Marți, 16 August 2022 12:38

Wizz Air va oferi 100.000 de bilete gratuite cetăţenilor ucraineni Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compania aeriană low-cost Wizz Air va oferi 100.000 de bilete gratuite cetăţenilor ucraineni pentru toate zborurile continentale din Europa şi Marea Britanie operate de Wizz Air Hungary şi Wizz Air UK, a anunţat operatorul aerian.

Biletele gratuite vor fi disponibile pentru călătorii efectuate între 15 septembrie şi 8 decembrie 2022 pentru a ajuta ucrainenii să ajungă la destinaţiile dorite. Biletele gratuite sunt disponibile pe un total de 800 de rute.

Potrivit sursei citate, cetăţenii ucraineni care doresc să rezerve un zbor în cadrul acestei scheme de bilete gratuite pot face acest lucru vizitând https://wizzair.com/#/rescue. Călătorilor li se va cere să furnizeze numărul paşaportului ucrainean în momentul rezervării şi li se va cere, de asemenea, să prezinte paşaportul ucrainean şi viza/documentele de călătorie necesare la check-in.

"Wizz Air este o companie aeriană importantă pentru Ucraina şi suntem aici pentru a continua să sprijinim în orice mod putem în aceste vremuri dificile. Scopul nostru este să atenuăm greutăţile cetăţenilor ucraineni", a declarat Jozsef Varadi, Chief Executive Officer al Wizz Air.

Compania precizează că numărul indicat de bilete (100.000) la preţul de 0 euro se aplică până la expirarea disponibilităţii pentru zborurile selectate cu plecare între 15 septembrie şi 8 decembrie. Este inclus un bagaj de mână (max: 40x30x20cm). Trolerele şi bagajele de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Preţul se aplică doar rezervărilor efectuate pe https://wizzair.com/#/rescue.

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 şi A321. În anul financiar F22, care s-a încheiat pe 31 martie 2022, Wizz Air a transportat 27,1 milioane de pasageri. Compania este listată la London Stock Exchange. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu