Miercuri, 11 Iulie 2012 03:00

„Vara asta se poartă alb” şi „Iarna nu-i ca vara”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
PDL a avut întotdeauna o mare problemă: lipsa de cadre. Pentru cei care au ceva habar de politică nu trebuie să explic prea mult această afirmaţie. PD şi mai târziu PDL a stat, la vârf, într-un singur om cu vocaţie de lider: Traian Băsescu. Emil Boc a fost doar vârful de lance al şefului ajuns la Cotroceni. Vasile Blaga e un profesionist şi un bun organizator, dar nu pare a fi şi un lider de calibru, cel puţin deocamdată. M-am bucurat să-l văd pe „Buldog” în fruntea partidului, dar m-am dezumflat repede, când am văzut că nici nu poate fi vorba de reformă în partid, că după alegerile interne s-au ridicat din nou capetele care ar fi trebuit să stea plecate. Când am văzut cine vorbeşte în numele partidului şi ce slogan au ales pentru campania anti-demitere a preşedintelui supendat, mi-am zis: aceeaşi Mărie cu altă pălărie... „Vara asta se poartă alb!” - sloganul e mai mult decât pueril, din punctul meu de vedere. La fel de bine ar fi fost şi dacă ar fi spus „Vara asta bem apă multă”. Îmi aduc aminte de o altă vorbă celebră şi la fel de „inovativă”, aparţinându-i lui Traian Băsescu: „Iarna nu-i ca vara”. Nu ştiu cine a fost eminenţa cenuşie care s-a gândit la treaba cu „Vara asta se poartă alb”, dar eu vreau să-i spun că e un dobitoc. Vara asta, ca şi vara trecută, ca şi vara din... 1989 sau 1990, am purtat alb. Şi eu şi multe alte milioane de români şi miliarde de alţi pământeni. Pentru că E VARÃ, e cald, e soare şi albul este NONCULOAREA care ne apără de soarele ucigător. Doar nu m-oi îmbrăca în negru pe timp de vară, ca să arăt că nu sunt cu PDL şi că nu-l mai vreau pe Băsescu la Cotroceni. Nu am nicio treabă cu USL, cum nu am nici cu PDL. Fie la ei, acolo... Aproape că-mi e indiferent ce se întâmplă cu Băsescu, cum cu siguranţă nici lui nu-i pasă ce se întâmplă cu mine. Iar vara asta voi purta alb, pentru că e practic şi sănătos, dar şi verde, pentru că e culoarea mea preferată. Aş urî PDL pentru că a întinat aceste două culori (mă rog, o culoare şi o nonculoare), dacă nu mi-ar fi lehamite să am un sentiment pentru un partid, oricare ar fi el. Nu rezonez cu niciun partid, deşi în fiecare formaţiune cunosc oameni care merită tot respectul. Mă rog... cam în toate partidele, ca să fiu mai exactă, pentru că sunt şi nişte „ciuperci”, numite partide, care n-au niciun conţinut, cu atât mai puţin substanţă sau oameni de valoare. De-a lungul timpului am văzut şi bune şi rele în politică, dar foarte rar am văzut un învins care să se recunoască învins, care să stea căzut preţ de o secundă, măcar, să mediteze la ce i se întâmplă, apoi să se ridice, să-şi cinstească adversarul şi în cele din urmă să se retragă cu fruntea sus şi să-şi croiască un alt drum, învăţând din greşelile comise. Am văzut, în schimb, politicieni care, chiar învinşi ruşinos, au ţinut coada sus şi au minţit în continuare cu nonşalanţă, spunând că au fost „lucraţi”, „furaţi” etc. Se apără murdar, la fel de murdar cum s-au menţinut în frunte, apoi se schimbă la culoare, cameleonic, crezând că noi avem orbul găinilor şi minte scurtă. Şi poate că au dreptate... Da, cred că au dreptate ei... pentru că altfel nu ne-am afla, după mai bine de două decenii de democraţie, în aceeaşi cloacă de bandiţi îmbrăcaţi la costum, care ne rânjesc perfid în faţă, spunându-ne ce frumoşi şi deştepţi suntem noi, dar sperând să nu ne dăm seama că, dacă am fi aşa, i-am scuipa în faţă şi ne-am vedea de necazurile noastre, nu de soarta lor şi de buzunarele largi în care îşi îndeasă România, bucată cu bucată.

Lasă un comentariu