Numărul de elevi depistaţi cu păduchi la şcoală, dublu în oraşe faţă de sate

Vineri, 29 Ianuarie 2016 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a terminat înregistrarea raportării verificării elevilor din unităţile şcolare după începutul şcolii. Este vorba despre aşa numitul triaj epidemiologic care se face la oraşe de către medicii şcolarişti şi la ţară de către medicii de familie, ale căror rezultate sunt raportate către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.
„În urma triajului epidemiologic efectuat după vacanţa de iarnă într-un număr de 236 de unităţi de învăţământ au fost examinaţi 49.409 elevi. În urma acestei verificări au fost depistaţi un număr de 322 de elevi - 208 în urban şi 114 în rural - care aveau diverse afecţiuni. Au fost înregistrate 51 de cazuri de angine, 21 în urban şi 30 în rural, patru cazuri de scabie, toate în mediul urban, 166 de cazuri de pediculoză, 111 în urban şi 55 în mediul rural. Pentru copiii care au fost depistaţi a suferi de afecţiuni care se transmit a fost luată măsura scoaterii din colectivitate până la vindecare”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Din păcate, la ţară numărul mai mic de cazuri ar putea fi explicat nu neapărat prin lipsa lor cât şi prin faptul că nu în toate unităţile de învăţămînt rurale medicul de familie poate face acest triaj epidemiolog. În mediul rural nu există, din păcate, o reţea de medici şcolarişti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu