Militari americani şi români, întâlnire interactivă şi amicală cu elevi, la Bibliotecă Recomandat

Joi, 05 Mai 2022 10:23
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mulţi militari americani şi români s-au întâlnit, miercuri, 04 mai 2022, cu zeci de elevi din Galaţi, la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, unde au purtat un dialog amical, într-o atmosferă relaxantă şi naturală. La întâlnire au participat aproximativ 90 de elevi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”, Şcoala Gimnazială nr. 20, Şcoala Gimnazială nr. 34, împreună cu profesorii îndrumători.
Evenimentul face parte din Programul american „Coordinating nations”, derulat prin intermediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, care urmăreşte întărirea legăturilor parteneriatului strategic româno-american prin prezentarea responsabilităţilor militarilor americani în relaţia cu civilii, dar şi creşterea nivelului educaţiei civice.
Tinerii au aflat lucruri inedite chiar de la militari, cărora le-au adresat numeroase întrebări cu privire la profesie şi relaţia de parteneriat româno-americană. Dincolo de informaţiile primite cu privire la cariera militară, la cum arată o zi de lucru a unui soldat ori cum pot îmbrăţişa o astfel de profesie, tinerii au creat şi momente hazlii, dincolo de numeroasele curiozităţi, întrebându-i pe militari, de exemplu, dacă au tatuaje sau cum se menţin în formă pentru ca uniforma să le vină bine.
Şeful statului major al Comisariatului Judeţean Galaţi le-a prezentat elevilor o posibilă opţiune profesională pentru viitor, în cadrul Ministerului Apărării.
Tinerii, care au primit o serie de materiale informative, au fost încântaţi de întâlnire, dovadă că militarii americani şi români au primit o avalanşă de întrebări, iar întâlnirea, caldă şi cu multe chipuri zâmbitoare, a durat mai mult decât fusese preconizat.
La întâlnire au participat: SSG Jordan Tyson - US Army Civil Affairs; SSG Mathew Pantel - US Army Civil Affairs; Lt. col. George Ivaşcu – Biroul Informare Recrutare – Centrul Militar Judeţean; Sg. maj. Nicoleta Cîrlan – Batalionul 1 CIMIC Bucureşti; Sg. maj. Nicuşor Comănescu – Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” Galaţi; Plt. maj. Cătălin Rusu – Batalionul 284 Tancuri Galaţi, se arată într-un comunicat de presă al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu