Distracţie şi voie bună la sfârşitul lunii

Marți, 26 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Primăria a încheiat un parteneriat cu societatea Vision Improve SRL din Braşov, administrată de Marius Adam, care va organiza manifestările care vor avea loc sub denumirea ”Serbările Galaţiului 2013”, între 29 noiembrie şi 1 decembrie 2013, precum şi ”Târgul de Crăciun”, care va avea loc între 6 şi 27 decembrie. ”Pentru cele trei zile dedicate Sărbătorilor Galaţiului am încheiat un parteneriat cu o firmă care se va ocupa de organizarea evenimentelor artistice şi a târgului desfăşurat pe Faleza Superioară. Municipalitatea pune la dispoziţie domeniul public, partenerii îl manageriază aşa cum consideră ei, astfel încât din banii pe care trebuie să-i obţină din gestionarea domeniului public să asigure trei zile de spectacole pentru gălăţeni. Este un parteneriat care ne face să nu scoatem alte fonduri din buzunar”, a precizat primarul Marius Stan. Iniţiativa municipalităţii de a face economii este de apreciat, însă este greu de înţeles de ce nu s-a făcut o licitaţie la care să poată participa mai multe firme, care să vină cu oferte diferite. Conform programului aprobat de consilierii locali, vineri, 29 noiembrie, va avea loc un recital extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, care va avea invitaţi recunoscuţi, şi anume Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, tinerii putându-se bucura de concertele susţinute de Connect-R şi Voltaj. Sâmbătă, pe 30 noiembrie, vor concerta orchestra Lăutarii, coordonată de Maestrul Nicolae Borgros, Laura Lavric, Mioara Velicu şi Sofia Vicoveanca, concertele de muzică uşoară fiind susţinute de Elena Gheorghe şi Vama Veche. Duminică, 1 decembrie, va avea loc un recitalul extraordinar susţinut de Ansamblul Jidvei România din Alba, urmat de spectacole susţinute de  Mandinga şi Zdob şi Zdub. Toate concertele vor începe la ora 17.30. Circulaţie restricţionată Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, începând de joi, 28 noiembrie, ora 10.00 şi până luni, 2 decembrie la prânz, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Marii Uniri, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian şi până la intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn va fi restricţionată. Riveranii care locuiesc pe Bulevardul Marea Unire între intersecţia cu bulevardul Prelungirea Coşbuc şi Grădina Botanică vor avea permis accesul dinspre intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn. De asemenea, va fi restricţionat accesul autovehiculelor şi pe Bulevardul George Coşbuc, de la intersecţia cu strada Regiment 11 Siret şi până la intersecţia cu Bulevardul Marii Uniri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu