×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Frumosul, în lucrări din deşeuri reciclabile

 
Joi, 19 Septembrie 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Conferinţa de încheiere a acţiunii Tabăra de creaţie "Altfel", din cadrul proiectului "Circuit turistic muzeal în judeţul Galaţi" a avut loc miercuri dimineaţă, la noul sediu al Consiliului Judeţului Galaţi. Proiectul, derulat prin Programul Operaţional Regional, se află la a patra etapă din cele şapte şi a fost lansat la sfârsitul anului trecut. Acesta şi-a propus să aducă în atenţia iubitorilor de cultură şi istorie problematica mediului înconjurător, necesitatea menţinerii şi conservării acestuia pentru generaţiile viitoare, totul prezentat prin prisma unor lucrări artistice. Cea de-a patra etapă, desfăşurarea Taberei de creaţie "Altfel", a presupus realizarea unor lucrări artistice din materiale reciclabile, menite să apropie privitorul de natură şi să contribuie la conştientizarea unei interacţiuni responsabile a omului cu mediul înconjurător. Cei care au realizat obiectele de artă sunt membri ai grupării Athanor: Eduard Constandache, Sorina Vădeanu, Rodica Gherghinoiu, Tudor Şerban, Gabriela Moisi-Alexandrescu, Cristiana Culiţă, Simona Andrei, Cornel Gingăraşu şi Gina Ciubotaru Popa. Pentru aceştia a fost o mare provocare realizarea lucrărilor, care au urmat ideea de "oraşe în aşteptare", unde a fost inclusă magia, încercând să aducă gestul artistic în transformarea deşeurilor. De asemenea, preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa, le-a înmânat acestora câte o diplomă, felicitându-i pe cei care "s-au înhămat la acest efort artistic".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu