Contractul cu Usitall ar fi fost un dezastru financiar pentru Galaţi, asezonat cu puternic iz ilicit

Marți, 24 Mai 2016 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În timp ce vicepreşedintele CJ, Cornel Hamza, se străduia destul de stângaci să explice în cadrul Comisiei de Dialog Social, desfăşurată miercuri, la Prefectură, cum a ratat în acest mandat Consiliul Judeţului un proiect important cu finanţare europeană (sistemul de ape uzate la care ar fi trebuit să se conecteze toate localităţile judeţului), proiect iniţiat în mandatul anterior, viceprimarul Florin Popa a adus în discuţie un alt eşec investiţional, cel legat de Usitall, pentru care candidatul PNL l-a criticat intens pe Marius Stan, că nu a vrut să continue acel proiect. Florin Popa a recunoscut că investiţia respectivă nu ar fi adus mare beneficiu comunităţii, căci municipalitatea ar fi trebuit să aducă la poarta firmei gunoiul, pe care aceasta să îl prelucreze şi să producă gaz, pe care municipalitatea era obligată să îl cumpere, la preţul prestabilit.
În aceeaşi zi, Marius Stan a precizat: „Nicuşor Ciumacenco ar trebui să îmi mulţumească pentru că nu am continuat un proiect care era şi dezavantajos pentru oraş şi ilegal!”, date fiind obligaţiile pe care şi le asuma municipalitatea conform precontractului încheiat. Astfel, municipalitatea se obliga să asigure firmei gunoiul din care aceasta să producă gazul, pe care oraşul se obliga prin precontract să îl cumpere la preţul prestabilit. Marius Stan a explicat şi faptul că evoluţia preţurilor combustibililor poate implica modificări în timp de 5 ani, dată la care ar fi început funcţionarea efectivă a investiţiei, deci şi de aici decurgea o capcană în care se băgau conducătorii oraşului din mandatul anterior.
Marius Stan a precizat presei că a oferit aceste explicaţii şi reprezentanţilor de la cel mai înalt nivel diplomatic ai statului canadian, cu care veniseră investitorii amintiţi, le-a spus despre prevederile legislaţiei în vigoare ale statului român, prevederi încălcate flagrant de precontractul încheiat de Usitall şi reprezentanţii administraţiei gălăţene din mandatul 2008-2012. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu