Moment de reculegere la Serviciul Județean de Ambulanță Galați (VIDEO) Recomandat

Miercuri, 08 Aprilie 2020 14:39
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moment de reculegere la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Galați, unde, astăzi, miercuri, 08 aprilie 2020, la ora 12.00, personalul aflat în staţie s-a adunat la ambulanțe, sirenele au sunat, ca ultim omagiu pentru primul cadru medical căzut la datorie în lupta cu coronavirusul, este vorba despre un ambulanțier din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.

Colegii din Galați sunt alături de cei care acum suferă, au și ei teamă pentru că nu știu ce se va întâmpla, dar nu vor renunța să își facă datoria. Nu se consideră eroi, ci spun că este de datoria lor să ajute oamenii. „Ne pare foarte rău pentru colegul nostru de la Suceava, ne pare rău pentru familie și ne pare rău pentru familia numită «ambulanță», pentru că noi suntem uniți, suferim unul pentru celălalt, mergem în continuare, nu suntem eroi, suntem niște oameni care își fac datoria. Ne este teamă pentru că suntem în primul rând oameni”, a spus Geta Bejenaru, asistent SAJ Galați.

Este logic să existe teamă, dar este lăudabil că asta nu îi duce cu gândul la a renunța. „Suntem un pic cam speriați de momentul acesta, dar sperăm ca în continuare să ducem lucrurile către bine. Chiar dacă îmi este cam teamă, dar totuși datoria este datorie față de cetățeni și mai ales faţă de cei care ne înconjoară. Nu m-am gândit nici un moment să renunț la profesie“, spunea și Virgil Bucur, ambulanțier SAJ Galați.

„Este teamă în primul rând, pentru noi și colegii nostrii și familiile noastre. Sperăm însă că o să fie bine, mergem înainte și asta o să fie viața, o să ne încurajăm unii pe alții”, a spus și Romeo Stoian, asistent SAJ Galați. În toate serviciile de Ambulanţă din ţară s-a ţinut astăzi, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria ambulanţierului de la Suceava, la inițiativa Federației Naţionale „Ambulanța“.

Amintim că Ministerul Sănătății a confirmat aseară primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulanţier, în vârstă de 53 de ani, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID-19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu marţi, 07 aprilie 2020.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu