Oficiul de Cadastru Galaţi, obligat să plătească daune de 10.000 de lei în afacerea „Hotel Sofin”

Sâmbătă, 26 Octombrie 2013 02:51
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Judecătoria Galaţi a finalizat ieri dosarul în care sunt implicaţi administratorul All Seasons SRL Galaţi, Soltana Cioc, şi Sorin Cantemir, inspector cadastral la  Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi, aceştia fiind trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru fals în declaraţii şi neglijenţă în serviciu. Povestea cu iz penal a început în 1997, când fosta societate Sofin SA Galaţi a contractat un împrumut de 3,2 milioane de mărci germane de la Anglo Romanian Bank, pe care l-a garantat cu o ipotecă asupra hotelului. Ipoteca a fost înscrisă în vechiul Registru de Inscripţiuni şi Transcripţiuni, dar nu şi în noul sistem al cărţilor funciare. Procurorii susţin că astfel a fost posibilă înstrăinarea hotelului de SC Sofin SRL Galaţi către SC All Seasons SRL Galaţi. Pentru că împrumutul nu a mai fost restituit, Anglo Romanian Bank a încercat să execute silit firma care deţine hotelul, însă a aflat că imobilul fusese vândut. Primul cumpărător al complexului hotelier a fost firma Stelmar Invest SRL din Brăila, care pe 18.08.2008 i-a evacuat din sediu pe reprezentanţii All Seasons. Nouă zile mai târziu societatea brăileană vindea hotelul lui Mario Aloi, care nu a stat prea mult pe gânduri înainte să îi reclame penal pe toţi administratorii SC All Seasons SRL Galaţi. Pedeapsă minimă cu suspendare S-a descoperit că administratorii SC All Seasons SRL Galaţi au extins una dintre încăperile exterioare ale hotelului cu 109 metri pătraţi, iar Primăria Galaţi a avizat intrarea în legalitate a construcţiei. Anchetatorii au aflat că All Seasons a obţinut de la municipalitate o nouă autorizaţie de construcţie, care legaliza practic intabularea dreptului său de proprietate asupra extinderii construcţiei de la fostul hotel Sofin în suprafaţă de 258 de metri pătraţi. Procurorii au concluzionat că toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără complicitatea celor de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, care au avizat o schiţă neconformă cu realitatea, iar Mario Aloi susţine că a fost păgubit cu 4,2 milioane de euro din cauza problemelor juridice în care a fost angrenat. S-a ajuns în situaţia ca inspectorul cadastral Sorin Cantemir să avizeze în aceeaşi zi documentaţia depusă de All Seasons SRL Galaţi, deşi aceasta conţinea grave greşeli, cea mai flagrantă fiind aceea că imobilul prezentat în documentaţia cadastrală se suprapunea în bună măsură peste parterul fostului hotel Sofin. Judecătoria Galaţi a condamnat-o ieri la două luni de închisoare cu suspendare pe Soltana Cioc pentru fals în declaraţii, iar inspectorul cadastral Sorin Cantemir a scăpat cu o amendă penală de 500 de lei pentru neglijenţă în serviciu. Judecătorii nu au mai fost atât de blânzi când a fost vorba de plata daunelor pentru prejudiciul creat. Astfel, instanţa a stabilit ca „inculpata Cioc Soltana în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. All Seasons S.R.L., iar pe inculpatul Cantemir Sorin în solidar cu partea responsabilă civilmente Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, să plătească câte 10.000 lei cu titlu de daune morale”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu