10 premii la Gala Culturii Gălăţene, Ediţia IX (FOTO) Recomandat

Miercuri, 25 Mai 2022 11:31
Publicat în Comunitate

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, profesorul Cătălin Negoiţă, împreună cu echipa sa, a organizat luni, 23 mai 2022, un eveniment de promovare plenară a culturii gălăţene.
Gala Culturii Gălățene, Ediția IX, a fost găzduită de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, locurile din sală fiind ocupate în întregime de iubitorii de artă şi cultură, însoţiţi de persoane oficiale: profesor Puiu-Lucian Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, directorul Muzeului de Artă Vizuală, dr. Dan Basarab Nanu, şi directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Corina Emanuela Dobre.
Evenimentul a fost deschis de profesorul Cătălin Negoiţă, care a propus un moment de reculegere pentru colegul lor Marius Mitrof, decedat anul trecut în mod tragic. Apoi au apărut şi frumoasele asistente Tania şi Sandra, studente la jurnalism, ambele provenind din Ucraina. A fost invitată pe scena Alexia Mocăniţă, care a interpretat Imnul de Stat al României.

Premianţii Galei au fost:
1. Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, premiul fiind primit de directorul său, preot Cosmin Ilie;
2. Profesor Emilia Savu, pentru activitatea muzicală;
3. Alina Brandabur Salanţi, corespondenta TVR la Galaţi, jurnalism;
4. Grupul folcloric „Altiţa” din Tecuci, premiu pentru activitatea în domeniul patrimoniului imaterial (conducatoarea grupului - Nicoleta Cucoaneş);
5. Premiu pentru proiectare şi restaurare urbană, arhitect Paul Stan;
6. Oana Mogoş, premiu pentru interpretare actoricească;
7. Daniel Dojan de la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, pentru promovarea cunoaşterii istorice în rândul tinerilor prin Clubul de istorie „Excelsior”;
8. Artă plastică-pictură, doamna Jana Andreescu;
9. Pentru literatură-poezie a fost premiat poetul Viorel Dinescu;
10. Premiu pentru întreaga activitate de istoric şi arheolog, Costel Ilie, descoperitor şi investigator al majorităţii siturilor arheologice din zona noastră.

Au prezentat momente artistice şi muzicale, Alexia Mocăniţă, clasa de balet a CCDJ, clasa de arte, Ansambul folcloric „Altiţa”, Andreea Petrov şi Ansamblul de dansuri greceşti „Olympos” din Galaţi.
După acest eveniment Cătălin Negoiţă a declarat: „Am fost şi regizor şi moderator. O lună de pregătiri, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, pentru un spectacol total, din care nu au lipsit momentele artistice de calitate. O zi încărcată, fără răgaz... Spectatorii spun că a fost super”.
Unul dintre spectatori, jurnalistul Marian Vulpe, a apreciat gala: „Chiar m-am simţit bine, ba chiar aş zice extraordinar. Programul a fost excelent conceput şi, spre mirarea mea, mare parte dintre oficiali au stat până la final. Ba chiar am văzut că mulţi abia s-au reţinut să nu se ridice să danseze. Frumos!”.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu