"O viaţă cât un centenar": 5 gălăţeni născuţi în anul Marii Uniri, omagiaţi de MAI Recomandat

Miercuri, 13 Iunie 2018 16:47
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Afacerilor Interne a lansat campania "O viaţă cât un centenar", prin care se doreşte aducerea în prim-plan a românilor născuţi în anul 1918, anul Marii Uniri.

"În cadrul campaniei, în această perioadă, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne din întreaga ţară vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani, pentru a-i cunoaşte, pentru a le asculta poveştile şi pentru a învăţa din experienţa unui veac trăit în România. În judeţul Galaţi, sunt cinci persoane care împlinesc 100 de ani în 2018, una din municipiul Galaţi, celelalte din mediul rural. Drapelul, insigna şi scrisoarea oficială a ministrului Afacerilor Interne vor fi înmânate de prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, la întâlnire urmând să participe şi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, alături de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne", se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.

Sursa foto: jurnalul.ro

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu