Duminică, 13 Octombrie 2019 00:00

Ungaria cere UE un dialog constructiv cu Turcia pentru a preveni un nou val de refugiaţi Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uniunea Europeană ar trebui să aibă un dialog cu Turcia, în pofida ofensivei lansate de Ankara împotriva forţelor kurde în Siria, pentru a evita un nou val de migranţi în Europa, a afirmat recent, într-un interviu, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Trupele turce şi aliaţii lor rebeli sirieni au avansat pe teritoriul sirian, deschizând un nou front în războiul civil din Siria şi expunând incapacitatea Europei de a influenţa direcţia conflictului.
''Avem nevoie de un dialog constructiv cu Turcia pentru a evita o situaţie în care un flux migratoriu suplimentar ajunge în Europa'', a spus Szijjarto în interviu, cu câteva săptămâni înainte ca preşedintele turc Tayyip Erdogan să viziteze Budapesta, la începutul lunii noiembrie.
Peter Szijjarto a menţionat că gardul ridicat la graniţa sa de sud cu Serbia ar fi primul punct în care orice nou flux de migranţi ar putea fi oprit şi că acest lucru ar trebui evitat.
Turcia, care găzduieşte 3,6 milioane de refugiaţi sirieni, a ameninţat că ''va deschide porţile'' pentru a le permite celor care sunt deja în ţară să se îndrepte spre Europa dacă nu primeşte sprijin pentru planurile sale.
Guvernul naţionalist al premierului Viktor Orban are relaţii strânse cu Turcia, China şi unele state ex-sovietice din Asia ca parte a unei iniţiative de deschidere a Estului.
Turcia a anunţat de asemenea că forţele sale continuă ofensiva în Siria, cucerind obiectivele fixate în a doua zi a ofensivei împotriva miliţiei kurde Unităţile de protecţie a poporului (YPG), după ce retragerea trupelor americane a permis lansarea unei noi faze periculoase a conflictului care durează de opt ani în regiune, notează Reuters.

Lasă un comentariu