ÎPS Casian, "prins în horă" de 8 Martie cu 50 de mame din Ucraina şi copiii lor Recomandat

Miercuri, 09 Martie 2022 12:32
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a avut loc marţi, 08 martie 2022, o întâlnire de suflet cu semeni din Ucraina cazaţi în aceste zile în Campusul studenţesc "Al. Ioan Cuza" din municipiul Galaţi.
La evenimentul prilejuit de Ziua Internaţională a Femeii, au participat 50 de mame cu copiii lor, refugiaţi din zonele de conflict armat din ţara vecină şi primiţi cu multă prietenie şi dragoste în municipiul de la Dunăre. "În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a primit părinteşte în Capela Muzeului eparhial pentru a sărbători această zi prin rugăciune, comuniune şi fapte bune. Toţi copilaşii prezenţi au avut un frumos dialog cu Părintele Arhiepiscop, au rostit rugăciuni şi au cântat împreună imne închinate Maicii Domnului şi cântece dedicate tuturor mamelor. Oaspeţii au primit din partea ierarhului locului iconiţe, flori şi dulciuri şi produse de igiena personală. În continuare, în Sala de expoziţii temporare «Sergiu Dumitrescu» copiii şi mamele au vizitat expoziţia de artă creştină «Lumină. Culoare. Rugăciune» şi au fost angrenaţi în câteva jocuri care le-au adus tuturor bucuria şi entuziasmul fireşti acestei zile. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea sălilor de expoziţie şi a Atelierelor de restaurare din cadrul Muzeului. Cetăţenii ucrainenei au fost ajutaţi în această vizită de la muzeu de studenţi şi masteranzi din cadul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi", transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu