Apă potabilă cu program în Galaţi, dacă nu se consumă responsabil Recomandat

Marți, 17 Mai 2022 13:44
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Apă Canal S.A. Galaţi recomandă consumatorilor/clienţilor, cu deosebire celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer, potrivit unui anunţ al societăţii.

"Odată cu venirea căldurii şi începerea lucrărilor agricole, corelat cu seceta din perioada anterioară, Operatorul Regional APA CANAL S.A. GALAŢI poate întâmpina dificultăţi în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în unele localităţi în care operează, dacă resursele de apă nu sunt folosite raţional.

Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă potabilă în regim continuu, trebuie evitată folosirea apei potabile pentru scopuri agricole şi de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puţuri etc.). Dacă unii locuitori nu fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca o parte a locuitorilor comunei/satului să fie privaţi de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut şi alte necesităţi zilnice.

Folosirea raţională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât şi a consumatorilor.

Precizăm ca legislaţia în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin reţelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodăreşti.

Potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă şi de canalizare, rerepublicată, (1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. (4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare. (6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor şi al spatiilor verzi, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor şi consumul tehnologic al unităţilor industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

Potrivit prevederilor art.229, din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosinţă, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosinţele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor (…).

Societatea Apa Canal SA Galaţi întreprinde toate măsurile pentru asigurarea necesarului de apă al locuitorilor din aria de operare. Avem competenţa tehnică pentru a asigura necesarul de apă; forajele şi reţelele din exploatare sunt inspectate cu regularitate pentru a preveni avariile, iar pe timp de noapte refacem stocurile din rezervoare.

Reamintim, de asemenea, că avem în curs de implementare Proiectul POIM 2014-2020, proiect derulat din fonduri europene, la finalul căruia multe din actualele probleme privind alimentarea cu apă vor fi rezolvate, prin mărirea capacităţilor de captare/ transport/ stocare, extinderea şi reabilitarea reţelelor. Până la finalizarea acestuia însă, resursele de apă ale unora dintre localităţi sunt limitate şi trebuie folosite cu maximă responsabilitate. În caz contrar, vom fi nevoiţi să trecem la furnizarea apei cu program.

Sperăm că apelul nostru va fi înţeles, pentru binele întregii comunităţi", se arată în anunţul citat.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu