe nu au nevoie de vouchere de vacanţă. Eu n-am nevoie de vouchere de vacanţă, ca să fiu clar”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Anastasiu, întrebat dacă s-a ridicat problema majorării valorii voucherelor de vacanţă, în contexul creşterilor de preţuri.
Omul de afaceri consideră că s-ar putea aloca sume mai mari pentru cei care folosesc voucherele de vacanţă în extrasezon sau persoanelor care chiar nu-şi permit să plece în concedii. Pe de altă parte, el spune că mediul privat ar putea folosi mult mai mult sistemul de vouchere de vacanţă.
„De asemenea, revenind la prima idee, da, o să mi se spună cu discriminarea, dar eu vă spun cum gândesc. Aş prefera ca aceia care chiar nu-şi permit să plece în concedii să aibă sume mai mari, în contextul în care cei care chiar îşi permit, să aibă sume mai mici sau să aibă sume zero. Sau putem să ne gândim în ce măsură putem să dăm sume mai mari în perioada de extrasezon. Cu cât dai mai mulţi bani în piaţă şi toată lumea se aruncă în sezon, cresc şi preţurile. Nimeni nu mai are neapărat de câştigat din tot sistemul ăsta”, a adăugat acesta.

Publicat în Economie

Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 238 de voturi ''pentru'' şi un vot ''împotrivă'', proiectul de lege pentru modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care prevede instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.
Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabileşte prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor, prevede proiectul.
Totodată, s-a stabilit că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei. Prin excepţie, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, prevede proiectul. Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale. Prevederile referitoare la achiziţionarea şi emiterea tichetelor cadou se aplică în mod corespunzător.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie