Activitate de prevenire a consumului de droguri, la Penitenciarul Galaţi Recomandat

Vineri, 09 August 2019 13:09
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ofiţerii specialişti din cadrul Biroului de Asistenţă Psihosocială al Penitenciarul Galaţi au desfăşurat, joi, 08 august 2019, activitatea intitulată sugestiv "O viaţă fără dependenţă", cu rol de prevenire a consumului de droguri, la care au participat 29 de persoane condamanate, aflate în custodia penitenciarului, în regim închis.

La activitatea cu rol preventiv a participat de asemenea un reprezentant al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi care a prezentat deţinuţilor un material informativ despre efectele nocive ale consumului de droguri, precum şi şeful Serviciului de Probaţiune Galaţi care a purtat discuţii cu deţinuţii pe marginea comportamentelor agresive asociate consumului de droguri şi riscului de recidivă. În cadrul activităţii au fost organizate şi dezbateri pe marginea informaţiilor prezentate, iar la final a fost realizată o evaluare a cunoştinţelor acumulate, prin discuţii interactive purtate între coordonatori şi persoanele condamnate.

În prezent, în Penitenciarul Galaţi sunt custodiate 45 de persoane private de libertate care au fost cercetate pentru combaterea traficului şi consumului de droguri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu