Mihaela Tatu, prezentă la conferinţa "Lideri cu stil" de la Galaţi Recomandat

Miercuri, 20 Iunie 2018 18:55
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociaţia Femeilor Intreprinzătoare din România (AFIR) Galaţi organizează vineri, 22 iunie 2018, Conferinţa Naţională de Antreprenoriat şi Leadership "Lideri cu stil". Conferinţa este un eveniment pentru antreprenori, top-management, freelanceri, profesionişti, oameni cu gândire antreprenorială şi spirit întreprinzător. În cadrul conferinţei, peste 10 speakeri vor aborda diverse teme legate de leadership, iar printre aceştia se numără şi Mihaela Tatu. Om de televiziune, cunoscută mai ales datorită emisiunii "De 3 ori femeie", Mihaela Tatu este trainer acreditat ANC în Tehnica şi Arta Livrării Discursului şi va aborda în faţa publicului tema "Femeia de la dedicare profesională la carierism".
Conferinţa are loc în sala mare a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, în intervalul ora 09:30 - 16:00. De asemenea, organizatorii au pregătit şi o seară tradiţională pentru cei prezenţi la conferinţă. "Pentru că evenimentul precede Ziua Iei, 24 iunie, seara este rezervată Balului Iei, începând cu ora 19:00, la Hotel Navrom River/Mercur. Evenimentul impune un dress code, respectiv: ie, port popular sau cămaşă albă. Momentele ce compun programul serii sunt: networking, degustare de vin românesc din zona Galaţiului, prezentare de costum popular românesc din zona Galaţiului", se arată într-un comunicat al AFIR Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu