×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 330

Integrare şi consiliere gratuită pentru studenţii migranţi din Galaţi

 
Joi, 10 Octombrie 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Proiectul RTT (Resortisanţii Þărilor Terţe) implementat şi câştigat de Organizaţia Internaţională de Migraţie se adresează migranţilor din România iar unul din punctele de lucru se află la Galaţi. Fundaţia Familia găzduieşte acest proiect alături de celelalte două programe proprii, “Violenţa în familie” şi “Centru de zi pentru copiii aflaţi în dificultate”. Acest proiect este pentru trei ani şi are ca scop integrarea şi ajutorarea migranţilor care vin la studii, din ţările aflate în afara Uniunii Europene. “Noi le oferim toate informaţiile de care au nevoie ca să-şi rezolve orice problemă de care se pot lovi pe timpul şederii în ţara noastră. Concret, le spunem care sunt drepturile lor pe teritoriul României, îi îndrumăm spre Casa de Asigurări de Sănătate să-şi facă asigurarea medicală, care este gratuită, îi îndrumăm la medic dacă s-au îmbolnăvit, şi-au rupt o mână, un picior sau pentru orice altă problemă. Discutăm şi rezolvăm orice nelămurire”, explică directorul executiv al Fundaţiei Familia, Mariana Robea. Proiectul a început anul trecut şi a avut aproximativ 700 de membri basarabeni şi un singur chinez. În ţară mai există alte 14 oraşe unde s-au organizat centre de informare pentru astfel de persoane. Anul trecut proiectul a prevăzut şi organizarea unui curs gratuit de operator introducere date pentru migranţi, lucru care nu se mai întâmplă şi în acest an, pentru că numai este prevăzut în program. “Noi îi aşteptăm şi în acest an pe studenţii şi elevii migranţi la consiliere şi informare. Vom cere şi o situaţie de la Inspectoratul Şcolar, să ştim la ce număr ne aşteptăm”, spune directoarea fundaţiei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu