Poliţiştii locali gălăţeni au sancţionat în weekend mai multe persoane care consumau alcool în stradă, tulburau liniştea publică sau vorbeau urât. Printre aceştia se numără şi B.G., în vârstă de 39 ani, din comuna Gemenele, judeţul Brăila, care a fost depistat în timp ce profera injurii şi expresii jignitoare trecătorilor aflaţi în zona blocului C10 de pe strada Oltului. A fost sancţionat contravenţional, de poliţiştii locali, cu amendă în valoare de 200 lei. De asemenea, lucrătorii Poliţiei Locale l-au sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 700 lei, conform prevederilor Legii 61/1991, pe B.I.S., de 27 ani, din Galaţi. Acesta a fost depistat consumând băuturi alcoolice în faţa unui imobil de pe strada Laminoriştilor. Fiind în stare avansată de ebrietate, a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa locatarilor din blocul respectiv. Poliţiştii locali i-au depistat şi pe C.R.M., de 23 ani, şi P.R.A., de 27 ani, ambii din Galaţi, în Parcul Spicul, de pe strada Domnească, în timp ce consumau băuturi alcoolice. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 100 lei amendă.

Publicat în Eveniment
Marți, 21 Iulie 2015 00:00

Razii în trenuri şi porturi

Având în vedere că în weekend mulţi călători se deplasează cu trenurile de persoane spre şi dinspre litoral şi tot în această perioadă pe fluviul Dunărea s-a intensificat circulaţia cu ambarcaţiunile de agreement, poliţiştii de la Transporturi au acţionat în locurile de interes operativ cu 60 de poliţişti, în medie, pe zi, în ultima perioadă. „Au fost constatate cu acest prilej 44 de contravenţii, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 16.500 lei, majoritatea fiind în domeniul ordinii publice şi comerţului ambulant, s-au confiscat bunuri în valoare de 250 lei - ţigări de contrabandă, s-a clarificat situaţia unui urmărit naţional (persoană înecată în fluviul Dunărea) şi au fost constatate 8 infracţiuni - un furt din buzunar, 2 evaziuni fiscale, 2 înşelăciuni cu bilete de transport şi 2 falsuri de bilete CFR, totodată fiind identificate patru persoane suspecte de comitere de fapte ilicite, şi rămase în evidenţe cu autori necunoscuţi. În acest sens au fost identificate patru persoane suspecte de comiterea  unui furt din zona fluviului Dunărea, dosar aflat cu autori necunoscuţi, fapta constând în deposedarea de un rucsac în care victima avea mai multe bunuri în valoare de 1.000 lei - tabletă, etc., toate fiind recuperate. Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. De asemenea, a fost prins în flagrant un tânăr din comuna Verneşti, judeţul Buzău, în timp ce îi sustrăgea unei persoane din buzunar suma de 100 lei. Cel în cauză este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, banii fiind recuperaţi”, a precizat Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. În urma patrulării pe trenul regio pe distanţa Tecuci – Galaţi, a fost depistat un tânăr din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, care călătorea cu un bilet de călătorie falsificat, creând un prejudiciu Societăţii de Călători CFR Galaţi în sumă de 200 lei. Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi înşelăciune.

A fost identificată o administratoră a unei societăţi comerciale din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, care deţine o ambarcaţiune de agrement la fluviul Dunărea, în zona municipiului Galaţi, pentru care nu a plătit taxe şi impozite, prevăzute de lege, prejudiciul fiind de 4.500 lei. Cea în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Publicat în Comunitate

Timp de două zile, lideri naţionali actuali ai liberalilor se vor afla în judeţul nostru. Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL, şi Gheorghe Flutur, co-secretarul general al partidului, vor vizita vineri judeţul, iar sâmbătă, va veni şi Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PNL. Ziua de sâmbătă va fi dedicată reuniunii cu liberalii din municipiu. Programul a fost anunţat de deputatul Victor Paul Dobre, co-preşedintele PNL Galaţi. 

Publicat în Politica
Pagina 5 din 5