Actor gălăţean, rol în superproducţia Netflix "Wu Assassins" Recomandat

Vineri, 16 August 2019 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După zeci de apariţii în filme şi seriale americane în ultimii ani, actorul gălăţean Raresh DiMofte accede acum un alt nivel în noul serial "Wu Assassins", care a fost lansat global, în urmă cu o săptămână, exclusiv pe Netflix. "Wu Assassins" este un serial de acţiune cu arte marţiale şi elemente supranaturale a cărui poveste se desfăşoară în San Francisco - Cartierul Chinezesc. Iko Uwais (The Raid) îl joacă pe Kai Jin, care devine ultimul asasin Wu, ales să atragă puterile unei triade antice şi să restabilească echilibrul. DiMofte îl joacă pe Grisha Babinov.

Raresh DiMofte s-a născut în Târgu-Ocna, judeţul Bacău, într-o familie de sportivi, dar a crescut în Galaţi. A fost elev la Şcoala nr. 10 şi a absolvit Colegiul Tehnic "Traian Vuia". Apoi, a studiat actoria la Şcoala de Arte a Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi la clasa Grig Dristaru şi a jucat pe scena şcolii în câteva spectacole înainte de a pleca la Cluj-Napoca unde a absolvit Facultatea de Teatru, Film şi TV, clasa Diana Cozma - Radu Teampău. Tatăl, Costel DiMofte, este antrenor de haltere, în Galaţi, şi arbitru internaţional. Urmându-i exemplul, Raresh a practicat şi el diferite sporturi în copilărie, precum înot, caiac, handbal, baschet şi rugby la cluburile sportive din Galaţi.

După multe luni de căutări şi încercări, a descoperit actoria şi nimic nu la mai putut întoarce din drum. A studiat un an actoria ca pregătire pentru admiterea la facultate. Raresh DiMofte s-a înscris şi a susţinut examenul de admitere la două universităţi, UNATC şi Babeş-Bolyai, dar a ales să rămână la Cluj-Napoca unde a petrecut 4 ani de studiu intensiv al actoriei. La scurt timp după absolvire s-a mutat în Bucureşti unde a jucat în producţii ca "La Bloc" sau "Baronii". 2010 a fost anul în care Raresh DiMofte a emigrat în Canada şi s-a stabilit în Vancouver pentru a-şi urma visul de a juca în filme şi seriale americane. S-a lansat în 2013 cu serialul "Almost Human" şi a continuat să apară în numeroase alte seriale de televiziune americane, filme de lung şi scurt metraj şi piese de teatru.

În 2015 este nominalizat la Jessie Richardson Awards pentru Cel Mai Bun Actor într-un rol secundar pentru rolul său din "Blasted" de Sarah Kane, regizat de Richard Wolfe, Pi Theatre. În ultimii cinic ani a interpretat diferite roluri în peste 50 de producţii. Ultimele 12 luni i-au adus multiple premii şi nominalizări internaţionale ca Cel Mai Bun Actor Principal şi Cel mai Bun Actor în Rol Secundar pentru două roluri diferite în "Polymorphia" (Klaus Flue), regizat de Bernardo Villarreal, respectiv "Kingspin" (Doru), regizat de Kasey Lum în care Raresh joacă în româneşte. Raresh DiMofte poate fi urmărit jucând alături de Elijah Wood în comedia neagră, favorita criticilor de film în 2019, "Come to Daddy", care se va lansa în curând în cinematografele americane.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu