Condamnări definitive în cazul ofiţerului de Poliţie şi al consilierului local acuzaţi de corupţie

Joi, 25 Iulie 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Octavian Marius Bulgaru, ofiţer de poliţie judiciară (cu gradul profesional de inspector) la Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci, şi Viorel Laţi, consilier local la Primăria comunei Munteni, au primit doi, respectiv trei ani de închisoare după ce au fost găsiţi vinovaţi iniţial de Curtea de Apel pentru trafic de influenţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a menţinut recent pedeapsa aplicată omului legii, care va avea de ispăşit efectiv pedeapsa, fiind de altfel în arest preventiv, în timp ce pentru consilierul local pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere. Cei doi au fost trimişi în judecată după ce s-a descoperit că Octavian Marius Bulgaru, prevalându-se de calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci, Biroul de investigaţii criminale, a pretins de la un cetăţean de etnie romă, Mihai Stănescu, atât direct cât şi prin intermediul lui Viorel Laţi, suma de 70.000 lei, creându-i impresia că are influenţă asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistraţi şi poliţişti), pe care le poate determina să rezolve în mod favorabil dosarele penale în care denunţătorul era cercetat pentru evaziune fiscală. Cheltuieli de judecată de peste 20.000 de lei Soluţiile favorabile pe care le urmărea Mihai Stănescu vizau atât ridicarea unor sechestre sau a măsurilor preventive, cât şi dispunerea unor soluţii de netrimitere în judecată sau de achitare. La rândul său, Viorel Laţi a primit de la denunţător suma de 10.000 lei la data de 13 mai 2012. Din banii pretinşi, Octavian Marius Bulgaru şi Viorel Laţi au primit de la Mihai Stănescu, la data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 lei, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie. Odată cu decizia de condamnare a poliţistului şi consilierului local, a venit şi obligaţia ca Viorel Laţi să îi restituie lui Mihai Stănescu suma de 15.000 de lei, în timp ce Octavian Marius Bulgaru trebuie să îi dea înapoi denunţătorului suma de 2.000 de lei. De amintit este că atât Viorel Laţi, cât şi Octavian Marius Bulgaru au fost obligaţi de judecători să plătească cheltuielile efectuate de stat cu anchetarea şi judecarea lor, fiind vorba în total de 20.000 de lei, la care se adaugă alţi 1.000 de lei cu acelaşi titlu după ce dosarul a ajuns la instanţa supremă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu