Cei mai iubiți artiști populari concertează 3 zile la Galați Recomandat

Luni, 01 August 2022 14:00
Publicat în Comunitate

Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural Dunărea de Jos organizează unul dintre cele mai iubite și așteptate evenimente de muzică și dans popular din țară: Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”, ajuns deja la a XV- a ediție.

Astfel, pe scena de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, timp de 3 zile, în perioada 05-07 august 2022, de la ora 18.00, vor urca ansambluri folclorice din România, Serbia, Polonia, Ucraina, Turcia, Macedonia de Nord și Republica Moldova. Fiecare seară de festival va aduce pe scenă artiști renumiți, precum: Mioara Velicu, Nicolae Furdui Iancu, Cristina Turcu Preda, Viorica Macovei și Valentin Sanfira.

De asemenea, în fiecare zi, pe aleea pietonală de la Casa de Cultură a Sindicatelor publicul poate întâlni meşteri populari şi artizani din zone etnofolclorice recunoscute: Argeş, Braşov, Brăila, Vrancea şi Galaţi, care vin să prezinte vase din lut, ţesături şi mică industrie casnică (ii, ştergare, cămăşi şi costume populare etc.), artizanat, pictură naivă pe sticlă, lemn şi alte suporturi naturale, figurine din ceramică, produse de piele şi marochinărie şi alimentaţie tradiţională. Intrarea este liberă, anunță organizatorii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu