20.271 de gălăţeni confirmaţi pozitiv cu COVID, de la începutul pandemiei Recomandat

Vineri, 26 Februarie 2021 12:06
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, vineri, 26 februarie 2021, au fost înregistrate 20.271 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 58 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din numărul nou de persoane infectate, 19.037 au fost declarate vindecate (24, în 24 de ore) şi 578 au decedat, 1 caz a fost confirmat în ultimele 24 de ore.

Până vineri, în judeţ, au fost efectuate 97.092 de teste (474, în 24 de ore), 1.060 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 421 erau izolate la domiciliu, iar 224, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 25 februarie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 437 de persoane. Cele mai multe vaccinări au fost la Baza Siderurgistul, 186.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 27.372. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 11.401. Alte 4.570 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2.“, a precizat, astăzi, Prefectura Galaţi.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 3.761 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 şi 66 de decese provocate de virus.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu