Sâmbătă, 14 Septembrie 2019 00:00

Trump şi-a manifestat disponibilitatea pentru o nouă întrevedere cu Kim Jong-un Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele american Donald Trump a declarat recent că este dispus să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-un pentru a relua negocierile privind denuclearizarea la un moment dat anul acesta, informează Reuters, citat de Agerpres.
Declaraţia preşedintelui SUA a fost făcută în contextul în care, recent, Phenianul a anunţat că este dispus să reia discuţiile cu SUA mai târziu în cursul acestei luni.
Analiştii politici au afirmat că îndepărtarea recentă a consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui american, John Bolton, ar putea susţine eforturile Statelor Unite de a relansa discuţiile, dar nu ar facilita îndeplinirea obiectivului Washingtonului de a convinge Phenianul să renunţe la armele sale nucleare.
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au întâlnit de trei ori din iunie 2018 şi până în prezent.
Coreea de Nord a propus recent ca negociatorii celor două ţări să se întâlnească până la sfârşitul lunii la o dată şi într-un loc care să fie stabilite de comun acord, în scopul relansării discuţiilor asupra dezarmării nucleare, aflate într-un punct mort din luna februarie a acestui an.
La puţin timp după acest anunţ, Phenianul a testat două noi rachete cu rază scurtă de acţiune, o activitate recurentă în ultimele săptămâni.
Recent, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american Morgan Ortagus a declarat că "SUA şi comunitatea internaţională au fost unite în mesajul adresat Coreei de Nord care afirmă că provocări precum aceste trageri cu rachete nu sunt utile şi comunică dorinţa ca nord-coreenii să revină la masa negocierilor pentru a duce la bun sfârşit denuclearizarea", potrivit AFP.
Ortagus a calificat drept încurajatoare propunerea nord-coreeană de reluare a discuţiilor până la sfârşitul lunii."Este o declaraţie pe care o salutăm", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.
Administraţia americană, care nu încetează să facă apel la reluarea negocierilor, s-a arătat foarte prudentă până acum faţă de această deschidere diplomatică aparentă a Phenianului.
"Nu avem de anunţat nicio întâlnire în acest moment", a precizat Morgan Ortagus, care a refuzat să spună dacă negocierile între echipele tehnice ale celor două ţări ar putea fi reluate în marja Adunării Generale a ONU ce urmează să înceapă la New York spre sfârşitul acestei luni.

Lasă un comentariu