Joi, ţânţarii vor fi atacaţi din elicopter la Galaţi Recomandat

Marți, 12 Aprilie 2022 11:31
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 14.04.2022 - 22.04.2022 se va realiza etapa I din Planul de Acţiune D.D.D. (deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie), prin intermediul Serviciului Public Ecosal, informează Primăria municipiului Galaţi.

Astfel, în data de 14.04.2022 se va interveni aerian cu larvicid biologic destinat combaterii larvelor de ţânţari (Vectobac WG). În zilele de 19.04.2022, 20.04.2022 şi 21.04.2022 se va interveni la sol în vederea combaterii insectelor zburătoare şi a căpuşelor din parcuri, Faleza superioară/inferioară, grădini şi locuri de joacă, utilizându-se substanţa K-othrine EC 84 (insecticid piretroid concentrat împotriva insectelor zburătoare şi târâtoare).

"Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Galaţi sunt rugaţi să ia toate măsurile de protecţie necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public. Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în funcţie de condiţiile meteo", precizează municipalitatea.

Articole similare: Primăria începe lupta aeriană şi la sol cu ţânţarii şi căpuşele

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu