Fostul subprefect Aurica Luchiniuc, condamnare definitivă la închisoare cu executare

Miercuri, 19 Octombrie 2016 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul subprefect al judeţului Galaţi, Aurica Luchiniuc, a primit trei ani de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la înşelăciune în contracte, după ce şi-a recunoscut faptele alături de alte cinci persoane.
Aurica Luchiniuc (64 de ani) este una dintre cele mai cunoscute persoane din Galaţi care va ajunge după gratii  în urma implicării într-o serie de tranzacţii imobiliare ilicite orchestrate de către un grup infracţional, din care face parte şi fostul deputat Mihail Boldea, conform procurorilor DIICOT. Membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. Unul dintre cele mai evidente cazuri de măsluire a actelor la care a participat fostul subprefect de Galaţi vizează un apartament situat în zona centrală a Galaţiului. Este vorba de un apartament aflat în blocul M8 din cartierul Mazepa 2, ce a aparţinut până în anul 2008 lui Nicolae Vasile, un gălăţean care nu avea moştenitori pe linie directă, situaţie în care, după deces (survenit în 3 noiembrie 1998), apartamentul ar fi trebuit să intre în proprietatea statului. La opt ani după moartea lui Nicolae Vasile, respectiv în 2006, avocatul Mihail Boldea şi Gigel Marius Mititelu decid să pună mâna pe locuinţă. În acest sens, ei se adresează Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi pentru a se constata că, de fapt, defunctul vânduse apartamentul lui Mititelu, cu un an înainte de deces.

Cum îi ajuta fostul subprefect pe membrii grupării infracţionale

Cei doi depun la dosar un antecontract de vânzare cumpărare în original, pretins încheiat la data de 1 februarie1998  între Nicolae Vasile în calitate de promitent vânzător şi Mititelu Marius Gigel în calitate de beneficiar-cumpărător. Aici întră în joc fostul subprefect de Galaţi, Aurica Luchiniuc, care avea şi funcţia de arbitru la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi.
„Acţionându-se ca şi în celelalte cazuri în care s-a dobândit ilicit proprietatea asupra unor imobile cu complicitatea inculpatei Luchiniuc Aurica - arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi, la data de 18.05.2006 a fost depusă la respectiva instituţie o cerere formulată de către Mititelu Marius Gigel prin care se solicita pronunţarea, în contradictoriu cu numitul Nicolae Vasile, a unei hotărâri arbitrale prin care să se constate dreptul de proprietate asupra apartamentului din mun. Galaţi, str. Ovidiu, bl. M 8, ap. 51, solicitându-se expres desemnarea drept arbitru unic a lui Luchiniuc Aurica şi achitându-se la aceeaşi dată taxa de arbitraj de 140 de lei”, detaliază procurorii DIICOT.
După cum aminteam anterior, Nicolae Vasile era decedat, dar a reuşit cumva de dincolo de mormânt să îşi angajeze o avocată, Cristina Ghezea, care să îl reprezinte în proces. Cel mai probabil, avocata a reuşit să obţină semnătura lui Nicolae Vasile în cadrul unei şedinţe de spiritism, ca şi acordul acestuia ca acţiunea în instanţă a lui Mititelu Marius Gigel să fie admisă. Aşa se face că apartamentul lui Nicolae Vasile a ajuns pe mâna grupării infracţionale, cu largul concurs al fostului subprefect de Galaţi, care l-a vândut contra sumei de 39.000 de euro.
„Deşi la dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte că pârâtul Nicolae Vasile ar fi decedat şi că ar fi lăsat vreun testament, precum nici că prezumptivul legatar testamentar, ce nu a fost nici măcar nominalizat sau identificat în orice alt fel, ar fi acceptat succesiunea şi deşi cu atât mai puţin respectiva persoană nu a fost citată în mod legal nefiind identificată, arbitrul Luchiniuc Aurica a admis cererea”, au concluzionat procurorii DIICOT.

Condamnări definitive la Înalta Curte

Fostul subprefect şi-a recunoscut faptele alături de alte cinci persoane, respectiv Carmen Mirică, Lucian Sava Mirică, Sorin Balaban, Fănel Dumbravă şi Ştefan Lazăr, în speranţa că vor obţine reducerea cu o treime a pedepselor, dar şi suspendarea acestora, însă judecătorii au avut o cu totul altă părere. Pe 12 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv pe Aurica Luchiniuc la trei ani de închisoare în regim de detenţie. Cea mai mare pedeapsă o va avea de executat Ştefan Lazăr, condamnat la 11 ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional organizat şi înşelăciune în contracte. Carmen Mirică a primit patru ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional organizat, complicitate la spălare de bani şi înşelăciune în contracte, în timp ce Lucian Sava Mirică va executa trei ani şi patru luni de închisoare pentru aderare la un grup infracţional organizat şi înşelăciune în contracte. Fănel Dumbravă, un alt inculpat din dosar, nu va mai ajunge după gratii, instanţa condamnându-l la doi ani de închisoare, pe care a executat-o parţial, fiind deja liberat condiţionat, iar Sorin Balaban a scăpat de acuzaţia de mărturie mincinoasă, judecătorii dispunând încetarea procesului penal în cazul său. Procesul Auricăi Luchiniuc şi al celorlalte cinci persoane amintite anterior a fost disjuns de cel în care este judecat fostul deputat Mihail Boldea, care continuă în prezent la Curtea de Apel Iaşi cu alte 12 persoane în boxa acuzaţilor, alte două decedând în cursul procesului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu