Noaptea Muzeelor 2021, la Galaţi: Două muzee în schimbul de noapte (FOTO) Recomandat

Luni, 14 Iunie 2021 11:16
Publicat în Comunitate

Noaptea de sâmbătă, 12 iunie 2021, a fost entuziasmantă pentru acei gălăţeni dornici să viziteze pe îndelete muzeele. Această acţiune a fost parte din evenimentul naţional „Noaptea Muzeelor” 2021.
De la ora 19.00, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos (Palatul episcopal), a început pe langă vizitarea expoziţiilor permanente, un program oferit de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” cuprinzând colecţia de artă populară „La lumina opaiţului” (semnată de Serviciul Cercetare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţie Populare) şi numeroase icoane bizantine pregătite de clasa de pictură a Şcolii de Arte, profesor Olimpia Ştefan, iar recitalul de pian a fost susţinut de elevii clasei profesor Angelica Capră. Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” a interpretat un moment artistic de dans. Alături de vizitatori a fost însuşi Înaltpreafinţitul Arhiepiscop Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.
Cu un generos program pană la miezul nopţii, s-a prezentat Muzeul de Artă Vizuală care şi-a deschis porţile spre colecţia permanentă care înmănunchiază impresionante lucrări de pictură, sculptură şi grafică ale artiştilor moderni români, creatori care înseamnă tot ce este semnificativ după anii ’50. Aici se pot întâlni autori ca Marcel Chirnoagă, Wanda Mihuleac, Cela Neamţu, Ştefan Câlţia şi mulţi alţii. Cei care şi-au dorit o seară petrecută „altfel” (şi nu au fost puţini), au fost întâmpinaţi în faţa muzeului de un perimetru sărbătoresc, cu făclii aprinse şi o proiecţie exterioară video. În sala „Simion Mărculescu” s-a putut viziona „pe ultima suta de metri”, expoziţia avangardistă „Convergenţa Baroc-Futurism”, apreciată la toate vârstele, printre alţii de un numeros grup de elevi de la Liceul „Vasile Alexandri”. Amfitrionul evenimentului a fost managerul muzeului, dr. Dan Basarab Nanu. Pe lângă cele două muzee amintite, evenimentul naţional „Noaptea Muzeelor” 2021 a fost marcat și de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea“ Galați. VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Autor Cornel GINGĂRAȘU

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu