Luni, 16 Mai 2016 00:00

Usturoiul din Olanda - te lingi pe buze

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De ani de zile românii mănâncă ”sănătos” cam tot ce vine pe ţeavă de afară în materie de fructe şi legume. Am ajuns să cumpărăm cartofi din Brazilia şi usturoi din Olanda, dacă vă vine să credeţi. Că tot am amintit de usturoi, cel provenit de la producătorii din afară conţine o substanţă albăstruie, de la câte chimicale au băgat în el, ca să crească mai repede şi să arate bine. Cum am ajuns aici? Evident, este vina noastră, şi când asta mă refer atât la autorităţi, cât şi la producători. Ministerul Agriculturii a acceptat ca produsele tradiţionale româneşti să fie înlocuite cu cele venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii la preţuri şi de două-trei ori mai mari şi o calitate mai mult decât îndoielnică. Pe de altă parte, producătorii agricoli s-au dovedit incapabili să se organizeze la modul serios în ultimul sfert de secol, iar acum îşi vând marfa pe nimic şi supravieţuiesc de pe o zi pe alta. Nici produsele noastre nu mai sunt ce au fost odinioară. Am cumpărat zilele trecute nişte cartofi de la un producător autohton şi am constatat apoi că bună parte din ei erau pe jumătate stricaţi. Şi asta nu pentru că ar fi fost ţinuţi în condiţii improprii.
Am distrus infrastructura de irigaţii, iar acum cerem ajutor de la mama natură pentru o ploaie. Nu aşa se face agricultură. Nu mai oferim produse de calitate cum o făceam odinioară şi asta nu pentru că s-ar fi schimbat radical clima sau suntem sabotaţi de străini. Apropo de străini, sunt atât de disperaţi să pună mâna, la propriu, pe pământul nostru, că ar fi în stare să ne dea greutatea noastră în aur, doar să ştie că apoi îl vor putea exploata la nesfârşit. De ce? Pentru că i-au identificat potenţialul, comparativ cu solul de care dispun în ţările lor natale. Şi mai e şi isteria asta cu străinii, care vin să ne fure pământul, fabricile şi femeile. Cert este un lucru: nimic nu se poate face fără voia noastră. Pornind de la acest fapt, o analiză extrem de scurtă ne-ar arăta că cei care au permis ca o parte din aceste lucruri să se întâmple am fost chiar noi, românii. Toţi pezevenghii s-au ajuns în ţara asta pentru că au avut tupeul să dea din coate şi să se bage în faţă, iar când s-au văzut cu pâinea şi cuţitul în mână, ne-au vândut pentru câţiva biştari cam tot ce aveam mai valoros. Ei bine, nu chiar tot. Mai avem pământul şi oamenii, adică cele mai importante resurse, iar dacă ne şi organizăm un pic (ar fi şi cazul, după ce zeci de ani am cam tăiat frunză la câini), ne vom ridica mai repede decât japonezii după al doilea război mondial. Gata cu ţuica în nas de la 9 dimineaţa şi uitatul în curtea vecinului. Poate că odată ne amuzam pe chestia asta, dar acum chiar nu mai e de râs. Dacă e să dăm exemple, nu numai la nivel local, cât şi naţional, mătcaşii rup gura târgului. Lucrurile astea sunt la fel de simple ca şi mersul la vot, că tot vin acum alegerile. Dacă doar dai din gură şi nu te implici, vei avea parte doar de ce decid alţii şi pentru tine.

Lasă un comentariu