Fost agent de penitenciar, condamnat cu suspendare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

Joi, 03 Noiembrie 2016 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Justiţia l-a condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare pe Constantin Mocanu, fost agent de penitenciar, deşi a fost găsit vinovat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi introducerea în penitenciar de bunuri interzise deţinerii.
Totul a început în 2010, când  agentul Constantin Mocanu, care lucra pe atunci la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi, şi-a luat ca partener de fărădelegi un deţinut, Ştefan Lazăr. Ulterior, în afacere a fost implicat şi Grigore Constandache, care cumpăra telefoane mobile, pe care i le înmâna lui Constantin Mocanu care, la rândul lui, le introducea în Penitenciarul Galaţi, plasându-le lui Lazăr Ştefan. Odată cu telefoanele mobile, Constantin Mocanu primea în 2010, când a început parteneriatul, şi partea sa din „afacere”, respectiv câte 200 de lei pentru fiecare telefon mobil introdus în penitenciar. Suma a fost majorată în 2011 la 300 de lei pentru un telefon mobil, motivat de faptul că se înmulţiseră controalele, iar o parte din bani trebuia să ajungă şi la alţi agenţi cu care era de serviciu Constantin Mocanu. Introducerea telefoanelor mobile în Penitenciarul Galaţi a ajuns într-o perioadă să se facă practic pe faţă, mai ales după ce Constantin Mocanu fusese repartizat să asigure paza în zona gardului închisorii.   Grigore Constandache îi arunca sacoşa cu bani şi telefoane mobile peste gardul închisorii, iar Constantin Mocanu o prelua fără probleme şi îşi vedea în continuare de treabă. La rândul lui, Lazăr Ştefan vindea telefoanele mobile în închisoare cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 1.400 de lei, iar încărcătoarele cu 150 până la 300 de lei.

Complicii şi-au recunoscut faptele

Banii erau plătiţi de rudele deţinuţilor, în urma verificărilor efectuate de anchetatori reieşind că Grigore Constandache a primit bani prin 39 de mandate on line în perioada 01.10.2010-15.07.2011, ce totalizează aproape 25.000 de lei. „Munca” lui Constantin Mocanu nu se oprea aici. Acesta îl anunţa pe Lazăr Ştefan când urmau să se facă controale în celula lui, pentru a ascunde telefoanele mobile. Atât Lazăr Ştefan, cât şi Grigore Constandache şi-au recunoscut faptele în faţa procurorilor. Constantin Mocanu a scăpat de orice stres după ce Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe 29 iunie la doar 5 luni de închisoare cu suspendare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi introducerea în penitenciar de bunuri interzise deţinerii. Verdictul a fost menţinut de Curtea de Apel Galaţi pe 25 octombrie, decizia instanţei fiind definitivă. Grigore Constandache a primit 4 luni de închisoare cu suspendare, iar Lazăr  Ştefan va executa 1.390 de zile de închisoare, în condiţiile în care pedeapsa primită în acest caz, de 6 luni de închisoare, a fost contopită cu o sancţiune penală primită anterior. Curtea de Apel Galaţi a dispus confiscarea a 7.324 de lei de la Lazăr Ştefan şi 9.900 de lei de la Constantin Mocanu, fiind vorba de banii obţinuţi prin introducerea şi vânzarea ilegală de telefoane mobile în penitenciar. Nu se ştie însă dacă se va reuşi recuperarea banilor de la Constantin Mocanu. Acesta se relaxează în prezent în Germania, ţară unde a fugit imediat după ce a fost pus sub acuzare de procurori.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu