Adina, Eliana şi Robert, trei adolescenţi din Galaţi decişi să schimbe lumea în bine Recomandat

Luni, 05 Decembrie 2022 15:53
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De Ziua Voluntariatului - Ziua în care Binele face Bine, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 decembrie, Fundaţia Inimă de Copil prezintă trei poveşti, trei modele, trei voluntari.
"Ziua Voluntariatului (5 decembrie) este cea mai bună ocazie de a-i aduce în faţă pe cei care îşi pun timpul, energiile şi abilităţile în slujba celorlalţi. În slujba celor care au nevoie de sprijin. În cei 26 de ani de existenţă, Fundaţia Inimă de Copil a fost locul în care mai bine de 1500 de voluntari au crescut, s-au dezvoltat, şi-au cultivat empatia şi au făcut mult bine pentru cei aflaţi în dificultate. Adina, Eliana şi Robert sunt doar trei dintre voluntarii noştri, iar mărturiile lor reprezintă, cu siguranţă, o pledoarie pentru a face bine altora. Pentru că Binele face Bine!

Adolescenţi decişi să schimbe lumea

Eliana este elevă în clasa a XI-a şi a început voluntariatul în vacanţa din vara care a trecut. Când avea timp, ajungea zilnic la Fundaţie, iar de când a început şcoala face eforturi să vină de două – trei ori pe săptămână. „Pe mine m-a motivat dorinţa de a lucra cu copiii şi de a obţine experienţă în domeniul educaţiei, întrucât visul meu de mică este să devin profesoară. Pentru mine, voluntariatul înseamnă să dau înapoi măcar o parte din binele şi din ajutorul pe care l-am primit şi eu de-a lungul timpului. Nu toţi copiii au parte de aceleaşi şanse frumoase în viaţă. Iar eu vreau să mă asigur că ei nu sunt şi nu se simt singuri în călătoria lor prin tinereţe”, spune Eliana.
Robert are mai mult de un an de când este pasionat de voluntariat. „Căutam ceva care să îmi umple timpul. Câteva colege care deja erau voluntare m-au încurajat sa încerc, deoarece am o fire calmă şi binevoitoare. Am aflat că voluntariatul îţi oferă şansa să te descoperi, să îţi oferi ajutorul din inima”, explică Robert.
Adina are 16 ani şi vine de trei ori pe săptămână să lucreze cu copiii de la Centrul din Pechea. „M-a motivat dragostea pentru copii şi dorinţa de a face cât mai multe activităţi în afara şcolii. Pentru mine, voluntariatul înseamnă creativitate şi bunătate”, susţine Adina. Îşi aminteşte cu plăcere de primirea de care a avut parte când a venit la Fundaţia Inimă de Copil, un loc pe care acum îl consideră o a doua casă. „Când am intrat prima oara în această fundaţie am fost întâmpinată cu zâmbete, îmbrăţişări şi vorbe frumoase şi de atunci mi-am dat seama că Fundaţia Inimă de Copil e mult mai mult decât un centru de zi în care faci teme. Pentru mine, Fundaţia Inimă de Copil este un ţinut unde copiilor le este permis sa zâmbească, este un loc unde te poţi simţi în siguranţă indiferent de situaţie, o a doua casa, o a doua familie. Este locul de unde nu ai putea pleca decât cu zâmbetul pe buze”, adaugă Adina.

Copii care iubesc copiii

Unul dintre cele mai importante motive pentru care continuă să facă voluntariat este dragostea pentru copii. Sunt ei înşişi nişte copii, însă pasiunea cu care îşi oferă ajutorul îi transformă în adevăraţi adulţi responsabili. „Să lucrez cu copiii e ca şi cum aş modela într-un lut moale, căruia încerc să îi dau o formă cât mai armonioasă, cu o mână de fier într-o mănuşă de catifea. Pentru mine, Fundaţia Inimă de Copil înseamnă speranţă. Speranţa că poate fi mai bine pentru aceşti copii şi pentru societatea în care vor trăi”, este de părere Eliana. „Lucrul cu copii este, in egala măsura, solicitant şi satisfăcător. Când vezi ca după ce îţi oferi ajutorul unui copil, care este fericit şi îţi mulţumeşte la final, te cuprinde un sentiment de bine. Fundaţia Inimă de Copil m-a făcut să îmi dau seama ce vreau să fac în continuare, în viaţa de adult”, completează Robert.

„Poţi învăţa mai multe decât îţi poţi imagina”

Cei trei voluntari cred că şi alţi adolescenţi ar trebui să se implice măcar şi pentru o perioadă scurtă de timp. „Le-aş recomanda voluntariatul tuturor celor care iubesc să ofere altora din timpul, energia şi voia lor bună”, susţine Eliana. „Aş recomanda voluntariatul tuturor celor care au puţin timp liber, întrucât poţi învăţa mai multe lucruri decât îţi poţi imagina”, crede şi Robert. „Recomand cu mare drag voluntariatul deoarece cunoşti oameni noi şi, în acelaşi timp, pe tine însuţi. Cu ajutorul voluntariatul înveţi foarte multe lucruri noi, capeţi încredere în tine”, adaugă Adina.
De Ziua Voluntariatului, Fundaţia Inimă de Copil se înclină în faţa celor care îşi găsesc timp să clădească destinele altora. La mulţi ani, dragi voluntari, şi vă mulţumim!", potrivit unui comunicat al Fundaţiei Inimă de Copil.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu