×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Mai mult de 1.500 de elevi chiulangii au rămas fără bani

 
Joi, 13 Septembrie 2012 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Peste 1.500 de copii, membri ai familiilor care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea acestora, au înregistrat absenţe în semestrul al II-lea al anului şcolar trecut, fapt care a dus la diminuarea sau chiar suspendarea sumei de bani pe care o primeau lunar. Conform spuselor Olimpiei Ralea, directorul executiv al Agenţiei Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi, numărul lor este mai mare decât în semestrul I. „De două ori pe an primim de la Inspectoratul Şcolar o situaţie cu absenţele nemotivate înregistrate de elevii care provin din familiile beneficiare de alocaţii pentru susţinerea familiei. Această alocaţie este un beneficiu social care se acordă familiilor iar obligaţia este ca acei copii care au vârsta şcolară să urmeze cursurile fără să înregistreze absenţe nemotivate şi fără să repete anul. Din numărul total de familii, care este de aproximativ 10.000, sunt înregistraţi 14.481 de copii, deoarece pot fi mai mulţi minori într-o familie. Din aceşti 14.481, 3.455 au înregistrat absenţe, adică aproape 24% din numărul total. Astfel, 1.878 de elevi din cei 3.455 au înregistrat mai puţin de 10 absenţe, deci nu sunt penalizaţi, la ei totul e în regulă. Mai departe, însă, situaţia nu stă atât de bine. 758 de copii au avut între 10 şi 19 absenţe, iar asta înseamnă, conform actului normativ în vigoare, că familiile lor vor primi alocaţia diminuată cu 20% timp de trei luni, adică în august, septembrie şi octombrie. De asemenea, 41 de elevi au înregistrat 20 de absenţe, iar o diminuare se aplică şi la ei, dar cu 50% din cuantumul pe care-l primeau. Cei 778 de copii care au avut mai mult de 20 de absenţe nu mai primesc deloc alocaţie anul acesta, până în 2013, când vom avea următoarea transmitere de la Inspectorat”, a explicat Olimpia Ralea. Tot aceasta a mai explicat faptul că numărul familiilor care au avut alocaţia diminuată este cu 15% mai mare decât în primul semestru şi numărul celor care nu au mai primit deloc bani este mai mare cu 22%. „Asta înseamnă că în semestrul II copiii au chiulit mai mult. E neşansa lor. Banii aceia, mulţi sau puţini, erau tot pentru ei, deci era în interesul lor să meargă la şcoală”, mai adaugă directorul executiv AJPIS.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu