Prefectura şi CJ cer 10 milioane de lei de la Guvern

 
Miercuri, 11 Septembrie 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cantitatea însemnată de precipitaţii căzută în intervalul 28-29 august a produs mari pagube în infrastructura judeţului, torenţii afectând în principal drumurile judeţene, comunale şi săteşti de pe teritoriul comunelor Bereşti Meria, Brăhăşeşti, Cavadineşti, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Ghidigeni, Gohor, Jorăşti, Măstăcani, Rădeşti, Smulţi, Suceveni,Valea Mărului, Vârlezi şi a oraşelor Tg. Bujor şi Bereşti. Prin ordine de prefect, s-au constituit comisii care au evaluat la faţa locului amploarea efectelor acestor fenomene iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost prezent la Galaţi şi Ioan Şimonca, directorul tehnic al Companiei Naţionale de Investiţii, care s-a deplasat în comunităţile afectate, alături de prefectul Galaţiului, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, şi county managerul Costel Fotea. Deoarece nu există resursele necesare lucrărilor de reabilitare nici la nivelul Consiliului Judeţului, nici la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi şi Consiliul Judeţului Galaţi au propus Guvernului spre aprobare trei proiecte de hotărâri pentru alocarea sumelor necesare, din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului. Potrivit evaluărilor comisiilor locale şi ale specialiştilor Companiei Naţionale de Investiţii, în cele mai afectate comune, Suceveni şi Gohor, pagubele produse de fenomenele meteorologice extreme se ridică la 4 milioane, respectiv 3 milioane lei. Pentru restul localităţilor afectate, sumele necesare refacerii căilor de comunicaţii au fost evaluate la 3 milioane de lei. Proiectele propuse urmează a fi analizate în perioada imediat următoare, astfel încât lucrările de consolidare a versanţilor şi de reabilitare a drumurilor afectate de eroziune ori alunecări de teren să se efectueze până la debutul sezonului rece.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu