Miercuri, 11 Iulie 2018 00:00

Trump critică din nou ţările membre NATO

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele american Donald Trump a admonestat din nou ţările membre NATO pe tema contribuţiilor la organizaţia de securitate, amintind că Uniunea Europeană are un excedent comercial faţă de SUA, informează Mediafax.
"Statele Unite cheltuiesc mai mult pentru NATO decât orice altă ţară. Acest lucru nu este corect şi nici acceptabil. Deşi aceste ţări şi-au crescut contribuţiile de când am fost învestit, trebuie să facă mai mult, mai mult", a afirmat Trump într-un mesaj postat pe Twitter.
"Germania este 1%, SUA este la 4%, şi NATO este cu mult mai mult în avantajul Europei decât în cel al SUA", a continuat liderul de la Casa Albă, menţionând Germania, o ţintă predilectă a criticilor sale pe tema NATO.
"În plus, Uniunea Europeană are un surplus comercial de 151 de milioane de dolari cu SUA, cu bariere tarifare mari vizând bunuri americane. NU!", a mai adăugat preşedintele american.
Membrii NATO şi-au luat angajamentul de a aloca 2% din PIB apărării, obiectiv ce trebuie îndeplinit până în anul 2024.
Anul trecut, cancelarul german Angela Merkel a amintit că Berlinul a sporit treptat cheltuielile pentru apărare, precizând că ţinta de 2% din PIB va fi atinsă în 2024.
Statele Unite se află pe primul loc în domeniul cheltuielilor pentru apărare, având un buget militar mai mare decât totalul celorlalte ţări membre, echivalentul a 3,61% din PIB-ul american.
Donald Trump a sosit marţi la Bruxelles, unde în perioada 11-12 iulie va participa la summitul NATO.

Lasă un comentariu