Vineri, 23 Iulie 2021 12:22

Vaccinarea anti-COVID-19 devine obligatorie pentru cadrele medicale din Ungaria Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale ca parte a eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban pentru postul de radio public, relatează Reuters.
"Există deja anumite vaccinuri care sunt obligatorii pentru angajații din domeniul medical... am extins această regulă pentru coronavirus", a mai spus Orban pentru Kossuth Radio.
Premierul ungar a afirmat că al patrulea val al pandemiei de coronavirus a început în Europa de Vest, adăugând că Ungaria "va fi și ea afectată", notează MTI. El a insistat însă că Ungaria, cu 55% din populația sa complet vaccinată, este una dintre cele mai sigure țări din Europa în această privință.
El a adăugat că Ungaria este prima țară din Europa care va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la 1 august.
Persoanele în vârstă care nu s-au vaccinat vor fi încurajate să se imunizeze, a mai spus Orban, care a adăugat că un program de vaccinare va fi lansat de asemenea în școli pentru copiii cu vârsta peste 12 ani înainte de începerea anului școlar. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu