Luni, 02 August 2021 11:35

Trecerea la energie regenerabilă ar putea crea 10 milioane de locuri de muncă Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la parcurile eoliene marine din Marea Britanie la centralele de energie solară plutitoare din Vietnam, aproximativ 13.000 de proiecte de energie regenerabilă din aproape 50 de ţări aşteaptă finanţare şi ar putea crea până la zece milioane de locuri de muncă ecologice, conform unui raport publicat de firma de consultanţă EY-Parthenon, transmite Reuters.
Proiectele de energie regenerabilă oferă oportunităţi de investiţii de 2.000 miliarde de dolari şi ar putea genera slujbe pe plan local şi în lanţurile de aprovizionare, ajutând la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi asigurând o redresare verde în urma pandemiei de coronavirus, arată datele EY.
Serge Colle, consilier pe problemele de energie la EY, a declarat că raportul arată că există pe plan global "un potenţial imens pentru a accelera investiţiile private în energie regenerabilă", cu politici guvernamentale şi alte autorităţilor de reglementare adecvate.
Dacă proiectele identificate sunt implementate în următorii trei ani, ele ar dubla rata construirii în domeniul energiei regenerabile pe plan global, reducând cu 22% emisiile de gaze cu efect de seră, se arată în raport.
Cele mai mari potenţiale beneficii ar fi pentru muncitorii din China şi Statele Unite, unde aceste proiecte ar putea crea aproximativ două şi, respectiv, 1,8 milioane de locuri de muncă. De asemenea, sute de mii de slujbe ar putea fi generate în India, Australia, Brazilia, Marea Britanie şi Canada din majorarea capacităţilor de energie regenerabilă. Toate acestea ar compensa parţial locurile de muncă pierdute în perioada pandemiei.
Este esenţială coordonarea între guverne şi companii pentru dezvoltarea infrastructurii locale şi a competenţelor necesare pentru extinderea generării şi utilizării energiei regenerabile, ceea ce va duce la atragerea investiţiilor necesare, consideră EY.
Dificultăţile vor fi şi mai ridicate în ţările în curs de dezvoltare unde o mare parte a populaţiei nu are acces la energia electrică, se arată în raport. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu