Italianca care nu mai vrea să plece din România. Este studentă, voluntar SMURD Galaţi şi, în viitor, pompier (FOTO) Recomandat

Joi, 25 Iulie 2019 13:41
Publicat în Comunitate

Printre voluntarii paramedici de la SMURD Galaţi se număra şi italianca Valeria D’attorre. A venit în România, la Galaţi, din Vico Equense, un orăşel de pe litoralul napoletan, în urmă cu un an, când şi-a însoţit mama, originară din judeţul Galaţi, ce revenea într-o vizită, după 30 de ani, înapoi în ţară. Atunci s-a îndrăgostit de ţara noastră şi când a aflat că poate studia medicina la Galaţi, nu a mai plecat. Între timp a aflat că poate deveni un medic mai bun dacă va avea experienţa din teren dată de voluntariatul ca paramedic SMURD. Dar Valeria nu se opreşte aici. S-a înscris la şcoala de pompieri de la Boldeşti şi vrea să fie şi pompier cu acte în regulă, iar ca medic, specializarea aleasă este medicină de urgenţă.

"Am văzut de pe social-media această oportunitate, să fiu voluntar SMURD şi să pot să dau şi eu ajutorul meu comunităţii şi să învăţ mai multe despre prim ajutor. Sunt studentă la medicină şi am ales o facultate în România deoarece oferă mai multe posibilităţi. Pentru că mă pasionează ce am învăţat ca şi voluntar, m-am înscris şi la şcoala pompieri de la Boldeşti. Dar, în primul rând vreau să devin medic de urgenţă şi mă gândesc să rămân în România, chiar la Galaţi. În Italia, acolo unde sunt părinţii mei, mă voi întoarce doar în vacanţe. Îmi place foarte mult România şi ca oportunităţi, una dintre acestea fiind posibilitatea de a face acest tip de voluntariat. Mă ajută acest voluntariat şi ca viitor medic deoarece din fiecare caz pot să învăţ mai multe", a spus Valeria care a parcipat alături de Detaşamentul Galaţi 1 de la ISU la un exerciţiu de pregătire ce simula intervenţia la un incendiu şi la scoaterea unei persoane căzută într-o fântână. Valeria însă a intervenit deja şi la cazuri reale. Colegii o laudă. "Este o persoană foarte importantă şi foarte implicată în această activitate. Îşi desfăşoară activitatea şi la intervenţii reale, stingerea de incendii, salvarea de persoane, dar şi la aplicaţii", a spus mr. Cătălin Sion, ISU Galaţi.

Orice persoană cu vârsta între 16 şi 65 de ani, care poate face faţă pregătirii practice şi teoretice, poate deveni voluntar. "De la debutul programului Salvator din pasiune şi până în prezent, la nivelul unităţii noastre, s-au înscris un număr de 113 voluntari care au parcurs diferite forme de pregătire teoretice şi practice în urma cărora au dobândit cunoştinţele necesare pentru a desfăşura activităţi specifice în cadrul subunităţilor de intervenţie. Voluntarii participă efectiv, alături de salvatorii profesionişti, la intervenţii pentru situaţii de urgenţă", a precizat mr. Gheorghe Ichim, ISU Galaţi.

Valeria nu are mult timp acum pentru viaţă personală, renunţă la petreceri pentru turele de voluntar SMURD, se antrenează câte 2 ore pe zi şi învaţă la matematică, merge şi la sală, totul pentru a trece probele pentru admiterea în şcoala de pompieri de la Boldeşti. De gătit nu are multă vreme, dar când are face câte o pizza. În Italia vrea să se mai întoarcă, dar în vacanţe, iar părinţii, care sunt acolo, îi înţeleg visurile.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu